De Giacomo Galeazzi
Ordinar şi extraordinar sunt categorii obiective. Jubileul poate fi ordinar şi extraordinar. Cel ordinar este legat de date prestabilite, în timp ce cel extraordinar este convocat cu ocazia vreunui eveniment de importanţă deosebită şi durata sa variază de la câteva zile la un an. Cutuma de a convoca jubilee extraordinare dăinuie din secolul al XVI-lea, şi ultimii ani sfinţi extraordinari din secolul al XX-lea au fost 1933, convocat de Pius al XI-lea pentru a nouăsprezecelea centenar al răscumpărării, şi 1983, convocat de Ioan Paul al II-lea pentru cei 1950 de ani ai răscumpărării.
Însă Francisc a decis să convoace un jubileu care este extraordinar nu numai pentru că nu respectă cadenţa celor douăzeci şi cinci de ani, ci prin decizia de a-l lega de o temă care străbate tot magisteriul său. În bula de convocare Misericordiae vultus încredinţată solemn la 11 aprilie 2015 în bazilica vaticană, Francisc explică ce anume l-a determinat spre anul sfânt "tematic". Milostivirea, clarifică papa, este "arhitrava care susţine Biserica". Pentru aceasta cere să fie repropusă "cu nou entuziasm şi cu o acţiune pastorală reînnoită" omenirii din timpul nostru. Se naşte din această conştiinţă iniţiativa de a celebra un "timp extraordinar de har" şi de "întoarcere la esenţial" pentru că "a venit din nou pentru Biserică timpul de a lua asupra sa vestirea bucuroasă a iertării". Şi "credibilitatea Bisericii trece prin drumul iubirii milostive şi compătimitoare".
Pentru aceasta la 8 decembrie 2015 deschiderea "porţii milostivirii" este prevăzută la "Sfântul Petru" şi apoi în bazicele papale şi în catedrale, sanctuare sau biserici particulare răspândite în lume ca "semn vizibil al comuniunii întregii Biserici". Mandatul este acela de a fi "milostivi ca Tatăl", în timp ce semnele speciale ale experienţei jubiliare sunt identificate de Francisc, mai ales, în pelerinaj, în faptele de milostenie trupească şi sufletească, în sacramentul pocăinţei, în indulgenţă.
Ceea ce face "extraordinar" jubileul este şi decizia lui Francisc de a trimite în toate diecezele "misionarii milostivirii", chemaţi să predice "misiuni populare". Şi de a extinde la toţi preoţii facultatea de a dezlega păcate cum ar fi avortul procurat. Un apel, o mărturie de convertire adresat, mai ales, celor depravaţi şi celor corupţi. Aşadar, motivele pentru a clasifica Jubileul Milostivirii ca extraordinar sunt aceleaşi care fac "neordinar" pontificatul lui Jorge Mario Bergoglio.
La 14 martie 2015, cu o intervenţie în L'Osservatore romano, cel care a făcut claritate cu privire la conotaţiile teologice şi pastorale ale Jubileului Extraordinar a fost tocmai prelatul din curie căruia Francisc i-a încredinţat organizarea evenimentului. "Chiar dacă vine pe neaşteptate, nu este deloc neaşteptat", evidenţiază în cotidianul Sfântului Scaun arhiepiscopul Rino Fisichella citând scrisoarea programatică Evangelii gaudium aşa încât face din ea aproape o prefigurare a evenimentului jubiliar acolo unde susţine că "Biserica în ieşire este comunitatea de discipoli misionari care iau iniţiativa, care se implică, însoţesc, care rodesc, care sărbătoresc şi pentru aceasta ea ştie să facă primul pas, ştie să ia iniţiativa fără frică, să meargă în întâmpinare, să-i caute pe cei de departe şi să ajungă la răscrucile drumurilor pentru a-i invita pe cei excluşi". Şi totuşi nu au lipsit critici şi rezistenţe.
În pofida neînţelegerilor din sectoare ultratradiţionaliste din lumea catolică, Francisc s-a arătat în largul său în inserarea sa pe urma tradiţiei jubiliare înnoind-o şi aducându-i un stil de sobrietate şi de esenţialitate încă de la definirea calendarului întâlnirilor. Puţine sunt evenimentele de mare referinţă pentru mulţimi (între acestea în Miercurea Cenuşii expunerea la "Sfântul Petru" a trupului lui Padre Pio) şi multe sunt ocaziile de rugăciune comunitară pe categorii şi pe sensibilităţi spirituale.
(După Vatican Insider, 7 septembrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
