|
| © Vatican Media |
Biserica lui Cristos are nevoie de unitatea creştinilor
"Încă o dată, organizarea Congresului ecumenic internaţional de spiritualitate ortodoxă demonstrează cum spiritualitatea Orientului creştin poate nu numai să îmbogăţească viaţa eclezială a Occidentului, ci şi să contribuie la apropierea dintre Orientul şi Occidentul creştin şi, astfel, să vindece diviziunea de un mileniu. Biserica lui Cristos, confruntată cu atâtea provocări şi atâtea probleme ale timpului nostru, are nevoie de unitate creştină mai mult ca oricând": aceasta este ceea ce se citeşte în mesajul patriarhului ecumenic Bartolomeu trimis comunităţii din Bose, cu ocazia celei de-a XXXI-a Întâlniri ecumenice internaţionale de spiritualitate ortodoxă, care începe marţi, 2 septembrie, şi se desfăşoară până pe 5 septembrie, pe tema: Anton cel Mare, părintele monahilor.
Exprimându-şi mulţumirile priorului Sabino Chial? şi întregii comunităţi pentru "modul excelent" de organizare a evenimentului, patriarhul Bartolomeu i-a felicitat pentru eforturile şi contribuţia semnificativă şi a implorat asupra comunităţii, asupra vorbitorilor şi asupra participanţilor la conferinţă "harul şi binecuvântarea Dumnezeului Iubirii şi Milostivirii, prin mijlocirea părintelui nostru printre sfinţi, Anton cel Mare".
Arhiepiscopul Hieronymos de Atena şi al întregii Grecii, într-un mesaj, a amintit, de asemenea, că "tema Anton cel Mare, părintele monahilor, este şi a fost din totdeauna de mare relevanţă atât pentru Biserica Orientală, cât şi pentru cea Occidentală, încă din vremea când Atanasiu cel Mare, arhiepiscop de Alexandria, a scris, în jurul anului 357, Viaţa lui Anton cel Mare, făcând cunoscută întregii comuniuni creştine conduita ascetică şi viaţa evanghelică ce au caracterizat viaţa Sfântului Anton". În mesajul său, Hieronymos a amintit că naşterea lui Anton cel Mare (251 d.C.) coincide cu o perioadă marcată de sângele martirilor care "au irigat câmpul Bisericii". "Naşterea sa a marcat o nouă perioadă a vieţii creştine, în care «martiriul alb», martiriul conştiinţei, avea să devină atât de puternic cu luptele sale ascetice în deşert, încât putea fi comparat cu martiriul sângelui".
De faptul că figura lui Cristos, pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om, a fost centrală în experienţa lui Anton este pe deplin convins şi priorul mănăstirii din Bose, Sabino Chial?, care în discursul său de deschidere de astăzi, 2 septembrie, a amintit că "pentru Atanasiu, el este imaginea vie a credinţei de la Niceea (de la care comemorăm 1700 de ani). Credinţa în Dumnezeu făcut om, care în trupul său şi prin crucea sa vindecă ceea ce Anton numeşte în mod repetat "rana" pe care păcatul a săpat-o în omenire şi în adâncul fiecărei fiinţe. Fiinţa creată - a adăugat el - poartă o rană gravată în fibrele sale, a cărei durere Anton o simte mai ales în timpul luptelor la care Vrăjmaşul îl induce în mod persistent. Dumnezeu a căutat să vindece această rană de-a lungul întregii istorii a mântuirii, încă de la crearea lumii. Dar numai acum, în Fiul care a coborât în trupul omenirii, îşi găseşte vindecarea. Cristos este şi cel care insuflă forţă în slăbiciune; ba chiar, el este cel care luptă în cei care se ţin ferm uniţi cu el. Anton experimentează acest lucru în slăbiciunea sa: îşi dă seama că nu el este cel care obţine victoria, ci Cristos, de care el rămâne legat prin legătura "credinţei".
O expresie care apare adesea în scrierile lui Anton este: "Credinţă în Cristos". Unde "credinţă" nu se referă la concepte, ci la o relaţie profundă şi la o abandonare plină de încredere; este o experienţă de comuniune care însoţeşte fiecare moment al existenţei sale. Aceasta este ceea ce va încredinţa, în îndemnul său final chiar înainte de moartea sa, celor doi fraţi pe care îi alesese să fie alături de el pentru a-l putea îngropa: "Respiraţi-l mereu pe Cristos şi aveţi credinţă în el". Aceste cuvinte scurte sunt testamentul său şi inima experienţei sale creştine şi monastice! Respiraţi-l pe Cristos şi aveţi credinţă în el: faceţi-l însoţitorul fiecărei clipe a vieţii voastre şi încredinţaţi-vă lui".
Mai mult, priorul de la Bose, în discursul său, a îndreptat un gând deosebit spre războaiele din întreaga lume: "Nu putem să nu ne amintim de tragediile care se desfăşoară în jurul nostru, mai ales în Ucraina şi în Orientul Mijlociu, în special în Gaza. Facem acest lucru amintindu-ne şi aducând totul în rugăciune. Aş vrea să cred că faptul că suntem împreună în aceste zile - a continuat el - este un contrapunct la urâciunea unor astfel de tragedii. O sămânţă mică, dar nu nesemnificativă, pentru că fiecare sămânţă de fraternitate semănată în pământ, mai devreme sau mai târziu aduce rod, care este în beneficiul întregii omeniri.
Un contrapunct «pentru nebuni»"... dar tot Anton cel Mare este cel care, într-una dintre cele mai tăioase ziceri ale sale, avertizează: Va veni o vreme când oamenii vor înnebuni şi, când vor vedea pe cineva care nu este nebun, îl vor ataca, spunându-i: «Eşti nebun!», pur şi simplu pentru că nu este ca ei (Ziceri 25). Tocmai timpul nostru este timpul în care trebuie să continuăm să sperăm, să semănăm gânduri de pace şi fraternitate, cu preţul de a părea nebuni... numai nişte sărmani amăgiţi!".
(După L'Osservatore Romano, 2 septembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
