Când iubirea este contagioasă
Beatificată la Collevalenza maica Speranţa a lui Isus
"O cursă spre sfinţenie": aşa a rezumat cardinalul Angelo Amato viaţa maicii Speranţa a lui Isus, înainte de călugărie Maria Josefa Alhama Valera (1893-1983), în timpul beatificării prezidate în numele papei Francisc, sâmbătă, 31 mai 2014, la sanctuarul iubirii milostive din Collevalenza (Todi), în Umbria. Aici călugăriţa, născută în Spania, a trăit din 1951 până la moarte. Şi aici, în criptă, se odihneşte trupul său, ţintă a pelerinilor din toată lumea în fiecare an.
La omilie, prefectul Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor a amintit că aceeaşi fericită a destăinuit de mai multe ori cum intenţiona să-şi trăiască propria existenţă. "Sfinţenia - spunea ea - constă în a trăi în Isus". Pentru că neliniştea sa era sfinţirea "oricât ar costa".
În scrisoarea apostolică pentru beatificare, papa Francisc o exaltă pe maica Speranţa pentru trei merite: "ca fondatoare a două congregaţii de viaţă consacrată, slujitoarele şi fiii iubirii milostive; ca martoră al blândeţii lui Dumnezeu mai ales faţă de cei săraci şi ca promotoare a sfinţeniei la clerul diecezan". Şi în această privinţă cardinalul a explicat faptul că programul de viaţă al maicii Speranţa se poate rezuma în "a face voinţa lui Dumnezeu, a se încredinţa providenţei sale, a-l iubi pe cel răstignit, simbol al iubirii milostive". Şi "cu această credinţă nemărginită ea a străbătut tunelurile întunecate ale răului, neînţelegerii şi umilirii, ieşind purificată şi întărită în propunerile sale".
Desigur, printre virtuţile în care excela, după credinţă, era speranţa, aceea care o identifica mai mult. "Era - a amintit cardinalul Amato - energia secretă care o conducea să iubească, să ajute, să ierte. Speranţa era pentru ea milostivirea divină trăită şi dăruită cu mâini pline". De fapt, "se baza pe Dumnezeu cu ochii închişi. Ca femeie cu bun simţ îi plăcea să repete un proverb spaniol, care spune: «Cine porunceşte plăteşte». Dacă Dumnezeu porunceşte să se facă ceva, el este cel care trebuie să se îngrijească".
În afară de asta, speranţa sa era una contagioasă. "Mai ales - a spus prefectul - pentru cei săraci. Dorinţa sa era să ajungă la cei mai părăsiţi şi marginalizaţi. Era protagonistă a unei carităţi gratuite. Muncea mult pentru a putea veni în întâmpinarea celor nevoiaşi, cărora le dăruia bani, mâncare, haine, timp, muncă şi chiar lenjeria sa. Îi ajuta pe toţi cu ajutoare de tot felul".
În sfârşit, a treia virtute, caritatea concretă. "Primea - a spus cardinalul celebrant - familiile fără casă; se îngrijea de soldaţii răniţi şi trudiţi din război, fără să ţină cont de naţionalitate sau crez politic; la sfârşitul celui de-al doilea conflict mondial a deschis o cantină, ajungând să dea de mâncare la peste o mie de persoane pe zi. La Collevalenza a deschis un laborator de croitorie pentru a ajuta tinerele de acolo". Şi "tot la Collevalenza avea o atenţie maternă faţă de pelerini. La început oferea gratuit o mâncare caldă celor mai săraci. Apoi a stabilit o cotă simbolică". În afară de asta, caritatea sa se exprima şi în operele de milostenie spirituală: primea, consola, avertiza, ierta, învăţa, suporta, se ruga. A amintit cardinalul: "Răspundea cu tăcerea şi rugăciunea la cei care o contraziceau şi o calomniau. Mai mult, adesea îi apăra pe denigratorii săi justificându-i: «Ei - spunea ea - erau orbiţi de patimă şi de diavol şi Dumnezeu s-a folosit de ei pentru sfinţirea mea mai mare». Chiar îi numea binefăcători".
Cardinalul Amato a identificat după aceea în maica Speranţa "o caritate preferenţială" faţă de slujitorii lui Dumnezeu. De fapt, i-a întemeiat pe fiii iubirii milostive, "pentru ca să-i însoţească pe preoţii aflaţi în dificultate materială şi spirituală. Avea o atenţie deosebită faţă de preoţii diecezani, mai ales bătrâni, faţă de care se îngrijea cu generozitate". Aşadar, era "profund mamă, cu o predilecţie deosebită faţă de cel care suferea în sănătate şi faţă de cel care trecea prin dificultăţi".
Iată deci actualitatea mesajului maicii Speranţa, pe care cardinalul a repropus-o numeroşilor credincioşi prezenţi la celebrare: "Nu râvniţi la funcţii înalte, ci lăsaţi-vă atraşi de cele modeste. Nu vă consideraţi pe voi înşivă înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui răul pentru rău, aveţi în vedere să faceţi bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii". De aici invitaţia conclusivă de a redescoperi vocaţia la sfinţenie: "Viaţa să fie o cursă spre sfinţenie, pentru că lumea are mereu nevoie de persoane sfinte, care să ştie să învingă răul cu binele".
(După L'Osservatore romano, duminică, 1 iunie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
