Creştinii în Europa
Rădăcinile migratoare
Riscul de a pierde mici prezenţe vii în mari oraşe obosite
"Religiozitatea celor care migrează într-o societate secularizată" a fost tema întâlnirii anuale a responsabililor şi lucrătorilor din pastoraţia migranţilor în marile oraşe din Europa cu reprezentaţi veniţi din Milano, Torino, Barcelona, Valencia, Freiburg, Basilea, Viena şi Bruxelles. În timpul întâlnirii, care s-a ţinut recent la Bruxelles, a reieşit faptul că în ţările europene comunităţile de imigraţi catolici poartă cu sine forme tradiţionale sau noi de religiozitate populară care, uneori, capătă o dimensiune publică: procesiuni, sărbători comunitare în cinstea patronilor naţionali, pelerinaje. Acest lucru este în contrast cu tendinţa, mai evidentă în marile oraşe, spre o progresivă dispariţie a religiei creştine din spaţiul public şi spre reducerea practicii religioase în ceea ce priveşte comunităţile locale.
Dublă dezrădăcinare. Cele două conferinţe ale lui Philippe Weber şi Arnaud Join-Lambert au permis să se ia în considerare rolul pe care aceste forme de religiozitate le au în menţinerea şi în creşterea credinţei în emigraţie şi aportul pe care ele le pot aduce Bisericii locale. "Imigraţii catolici care vin din alte continente sau se mută din ţări din Europa de sud şi de est spre zone unde procesul de secularizare este mai avansat experimentează, din punct de vedere religios, o dublă dezrădăcinare - au explicat Weber şi Join-Lambert -. În primul rând ajung să trăiască credinţa lor într-un nou context eclezial, caracterizat de o limbă şi de o mentalitate diferite". Al doilea "şoc cultural" pe care îl întâlnesc se referă la "evoluţia care are loc în raportul dintre creştinism şi societatea europeană. S-a terminat epoca identificării dintre societate şi religia creştină care a caracterizat Europa timp de secole". În bună parte "se întrerupe linia de transmitere tradiţională a credinţei de la o generaţie la alta şi care dădea naştere unui creştinism etnic primit ca moştenire şi datorită căruia faptul de a fi european însemna a fi creştin. Religia devine o alegere liberă şi nu lipsesc persoane care îmbrăţişează cu reînnoită conştiinţă credinţa creştină". Însă, pe de altă parte, au subliniat Weber şi Join-Lambert, "creşte pluralismul religios sau non-apartenenţa la vreo religie. Cei care suferă mai mult din punct de vedere numeric şi structural sunt tocmai Bisericile istorice de pe continent: cea catolică, cele protestante şi ortodoxe care sunt chemate să redefinească raportul lor cu o societate globală pluralistă post-creştină şi să regândească formele lor de prezenţă şi de mărturie în teritoriu". Aşadar, "migranţii care vin şi trăiesc deja în sine o criză de identitate chiar şi religioasă, legată de experienţa migratoare, se află în faţa unor comunităţi creştine locale, care la rândul lor sunt într-un travaliu de transformare care nu este de neglijat".
O mare resursă. De aceea, credincioşii imigraţi încearcă "să recupereze şi forme de religiozitate populară care să-i facă să se simtă acasă departe de propria ţară. Acest lucru îi ajută să dea continuitate experienţei lor religioase chiar şi în emigraţie, contribuind la reconstruirea identităţii lor în noul context şi la experienţa de comunitate". Menţinerea tradiţiilor religioase "ar trebui să aibă ca obiectiv creşterea credinţei în Isus Cristos şi a vieţii creştine a migranţilor în noul ambient în care trebuie să trăiască". Pentru aceasta, sunt necesare însoţirea şi formarea din partea responsabililor pastoraţiei. Dacă se întâmplă asta, "acest patrimoniu spiritual devine o mare resursă chiar pentru migranţi, dar şi pentru Biserica locală, care este îmbogăţită de prezenţa creştinilor maturi şi autentici, capabili să devină la rândul lor martori şi vestitori ai Evangheliei". Pe de altă parte, aşa cum au subliniat experţii şi responsabilii pastoraţiei migratoare în timpul întâlnirii, şi aceste comunităţi "oaze" sunt chemate mai devreme sau mai târziu să se confrunte cu procesele de transformare religioasă care au loc în societatea în care sunt inserate. Până la urmă "acest lucru se întâmplă în momentul în care se pune problema transmiterii credinţei la copiii imigraţilor, care cresc cufundaţi în noul context şi poartă cu sine diferite apartenenţe culturale şi chiar religioase: cele ale familiei de origine şi cele ale societăţii secularizate în care trăiesc". "În acel moment - a afirmat Luisa Deponti de la Centrul de studii şi cercetări pentru emigraţie (CSERPE) din Basilea - a conserva sau a readapta la noul ambient tradiţiile religioase familiare şi etnice, deşi rămâne important, nu mai este suficient. Aşa cum apare iluzoriu a crede că tinerii 'se integrează' automat în parohiile locale". Pentru Deponti, "este necesară o reînnoită vestire a Evangheliei, o formare creştină care să permită atât tinerilor de origine străină cât şi celor locali să-şi înfigă rădăcinile lor în inima credinţei, în misterul pascal al lui Cristos, care revelează în iubire, în dăruirea de sine, realizarea deplină a oricărei vieţi umane".
(După agenţia SIR, 3 aprilie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
