Pe 20 decembrie 2022 se împlinesc 16 ani de la trecerea la cele veşnice a Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, mărturisitor al lui Cristos pe urmele Sărăcuţului din Assisi şi fiu preaiubit al binecuvântatei noastre Provincii "Sfântul Iosif" a Fraţilor Minori Conventuali din România.
Spune Sfântul Ioan al Crucii: "Deşi multe mistere şi fapte minunate au fost descoperite de sfinţii învăţători şi au fost înţelese în această viaţă de sufletele sfinte, totuşi, cea mai mare parte dintre ele rămâne încă de spus şi chiar de înţeles. De aceea în Cristos trebuie săpat adânc, pentru că este ca o mină bogată în care se află numeroase filoane de comori şi în care, oricât de mult s-ar săpa, nu se ajunge niciodată până la capăt. Ba mai mult, în fiecare filon se descoperă noi bogăţii. Din acest motiv, apostolul Paul a spus despre Cristos: "În el sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoaşterii lui Dumnezeu" (Col 2,3). Sufletul însă nu poate să intre la aceste comori, nici să ajungă la ele, dacă mai întâi nu va fi trecut sau nu va fi intrat în strâmtoarea suferinţelor exterioare şi interioare, şi dacă mai întâi nu va fi primit de la Dumnezeu multe daruri intelectuale şi sensibile, şi dacă în precedenţă nu se va fi exercitat în spiritualitate. [...] O, dacă oamenii ar înţelege în sfârşit că este imposibil să ajungă la profunzimea bogăţiilor şi înţelepciunii lui Dumnezeu, dacă mai întâi nu intră în strâmtoarea suferinţelor de multe feluri, şi dacă sufletul nu-şi pune în ele mângâierea şi dorinţa! Sufletul care doreşte cu adevărat înţelepciunea divină doreşte cu adevărat să intre mai întâi în strâmtoarea crucii" (din opera Cântarea spirituală).
Da!, autorul, cu siguranţă din proprie experienţă, vorbeşte de intrarea în strâmtoarea crucii, pentru a ajunge la cunoaşterea profunzimilor bogăţiilor şi înţelepciunii lui Dumnezeu. Credem că în tot timpul vieţii lui şi pr. Anton a trecut din prisos prin toate suferinţele exterioare şi interioare şi a şezut în strâmtoarea crucii nu un an, nu zece, ci întreaga lui viaţă, acolo lăsându-se bătut de valurile vieţii fără să condamne şi fără să-şi blesteme soarta hărăzită-i de Dumnezeu, dar rugându-se, crezând, sperând şi iubind pe Domnul şi pe oameni. Pentru ce toate acestea? Pentru a atrage la Cristos multe suflete, aşa cum de altfel a şi atras. Pentru a scufunda în comorile înţelepciunii şi ale cunoaşterii lui Dumnezeu pe sine şi pe toţi cei care alergau însetaţi după apa care curgea şi se agita în strâmtoarea crucii.
Nu vrem să-l idealizăm, nici să mistificăm viaţa pr. Anton, căci în suferinţă a simţit şi el amarul, om fiind, şi a lăsat ca fluvii de lacrimi să curgă din ochii lui, neînţelegând planul lui Dumnezeu, care nu este planul nostru, şi nici gândurile lui nu sunt gândurile noastre (cf. Is 55,8-9), multe nopţi pentru el fiind zile, dar şi acestea întunecate. Numai harul lui Dumnezeu l-a păstrat ţintuit în căruţul în care stătea continuu, primindu-i pe toţi oamenii care mergeau la el. Ne cutremurăm şi dacă ne gândim că timp de 47 de ani nu a avut alt scaun decât acelaşi şi mereu acelaşi căruţ rece. Şi totuşi, având în faţă cuvintele lui Cristos cel înviat, care-i repeta continuu la ureche: "V-am spus acestea ca să aveţi pace în mine. În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!" (In 16,33), pr. Anton a acceptat ceea ce pentru niciun om nu este de înţeles, să rămână pe cruce, cu Cristos.
Care este mesajul vieţii preotului Anton? Acelaşi al marelui sfânt Paul: "Acum mă bucur în pătimirile mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica, căreia i-am devenit slujitor după misiunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să se împlinească cuvântul lui Dumnezeu, misterul ascuns de veacuri şi de generaţii, dar acum descoperit sfinţilor săi, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia gloriei acestui mister între neamuri, adică Cristos în voi, speranţa gloriei (Col 1,24-27).
Să învăţăm să intrăm în strâmtoarea crucii lui Cristos, o cruce răscumpărătoare, o cruce când o primim totdeauna extrem de amară, dar o cruce pe care, după ce o trăim, devine dulce.
Să facă bunul Dumnezeu să acceptăm şi noi planul său, fiecare pentru sine, iar Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter să nu înceteze să mijlocească pentru noi, deseori fugari din locul strâmtorii crucii.
Pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu,
ministru provincial
* * *
Roman: Invitaţie la al XVI-lea aniversar de la întoarcerea "acasă" a slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter (18 decembrie)
