Binecuvântat să fii, Doamne, în sfinţii şi martirii tăi!
Splendidă în iubirea ei faţă de bunul Dumnezeu, împrăştiind cu delicateţe parfumul îmbietor al speranţei, Maica Speranţa a lui Isus (María Josefa Alhama Valera) a fost beatificată la 31 mai 2014 la Collevalenza (Italia). La celebrarea din Italia a participat şi un grup de pelerini români, fiind prezenţi şi PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă.
Ca mulţumire pentru acest dar al beatificării, în Dieceza de Iaşi, la catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, a avut loc duminică, 15 iunie 2014, începând cu ora 16.00, o Liturghie solemnă, prezidată de PS Aurel Percă.
Maica Speranţa a lui Isus s-a născut în ziua de 30 septembrie 1893, la Siscar, în regiunea Murcia din Spania, într-o familie foarte săracă.
În noaptea de Crăciun a anului 1930 a fondat Congregaţia "Slujitoarele Iubirii Milostive", la Madrid. La 15 august 1951, la Roma, a fondat Congregaţia "Fiii Iubirii Milostive".
S-a consacrat Domnului şi s-a dedicat misiunii de a-l face cunoscut tuturor ca un Tată şi ca o Mamă bună.
După o viaţă trăită şi pusă la dispoziţia lui Dumnezeu, a preoţilor şi a celor mai nevoiaşi, a murit la Collevalenza (Italia), la 8 februarie 1983.
La 31 mai 2014, la Collevalenza, a fost celebrată o sfântă Liturghie, prezidată de cardinalul Angelo Amato, în care Maica Speranţa a fost declarată fericită.
În spirit de rugăciune şi de mulţumire, din iniţiativa "Fiicelor Iubirii Milostive" şi a "Fiilor Iubirii Milostive", congregaţii prezente în România la Barticeşti (jud. Neamţ), la Iaşi a avut loc o sfântă Liturghie tocmai pentru a-i aduce laudă lui Dumnezeu prin mijlocirea fericitei Maica Speranţa.
La Liturghia celebrată de PS Aurel Percă au fost prezenţi mai mulţi preoţi şi o mare mulţime de credincioşi.
La omilie, părintele Fernando Mani, din Congregaţia Fiilor Iubirii Milostive, a adus laudă Preasfintei Treimi pentru darul beatificării Maicii Speranţa, treime în care ea şi-a consacrat cu iubire viaţa întreagă.
"Existenţa Maicii Speranţa a lui Isus - a afirmat părintele la predică - a fost o cursă spre sfinţenie. O sfinţenie în care noi să trăim în Isus şi Isus să trăiască în noi. Din inima ei izvorau des îndemnuri la sfinţenie (...) Între ea şi Isus a existat un profund raport de intimitate care va dura toată viaţa".
La finalul sfintei Liturghii, părintele Alois Fechet, vicar episcopal pentru viaţa consacrată, a mulţumit PS Aurel Percă, preoţilor şi tuturor credincioşilor prezenţi, veniţi din Barticeşti şi celor din Iaşi. El a afirmat: "Sperăm că mesajul pe care Maica Speranţa l-a adus lumii să poată fi primit de fiecare dintre noi şi să putem experimenta iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi să o practicăm în viaţa noastră prin faptele din fiecare zi".
Înainte de binecuvântarea finală, PS Aurel Percă a îndemnat pe toţi cei prezenţi să simtă iubirea milostivă a Maicii Speranţa în viaţa lor. De asemenea, a mulţumit Fiilor Iubirii Milostive şi Fiicelor Iubirii Milostive pentru că dovedesc încă o dată în dieceza noastră că Dumnezeu ne iubeşte prin sfinţii şi sfintele sale.
Beatificarea Maicii Speranţa a devenit astfel pentru fiecare dintre noi un imbold la iubire şi caritate. Fie ca Bunul Dumnezeu să împrăştie parfumul emanat de această nouă floare a Bisericii Universale în sufletele fiecăruia dintre noi, pentru ca, umpluţi de Duhul Sfânt, să proiectăm imaginea acestei noi fericite în viaţa noastră.
Andrei Stolnicu
* * *
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 iunie: Iaşi (catedrală): Liturghie de mulţumire pentru darul beatificării Maicii Speranţa
