"Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine" (Gal 2, 19-20).
Scriu aceste rânduri cu o zi înainte de ziua de naşterea pr. Anton Demeter, care a avut loc în data de 17 septembrie 1925, zi în care Ordinul Franciscan comemorează primirea Stigmatelor din partea Sfântului Francisc de Assisi, şi nu mă îndoiesc deloc că cele două evenimente s-ar fi întâlnit din pură întâmplare, căci în planul lui Dumnezeu toate au un rost, şi naşterea, şi viaţa, dar şi moartea credincioşilor săi. Este, aşadar, evident că născându-se în această zi importantă, şi istoria vieţii părintelui Anton avea să fie marcată de ea: răstignit de răutatea oamenilor încă din tinereţe, ţintuit timp de 47 de ani într-un cărucior fabricat rudimentar, pr. Anton a ştiut să facă din această condiţie motiv de sfinţire şi de sfinţenie atât pentru sine, cât şi pentru toţi cei care l-au căutat, aşa cum se caută aurul şi pietrele preţioase în pământ.
Meditând la viaţa iubitului pr. Anton Demeter şi citind numeroasele mărturii şi atestate de stimă din partea a mii de credincioşi care l-au cunoscut, gândul m-a dus la citatul de mai sus, conchizând că, dacă ar fi fost părintele cel care ar fi alcătuit Scrisoarea către Galateni, nu ar fi schimbat niciun cuvânt, căci experienţa lui este, în multe privinţe, aceeaşi care a fost a Sfântului Paul. Răstignit şi el împreună cu Cristos, împreună cu multe alte zeci de milioane de creştini în marea închisoare numită Gulagul comunist, a ajuns să nu mai poată trăi el, ci Cristos să trăiască în el, căci, da, peste tot pe unde un creştin suferea pentru credinţă, era Cristos cel care suferea în carnea lui, dând astfel mărturie că ultimul cuvânt nu este al Răufăcătorilor, ultimul cuvânt nu este al suferinţei, ci al dragostei, al lui Cristos. Însă, înainte de finalul învăluit în dragostea paradisului, în pelerinajul pe acest pământ, pr. Anton a trebuit să treacă prin examenul purificării credinţei în Fiul lui Dumnezeu, examen pe care l-a trecut cu brio, căci ştia că toate cele ce le trăia aveau o ţintă foarte precisă, ţintă numită iubirea veşnică şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu sfinţii din cer.
Şi încă un cuvânt biblic, la care părintele Anton a corespuns la perfecţiune: «Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: "Pentru tine suntem daţi la moarte toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiere". Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru» (Rom 8,35-39).
Nimeni, nimic, niciodată nu l-au putut îndepărta pe mărturisitorul lui Dumnezeu Anton Demeter de la iubirea lui Cristos. Nimic. De aceea a devenit sfânt şi mijloceşte pentru noi.
La mulţi ani, Părinte Anton!
Părinte Anton, mijloceşte pentru noi!
Pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, OFMConv.
ministru provincial
* * *
Roman: Osemintele preotului Anton Demeter au fost depuse în Capela Institutului Franciscan (15 septembrie 2022)
