Marţi, 5 mai 2015, în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc Conferinţa de presă de prezentare a Jubileului Milostivirii care se va deschide la 8 decembrie 2015 pentru a se încheia la 20 noiembrie 2016. Au intervenit ES Mons. Salvatore Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, şi Mons. Graham Bell, subsecretar al aceluiaşi Consiliu Pontifical. Publicăm în continuare intervenţia ES Mons. Salvatore Fisichella.

În exortaţia apostolică Evangelii gaudium, care rămâne drept carta programatică a pontificatului papei Francisc, o expresie este simptomatică pentru a percepe sensul Jubileului extraordinar care a fost anunţat la 11 aprilie: "Biserica trăieşte o dorinţă inepuizabilă de a oferi milostivire, rod al experimentării milostivirii infinite a Tatălui şi forţa sa difuzivă" (EG 24). Pornind de la această dorinţă trebuie să recitim Bula de convocare a Jubileului Misericordiae vultus unde papa Francisc schiţează finalităţile Anului Sfânt. Aşa cum se ştie, cele două date indicative vor fi 8 decembrie, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, care marchează deschiderea Porţii Sfinte în bazilica "Sfântul Petru", şi 20 noiembrie 2016, solemnitatea lui Isus Cristos Regele Universului, care constituie încheierea Anului Sfânt. În cadrul acestor două date se dezvoltă un calendar de celebrări cu diferite evenimente.

Este bine de reafirmat imediat, pentru a evita echivocurile, că Jubileul Milostivirii nu este şi nu vrea să fie Marele Jubileu al Anului 2000. Deci, orice confruntare este lipsită de semnificaţie pentru că fiecare An Sfânt aduce cu sine particularitatea sa şi finalităţile proprii. Papa doreşte ca acest Jubileu să fie trăit la Roma precum şi în Bisericile locale; acest fapt comportă o atenţie deosebită faţă de viaţa fiecărei Biserici şi faţă de exigenţele sale, în aşa fel încât iniţiativele să nu fie o suprapunere pe calendar, ci să fie mai degrabă complementare. În afară de asta, pentru prima dată în istoria Jubileelor este oferită posibilitatea de a deschide Poarta Sfântă - Poarta Milostivirii - şi în fiecare dieceză, îndeosebi în catedrală sau într-o biserică deosebit de semnificativă sau într-un sanctuar de importanţă deosebită pentru pelerini. De asemenea, este uşor de perceput din Bula de convocare alte caracteristici care formează un unic. Oricum deja referinţa la milostivire strică schemele tradiţionale. Istoria Jubileelor se caracterizează prin trecerea a 50 de ani şi a 25 de ani. Cele două Jubilee extraordinare au respectat aniversarea răscumpărării realizate de Cristos (1933.1983). În schimb acesta este un Jubileu tematic. Devine întărit de conţinutul central al credinţei şi vrea să recheme Biserica la misiunea sa prioritară de a fi semn şi mărturie a milostivirii în toate aspectele vieţii sale pastorale. Mă gândesc, în sfârşit, la referinţa făcută de papa Francisc la ebraism şi la islam pentru a regăsi tocmai cu privire la tema milostivirii calea dialogului şi a depăşirii dificultăţilor care sunt cu caracter public. Ca să nu uităm, în cele din urmă, o ulterioară trăsătură de originalitate este oferită de misionarii milostivirii. Papa Francisc le va da lor mandatul în Miercurea Cenuşii cu celebrarea în "Sfântul Petru". Misionarii vor trebui să fie preoţi răbdători, capabili să înţeleagă limitele oamenilor, dar gata să exprime suflul bunului păstor, în predica lor şi în spovada lor. Oricum, nu aş vrea să mă opresc prea mult asupra chestiunilor cu caracter general pentru a intra mai mult în miezul organizării Anului Sfânt.

Pornim de la logoul care reprezintă o summa theologica a milostivirii şi de la motoul care îl însoţeşte. În moto, luat din Lc 6,36, milostivi ca Tatăl, se propune să se trăiască milostivirea după exemplul Tatălui care cere să nu se judece şi să nu se condamne, ci să se ierte şi să se dăruiască iubire şi iertare fără măsură (cf. Lc 6,37-38). Logoul este operă a părintelui M.I. Rupnik. Imaginea, foarte îndrăgită de Biserica antică, pentru că indică iubirea lui Cristos care duce la împlinire misterul întrupării sale cu răscumpărarea, îl propune pe Fiul care ia pe umerii săi pe omul rătăcit. Desenul este realizat în aşa fel încât să evidenţieze că bunul păstor atinge în profunzime carnea omului şi face asta cu aşa iubire încât îi schimbă viaţa. În afară de asta, un amănunt nu poate să scape. Bunul păstor cu extremă milostivire ia asupra sa omenirea, însă ochii săi se confundă cu ochii omului. Cristos vede cu ochiul lui Adam şi acesta cu ochiul lui Cristos. Deci fiecare om descoperă în Cristos propria umanitate şi viitorul care îl aşteaptă. Scena se situează în cadrul migdalului, şi ea figură îndrăgită de iconografia antică şi medievală care face referinţa la co-prezenţa celor două naturi, divină şi umană, în Cristos. Cele trei ovale concentrice, de culoare progresiv mai deschisă spre exterior, sugerează mişcarea lui Cristos care îl duce pe om în afara nopţii păcatului şi a morţii. Pe de altă parte, profunzimea culorii mai închise sugerează şi caracterul de necercetat al iubirii Tatălui care iartă totul.

