Bahrain. Mons. Martinelli: Din călătoria papei inspiraţia pentru noi relaţii internaţionale
Emanuela Campanile
Călătoria Papei Francisc în Regatul Bahrain, care va începe mâine [3 noiembrie 2022], îl va duce pe pontif în regiunea arabă din nou, după vizita istorică în Emiratele Arabe Unite din februarie 2019, când la Abu Dhabi a semnat istoricul document despre fraternitatea umană împreună cu imamul de Al-Azhar, Al-Tayyeb. De această dată pe papa îl va primi o ţară cu majoritate şiită şi Monseniorul Paolo Martinelli, vicar apostolic al Arabiei de Sud - care cuprinde Emiratele Arabe Unite, Yemen şi Oman - subliniază care sunt aspectele de continuitate între aceste două călătorii apostolice.
În ce context are loc această vizită a papei în Bahrain?
Această a doua vizită scoate multă semnificaţie şi din raportul său cu prima. Deja vizita Papei Francisc la Abu Dhabi a fost cu adevărat un fapt foarte important pentru Biserică, dar şi pentru societatea însăşi, inspirând profund dialogul interreligios, coexistenţa, confruntarea paşnică, împărtăşirea bunurilor spirituale şi posibilitatea de a promova tocmai prin relaţiile bune între persoane de credinţe diferite o societate mai umană şi mai fraternă, mai ales inspirându-se din marele document, profetic, despre fraternitatea umană de la Abu Dhabi semnat de papa şi de marele imam de Al-Azhar. Aş spune că această întâlnire din Bahrain ajunge să se petreacă tot în rezonanţa de la Abu Dhabi şi cred că are posibilitatea de a aprofunda şi de a relua motivaţiile acelei întâlniri şi de a continua să inspire fie comunitatea creştină, fie pe catolici, dar aş spune chiar toate persoanele care aparţin şi la religii diferite, deci poate fi cu adevărat un moment foarte semnificativ. Desigur, ne aflăm într-o contingenţă istorică foarte, foarte gravă. Conflictul din interiorul Europei este desigur ceva ce se resimte în toată lumea, deci cred că această întâlnire a papei - ca şi recentele sale întâlniri precedente - de fapt are loc într-un moment istoric care poate fi puternic "inspirator" pentru o promovare de pace şi de reconciliere reală. Cred că locul din Golf constituie o imagine a unei societăţi complexe, a unei societăţi formate din atâtea culturi şi atâtea spiritualităţi diferite şi cred că această întâlnire poate să constituie o provocare mare spre o regândire a relaţiilor internaţionale şi poate să inspire raporturi bune, căutarea unei vieţi bune pentru toţi, făcând în aşa fel încât să se descopere cum diferenţele, diversităţile - în cadrul unei iubiri faţă de binele comun - pot să fie o bogăţie şi nu o obiecţie. Aşadar, această întâlnire are loc într-un moment de mare preocupare la nivel mondial, dar în centrul său este tocmai ideea unei posibile coexistenţe de bine, pace, reconciliere şi sprijin pentru viaţa bună a tuturor. Poate să fie cu adevărat o binecuvântare nu numai pentru regiunile din Golf, ci să inspire puternic şi o viziune diferită a relaţiilor internaţionale.
După părerea dumneavoastră, care este trăsătura care face unică Biserica din Arabia?
Există o dublă trăsătură. Pe de o parte este vorba în mod esenţial de o Biserică de migranţi, în compoziţia sa majoritară, şi asta înseamnă în acelaşi timp a fi o Biserică popor al lui Dumnezeu şi compusă din popoare diferite. Cu adevărat sunt multe naţionalităţile, culturile, chiar printre catolicii înşişi prezenţi în Golf, deci marea provocare pentru noi ca Biserică este aceea de a percepe aspectul pluriform al experienţei creştine ca o bogăţie de trăit în unitate profundă. Aceasta este prima caracteristică fundamentală: este o Biserică de migranţi, deci compusă din popoare diferite, la toate nivelurile. Fie la nivelul credincioşilor laici fie al persoanelor consacrate, dar şi al clerului. Clerul care este prezent în toată regiunea Golfului vine din realităţi diferite, din naţiuni diferite şi aparţine şi institutelor de viaţă călugărească diferită. Aşadar, este interesantă această capacitate - care este mereu o provocare, desigur - de a ţine împreună diversitatea în favoarea unităţii. Acesta este primul mare lucru. Cealaltă mare provocare este desigur faptul că este o Biserică minoritară, care se află în cadrul ţărilor cu mii de caracteristici diferite, şi este cu siguranţă minoritate faţă de realitatea islamică şi faţă de credincioşii musulmani. Asta ne determină să căutăm esenţialul în viaţa creştină. Ne determină să căutăm mereu viaţa bună a Evangheliei, să evităm în orice mod orice formă de prozelitism şi să favorizăm în schimb dialog şi mărturie de viaţă bună, mai ales mărturisind cu seninătate bucuria Evangheliei şi a credinţei noastre. Iată cred că aceste două caracteristici marchează profund viaţa Bisericii: faptul de a fi un popor de migranţi şi o Biserică de migranţi şi faptul de a fi o Biserică minoritară care se bazează pe esenţial, adică pe mărturia vieţii bune a evangheliei.
Cum s-ar putea descrie credinţa sau modul în care este trăită credinţa în vicariatul apostolic şi cum ajută viaţa zilnică a celui care a părăsit propria ţară pentru a putea mânca, în adevăratul sens al cuvântului, şi a sătura propria familie?
A fi migrant aparţinând Bisericii este ceva ce face să se caute în experienţa credinţei şi în Biserică legături semnificative. O apartenenţă care să dea forţă, care să de curaj, care să susţină în trudele de înfruntat. Din acest punct de vedere, credinţa migranţilor este foarte simplă şi esenţial, se concentrează să găsească în experienţa creştină un sprijin pentru a trăi truda de fiecare zi. Pe mine mă impresionează mult faptul de a vedea atâţia credincioşi foarte participanţi la viaţa Bisericii. A vedea bisericile pline mereu, când sunt celebrările şi părinţii care doresc să comunice şi să transmită credinţa propriilor copii. Precum şi o implicare foarte puternică de voluntariat, disponibilitatea de a face cateheza, de a se întâlni şi dincolo de momentul propriu al celebrării euharistice. Toate sunt semnele unei credinţe vii care vrea să găsească în Biserică o casă cu uşile deschise. O casă în care să se poată regăsi pe ei înşişi, deci să găsească şi propria identitate şi pe de altă parte să găsească şi forţa de a trăi cu seninătate relaţiile cu toţi. Aceasta este imaginea unei case cu uşile deschis în care să găsească îmbrăţişarea comunităţii creştine, dar şi forţa pentru a trăi în relaţii bune cu toţi cei cu care se trăieşte zilnic.
(După Vatican News, 2 noiembrie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
