Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter, OFMConv., şi ieslea de Crăciun
"Pentru toate există o vreme şi un timp" spune Sfânta Carte (Qoh 3,1). Din acest motiv m-am gândit să aştern câteva gânduri despre Slujitorul lui Dumnezeu preotul Anton Demeter al cărui aniversar de la întoarcerea sa "acasă" îl comemorăm în fiecare an la 20 decembrie. În timp ce părintele Anton trăieşte veşnic la prezenţa lui Dumnezeu, în veşnicie, noi, cei rămaşi pe pământ, depănăm cu nostalgie amintiri şi numărăm anii care se scurg spre ceasul revederii, sperăm, fericite...
În toţi aceşti ani care au trecut de la moartea părintelui Anton, cei ce l-au cunoscut, l-au iubit şi l-au stimat pentru viaţa sa eroică şi pentru curajul său de a spera şi iubi, în pofida suferinţei sale fizice, pot da mărturie că simt şi astăzi prezenţa părintelui Anton în viaţa lor şi mai ales mângâierea lăuntrică de a fi întâlnit, în persoana sa, un om bun, drept şi sfânt. Nu cred că e corect să spun că cei care l-au cunoscut trăiesc din amintiri, ci din convingerea că există o comuniune şi o legătură tainică de iubire, care îi leagă de părintele Anton.
Vă fac o mărturisire: "Când am fost la Oţeleni ca să celebrăm aniversarul naşterii părintelui Anton, acolo am întâlnit oameni frumoşi la suflet, care cu lacrimi în ochi au dorit să-mi vorbească despre experienţele lor trăite în compania părintelui Anton Demeter cât a fost printre ei". Şi nu numai acolo, căci şi în alte locuri ale peregrinării mele printre oameni întâlnesc frecvent mărturii grăitoarea despre ajutorul spiritual pe care cei ce aleargă şi astăzi la puterea de mijlocire a părintelui Anton Demeter îl primesc.
Viaţa părintelui Anton Demeter a fost şi va rămâne un punct de sprijin pentru mulţi oameni, care, dacă vor avea curajul să accepte planul lui Dumnezeu în viaţa lor, atunci vor reuşi să depăşească dificultăţile vieţii. Ca să poţi depăşi problemele vieţii trebuie să te depăşeşti pe tine însuţi, să crezi că poţi şi se merită să fii altfel, sau ca să vorbim un pic teologic, însemnă să "trăieşti în mod eroic" demnitatea ta de fiu al lui Dumnezeu. Din această trăire vine forţa interioară cu care omul transformă evenimentele neplăcute ale vieţii în oportunităţi de a privi aceste întâmplări cu ochii credinţei. Spune Isus în evanghelie: "Toate sunt posibile pentru cel care crede" (Mc 9,23).
Crescut şi educat în spiritul credinţei într-o familie catolică practicantă din Moldova, copilul Anton cunoaşte iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu în chipul cel blând al mamei sale şi îşi însuşeşte înţelepciunea vieţii de la tatăl său, un gospodar cuminte şi harnic. De la vârsta priceperii intră în contact cu învăţătura religioasă pe care o găseşte în biserica din comunitatea natală şi frecventează şcoala timpului său. În felul acesta prinde poftă de înţelepciune şi simte cum, în inima lui, încolţeşte dorinţa de a merge la Gimnaziul Franciscan de la Hălăuceşti, unde zi de zi vede pe chipul blând al fraţilor franciscani ideea omului împlinit. Aici Anton avea să-şi dea seama că şi el este chemat să devină frate şi exprimându-şi dorinţa începe timpul de probaţiune şi de pregătire specific vieţii religioase. Pas cu pas urmează toate etapele vieţii călugăreşti şi, într-o zi, devine frate franciscan, în mod definitiv, profesând sfaturile evanghelice în marea Familie a Ordinului Fraţilor Franciscani Minori Conventuali, Provincia "Sfântul Iosif" din România şi mai apoi preot al Diecezei catolice de Iaşi.
"Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui!" (Mt 9,37-38). Iar tânărul preot Anton Demeter fără să ezite acceptă cu bucurie şi supunere filială dorinţa superiorilor săi de a merge la Bucureşti pentru a lucra ca preot vicar la Catedrala "Sfântul Iosif". O experienţă frumoasă şi o responsabilitate enormă, despre care avea să mărturisească părintele Anton: "Ştiam că mă aşteaptă o grea răspundere şi multe riscuri..., dar voiam să mi le asum cu toată bucuria şi generozitatea... Despre acei ani, ca şi despre anii de seminar şi noviciat, păstrez cele mai duioase şi sfinte amintiri". Era o răspundere grea pentru care spune apostolul Paul: "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!" (1Cor 9,16). Cu mult zel a predicat evanghelia şi s-a ocupat de educarea copiilor şi a tineretului catolic, iar acest lucru a fost considerat de cei fără Dumnezeu ca fiind o "crimă de uneltire contra ordinii sociale". Condamnat fiind la 20 de ani de muncă silnică, în clipele în care orice om ar fi căzut pradă disperării, preotul Anton şi-a păstrat calmul şi încrederea şi a exclamat: "La terminarea procesului am avut sentimentul şi bucuria unei victorii din partea lui Cristos şi nu mă mai interesa ce fel de condamnare avea să se pronunţe împotriva mea. Procurorul ceruse să mi se aplice o pedeapsă exemplară. Pentru mine însă lucrul acesta nu mai avea nici o importanţă, eram în mâinile Domnului şi mă simţeam mai liber ca oricând". Şi deşi în urma unei lovituri de ciocan a rămas pentru toată viaţă imobilizat la pat şi s-a deplasat cu un scaun cu rotile, părintele Anton a fost mereu liber. Dorinţa lui de a deveni cu adevărat un Alter Christus şi un fiu fidel al Sărăcuţului din Assisi l-a făcut pe părintele Anton să trăiască cei 48 de ani, care au urmat, cu multă dăruire în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui. Nu voi uita niciodată cu câtă răbdare părintele Anton primea în fiecare zi de marţi şi vineri pe toţi cei care veneau la el să ceară un sfat, o rugăciune şi un ajutor material... O viaţă trăită cu sens în care virtuţile teologale şi cele morale au fost trăite în mod eroic.
"Este un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri" (Qoh 3,2). Şi timpul întoarcerii părintelui Anton "acasă" a fost anul 2006, în seara zilei de 20 decembrie când, înconjurat de fraţii franciscani din Conventul "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman, părintele Anton a împlinit pentru ultima dată voinţa Domnului, restituindu-i darul vieţii pe care-l primise în anul 1925. Viaţa lui a devenit pentru mulţi credincioşi un exemplu demn de urmat şi acesta a fost şi motivul pentru care Provincia Franciscană "Sfântul Iosif" a început cauza de beatificare a părintelui Anton.
 |
| Sentinţa de condamnare a pr. Anton Demeter |
Se spune în popor: "Cum a trăit aşa a murit!". Părintele Anton a trăit frumos şi a murit frumos! Trupul său se odihneşte, în timp ce aşteaptă învierea morţilor, în capela Institutului Franciscan din Roman, unde cu multă sfială trec zilnic oameni care stau de vorbă cu el...
A murit în preajma Crăciunului, când Biserica celebrează Naşterea după trup a lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Cu prilejul acestei sărbători în Biserică este reprezentată în mod artistic naşterea de la Betleem a Pruncului Isus, care are la bază dorinţa Sfântului Francisc din Assisi de a vedea cu "ochii trupului necazurile în care s-a aflat datorită lipsei lucrurilor necesare unui nou-născut; cum a fost aşezat într-o iesle şi cum zăcea pe fân, între bou şi măgăruş" (Legenda Maior 10,7). Aşa a început istoria realizării Presepiului şi iată că anul acesta se împlinesc 800 de ani. Cine a avut posibilitatea să vadă Presepiul care se află în Piaţa "Sfântul Petru" de la Roma de anul acesta a observat cum artistul, tocmai pentru a marca evenimentul celor 800 de ani de la realizarea primului Presepiu de la Greccio l-a aşezat pe Sfântul Francisc împreună cu fraţii săi printre personajele prezente acolo. Ceva providenţial s-a întâmplat şi în Capela Institutului Franciscan din Roman, unde în mijlocul presepiului realizat se află mormântul Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter. Iată că moartea părintelui Anton Demeter în ajunul Crăciunului capătă o semnificaţie deosebită şi face să se împlinească cuvântul apostolului care spune: "Dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Aşadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem" (Rom 14,8).
Privind în ansamblu viaţa părintelui Anton Demeter, ea devine o carte vie din care fiecare dintre noi poate citi şi învăţa ceva util pentru mântuirea sufletului şi pentru edificarea unei lumi mai bune. Pe scurt, de la părintele Anton am putea învăţa că iubirea dă naştere iertării, iar iertarea deschide inima omului spre semenul său făcându-l capabil de lucruri măreţe. Păstrând amintirea vie a părintelui Anton ne îndreptăm cu paşi repezi spre Ieslea din Betleem spre a vedea umilinţa lui Dumnezeu, virtute pe care trebuie să o avem fiecare dintre noi pentru a-l primi pe Isus în inima şi în viaţa noastră.
Mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru exemplul luminos pe care ni l-a dăruit în persoana Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter ne propunem să ne însuşim cuvintele autorului Scrisorii către Evrei: "Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu şi, considerând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor!" (Evr 13,7). Să imităm exemplul vieţii sfinte a părintelui Anton şi să mergem pe urmele lui, ca într-o zi să ne putem reîntâlni cu toţii "acasă", unde îl vom vedea pe Dumnezeu "faţă în faţă" (1Cor 13,12).
Pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.
