Totul a început în momentul în care a venit ploaia şi odată cu ea şi gheaţa.
"Nu-i adevărat ce-mi este dat să văd", spunea un reporter de la televiziune. Continuă să filmezi, a spus cameramanului. Aceste imagini vor face înconjurul lumii. Oamenii nu merg să se adăpostească, nu se enervează şi nu protestează nimeni, din contra stau cu şi mai multă devoţiune. Ce le faceţi, părinte, că stau aşa? Dacă erau la un miting erau plecaţi de mult, iar în urma lor ar fi rămas mormane de gunoaie".
"Îi iubim, asta le facem, a fost răspunsul meu spontan! Aşa cum face Papa, la fel facem şi noi. Îi iubim! Noi nu ordonăm, ci slujim, nu obligăm, ci dăm exemplu! Aşa face şi Papa şi de asta este atât de iubit!"
Am coborât apoi în mulţime. Şi de undeva din spate am putut să văd ce înseamnă cu adevărat "spectacolul credinţei". Oameni care au venit să-l vadă pe urmaşul lui Petru, pe papa Francisc, au venit să-l audă, să se lase surprinşi, să-i imite gesturile, aceştia au devenit deodată protagoniştii unui eveniment pe care l-au aşteptat, pe care l-au pregătit şi în care au crezut.
Nu pot să cred, papa îi îmbrăţişează pe copii, iată şi pe un tânăr bolnav, a desfăcut lanţul de protecţie şi s-a dus să-i mângâie pe bolnavi, iată cum îi sărută pe copii pe frunte, cum poate să rămână atât de proaspăt la vârsta sa...
Şi când am crezut că le-am văzut pe toate, papa a mai dat o lecţie de umilinţă: le-a sărutat mâna celor doi părinţi care au venit în faţa lui cu rodul iubirii şi al fidelităţii lor, familia cu cele trei generaţii, cele douăzeci şi opt de persoane; copii, nepoţi, dintre care căsătoriţi, preoţi şi persoane consacrate, în ţară şi în străinătate. Vădit emoţionată, mama, îmbrăcată modest cu batic pe cap, avându-l alături pe soţ, la rândul său cu mâinile crăpate de muncă, i-au mulţumit papei Francisc că i-a adunat din nou precum odinioară în dimineţile de duminică, când cu toţii se pregăteau să meargă la biserică.
Curând au început să curgă şi expresiile profunde: "credinţa nu se tranzacţionează la bursă, sfârşitul lumii începe atunci când între oameni nu mai este iubire, când între ei încetează să mai fie cărări; mă simt ca într-o mare familie, simt că sunt acasă şi vă mulţumesc", cuvinte simple, profunde şi din inimă, toate spuse pe un soare strălucitor, după o furtună de vară, semn că Dumnezeu ştie să-şi însoţească "alesul".
Şi cum spuneam, mă aflam undeva în spate, într-un loc în care oamenii nici nu bănuiau că poate fi un preot. Nimeni nu vorbea, nimeni nu pleca, nimeni nu arunca hârtii pe jos şi nimeni nu regreta că nu se află în faţa scenei unde se afla papa, ci doar în faţa unui ecran. Toţi erau mulţumiţi să se aflau acolo şi pentru ei era cel mai important moment al vieţii: "De acum pot să mor, spunea o bătrână plină de zile!" "M-am încărcat pentru tot restul vieţii", spunea un domn destul de respectabil! "Nu pot să cred că văd aşa ceva", spunea o persoană ortodoxă!
Entuziasmul care s-a aşezat peste mulţimi la vederea papei Francisc a devenit deodată viral! Tonul reporterilor, calmul forţelor de ordine, chiar aparenta inutilitate a prezenţei lor, lacrimile care curgeau cu generozitate din ochii multor participanţi, toate acestea au întregit un tablou şi aşa destul de frumos.
Mulţumim, Sfinte Părinte Francisc, mulţumim, Preasfinţite Petru, Preasfinţite Aurel, părinţilor Daniel, Adrian, Mihai, Ciprian, Felix, Robert, Eugen, Paul, Florin, părinţilor decani şi atâţia alţii, tuturor celor care aţi făcut ca ziua de 1 iunie să devină una istorică.
Pr. Felician Tiba
* * *
Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc
