Francisc: "Vin în SUA pentru a fi aproape de oameni"
De Paolo Petrini
"Vin în Statele Unite pentru a fi aproape de oameni şi a-i ajuta pe drumul vieţii". Aşa spune papa Francisc în timpul unei videoconferinţe transmise în seara de 4 septembrie 2015 (în România era noapte) de postul de televiziune american "Abc". Aşadar, pontiful a explicat cu ce suflet se pregăteşte pentru călătoria apostolică ce îl va duce în America de la 22 la 27 septembrie, îndeosebi la Philadelphia pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor. Au dialogat la distanţă cu papa imigraţi şi persoane victime ale diferitelor forme de suferinţă socială. Reportajul este de Alessandro De Carolis.
Glasurile vin atenuate de canal, chiar şi aplauzele şi exclamaţiile de bucurie. Şi emoţia care la un moment dat rupe mai mult decât o relatare. Papa Francisc urmează să meargă în vizită în superputerea americană, dar feţele care-i apar pe ecran în direct de la Chicago, Los Angeles, Texas, nu sunt înconjurate de o aură de succes şi nici mărturiile lor nu par nişte spoturi luminoase ale visului american.
Importanţa apropierii
Papa Francisc se pregăteşte pentru călătoria în Statele Unite ascultând şi binecuvântând pe cel care nu-şi poate permite acel vis - oaspeţii din şcolile pentru săraci, din centre de primire pentru cei fără adăpost, imigraţi care au început din nou de la zero trecând frontiera cu Mexicul. Lor Francisc le explică sentimentele sale de ajun, celor din urmă - cum îi place să spună - le destăinuieşte motivul călătoriei sale care îl va duce până la Casa Albă şi la ONU: "Yo estoy al servicio de todas la Iglesias... Eu sunt în slujba tuturor Bisericilor şi a tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă. Pentru mine există un lucru foarte important, care este apropierea. Pentru mine este greu să nu fiu aproape de oameni. În schimb, când mă apropii de oameni, aşa cum voi face cu voi, îmi este mai uşor să vă înţeleg şi să vă ajut pe drumul vieţii. De aceea este aşa de importantă această călătorie, pentru a mă apropia de drumul vostru şi de istoria voastră".
Niciodată singuri şi cu curaj
De la o şcoală pentru marginalizaţi din Chicago, gestionată de iezuiţi, o tânără, Valery Herrera, îi revelează papei duritatea unei vieţi petrecute luptând cu o boală de piele şi alinarea oferită ei de muzică şi de proiectul de a deveni farmacistă. Apoi, întrebarea: "Ce aşteptaţi dumneavoastră de la noi cei tineri?". Două lucruri, răspunde Francisc. Primul, ca tinerii "să nu meargă niciodată singuri în viaţă", ci să facă asta "bine însoţiţi", "ţinându-l de mână pe Isus", "ţinând-o de mână pe Maria". Şi al doilea, să meargă cu curaj: "Ustedes saben lo triste que es ver... Ştiţi cât de trist este a vedea un tânăr care nu este curajos? Este un tânăr trist, un tânăr cu faţa mâhnită, un tânăr fără veselie. Curajul îţi dă veselie şi veselia îţi dă speranţa, care este un dar al lui Dumnezeu, desigur. Este adevărat că pe drumul vieţii sunt dificultăţi, multe. Nu vă fie frică de dificultăţi! Fiţi prudenţi, fiţi atenţi, dar nu vă fie frică. Voi aveţi forţa pentru a le învinge. Nu vă înspăimântaţi, nu vă opriţi".
Mergi cu fruntea sus
Revine adesea, în consideraţiile lui Francisc, cuvânt "curaj". Nu există eveniment ascultat care să nu-l ceară ca zestre indispensabilă pentru a trăi. Şi atunci atinge inima afectul şi admiraţia pe care papa le demonstrează faţă de o fată necăsătorită mamă şi faţă de una dintre fiicele sale, Alisa, de 11 ani: "Seis una mujer valiente... Eşti o femeie curajoasă pentru că ai fost capabilă să aduce pe lume aceste două fiice. Ai fi putut să le ucizi în sânul tău, dar ai respectat viaţa, ai respectat viaţa care creştea înlăuntrul tău şi pentru acest lucru Dumnezeu te va răsplăti şi te răsplăteşte. Nu trebuie să te ruşinezi, mergi cu fruntea sus: «Eu n-am ucis fiicele mele, le-am adus pe lume». Te felicit. Te felicit şi Dumnezeu să te binecuvânteze".
Toţi suntem responsabili faţă de toţi
Legătura se mută spre sud, în Texas, unde praful unui ţinut cald şi arid este oaza dorită de mii de migranţi care ajung la graniţă. Unul dintre ei, Ricardo, imigrat la 4 ani, îi explică lui Francisc cum a trebuit să devină bărbatul casei deja la 16 ani din cauza unui accident care i s-a întâmplat tatălui. "Cu toate problemele care sunt în lume, ca sărăcia, sistemul nostru educativ, imigraţia, după părerea dumneavoastră - îl întreabă pe papa - care este soluţia la aceste probleme?". Când privesc la "multele nedreptăţi ale vieţii", răspunde Francisc, mă gândesc la "nedreptatea cea mai mare din istorie", crucea lui Isus - "născut în mijlocul drumului", "născut ca unul fără adăpost" - şi mă gândesc la "tăcerea" sa pe cruce. În acea tăcere papa spune că înţelege fiecare dramă din lume, căreia îi repetă că "exploatarea unuia asupra altuia nu este un drum": "Todos estamos creados para la amistad social... Toţi suntem creaţi pentru «prietenia socială». Toţi avem responsabilitate faţă de toţi. Nimeni nu poate spune «responsabilitatea mea ajunge până aici». Toţi suntem responsabili faţă de toţi, ajutându-ne în modul în care poate fiecare. Prietenia socială este motivul pentru care Dumnezeu ne-a creat (...). Vorbind în termeni fotbalistici, eu aş putea spune că partida se joacă între «prietenia socială» şi «duşmănia socială». Şi alegerea trebuie s-o facă fiecare dintre noi în inima sa şi noi trebuie să ajutăm să se facă această alegere cu inima".
Fuga de moarte
Concluzia videoconferinţei este o apreciere faţă de munca - "grandioasă" o defineşte Francisc - făcută de călugăriţe în Statele Unite şi un mulţumesc spus unui grup de studenţi din Chicago care îi dăruiesc un Crucifix. Dar este, mai ales, ascultarea intensă rezervată lui Wendy, fetiţă de 11 ani, ajunsă în Texas cu mama sa din Salvador, pentru a fugi de violenţa bandelor. Plânsul fetiţei, care arată o fotografie Papei, ritmează relatarea odiseei sale şi la sfârşit Francisc îi mulţumeşte. Şi în acele sughiţuri care au uitat copilăria este ecoul tăcerii lui Dumnezeu.
(După Radio Vaticana, 5 septembrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