Logoul a fost înregistrat în sediile internaţionale pentru a evita orice folosire neconformă şi pentru a-i salvgarda proprietatea. Este clar că fiecare folosire străină de cea strict religioasă va trebui să fie aprobată de Consiliul Pontifical şi orice abuz să fie sancţionat în mod necesar.

Calendarul celebrărilor trebuie citit într-o triplă perspectivă. Pe de o parte, există evenimente organizate care prevăd o mare afluenţă de popor. Am voit ca primul eveniment să fie dedicat tuturor celor care lucrează în pelerinaj, de la 19 la 21 ianuarie. Este un semn pe care intenţionăm să-l oferim pentru a face să se înţeleagă că Anul Sfânt este un adevărat pelerinaj şi ca atare trebuie trăit. Vom cere pelerinilor să parcurgă o bucată de drum pe jos, pentru a se pregăti să treacă prin Poarta Sfântă cu spirit de credinţă şi de devoţiune. A pregăti pe cei care lucrează în acest sector pentru a merge dincolo de sfera turismului este decisiv şi faptul ca ei cei dintâi să devină pelerini va putea să fie de mare ajutor.

Ne-am gândit că era important să-i adunăm pe credincioşii care în mod deosebit trăiesc experienţa milostivirii. Pentru aceasta la 3 aprilie va fi o celebrare pentru toată lumea variată care se află în spiritualitatea milostivirii (mişcări, asociaţii, institute călugăreşti). Toată lumea voluntariatului caritativ, la rândul său, va fi chemată la adunare la 4 septembrie. Voluntariatul este semnul concret al celui care trăieşte faptele de milostivire în diferitele sale exprimări şi merită o celebrare rezervată. De asemenea, s-a gândit la lumea spiritualităţii mariane care va avea ziua sa la 9 octombrie pentru a o celebra pe Mama Milostivirii. Nu lipsesc evenimente dedicate îndeosebi copiilor care după Mir sunt chemaţi să mărturisească credinţa. Ne-am gândit la ei la 24 aprilie, pentru că ZMT de la Cracovia, în zilele de 26-31 iulie, este destinată tinerilor şi pentru copii este greu de găsit un spaţiu semnificativ în pastoraţie.

Un alt eveniment va fi pentru diaconii care prin vocaţie şi slujire sunt chemaţi să prezideze caritatea în viaţa comunităţii creştine. Pentru ei va fi Jubileu la 29 mai. La a 160-a aniversare a Sărbătorii Preasfintei Inimi a lui Isus la 3 iunie, în schimb, se va celebra Jubileul preoţilor. La 25 septembrie va fi Jubileul cateheţilor şi catehetelor care cu angajarea lor de a transmite credinţa susţin viaţa comunităţilor creştine îndeosebi în parohiile noastre. La 12 iunie vom avea marea chemare pentru toţi bolnavii şi persoanele neputincioase şi cei care se îngrijesc de ei cu iubire şi dedicare. La 6 noiembrie vom celebra Jubileul celor încarceraţi. Acesta nu va avea loc numai în închisori, ci studiem posibilitatea ca unii încarceraţi să poată avea oportunitatea de a celebra cu Papa Francisc în "Sfântul Petru" propriul An Sfânt.

O a doua perspectivă va fi realizată cu câteva semne pe care papa Francisc le va face în mod simbolic ajungând la unele "periferii" existenţiale pentru a da personal mărturia apropierii şi atenţiei faţă de săraci, suferinzi, marginalizaţi şi cei care au nevoie de un semn de tandreţe. Aceste momente vor avea o valoare simbolică, dar vom cere episcopilor şi preoţilor să facă în diecezele lor acelaşi semn în comuniune cu papa pentru ca la toţi să poată ajunge un semn concret al milostivirii şi apropierii Bisericii. Ca semn concret al carităţii papei, care să rămână ca amintire a acestui Jubileu, va fi efectual un gest semnificativ venind în întâmpinarea unei realităţi nevoiaşe în lume, pentru a exprima milostivirea într-un ajutor concret şi practic.

O a treia perspectivă este dedicată pelerinilor mulţi care vor ajunge la Roma singular şi fără o organizaţie în urma lor. Pentru ei vor fi găsite câteva biserici din centrul istoric unde vor putea găsi primire, să trăiască momente de rugăciune şi de pregătire pentru a trece prin Poarta Sfântă cu pregătirea cea mai coerentă cu evenimentul spiritual care se celebrează. Oricum, toţi pelerinii care vor ajunge la Roma vor avea un parcurs privilegiat pentru a trece prin Poarta Sfântă. Acest lucru este necesar pentru a permite ca evenimentul să fie trăit în mod religios, cu siguranţă şi la adăpost de intemperiile abuzivismului care în fiecare zi pare să cuprindă milioanele de persoane care ajung în locurile sacre ale creştinătăţii.

Situl internet oficial al Jubileului a fost deja publicat: www.iubilaeummisericordiae.va, accesibil şi la adresa www.im.va. Situl este disponibil în şapte limbi: italiană, engleză, spaniolă, portugheză, franceză, germană şi poloneză. În sit se vor putea găsi informaţiile oficiale cu privire la calendarul principalelor evenimente publice, indicaţiile pentru participarea la evenimentele cu Sfântul Părinte şi orice altă comunicare oficială referitoare la Jubileu. Diecezele, prin acest instrument, vor putea să primească informaţii şi sugestii pastorale, să se înscrie pentru a face cunoscut pelerinajul lor şi să comunice iniţiativele diecezane. La situl web sunt legate diferite social network (Facebook, Twitter, Instagram, Google Plus şi Flickr) cu care vor putea să fie actualizate cu privire la iniţiativele Sfântului Părinte şi să se urmărească în timp real toate evenimentele mai importante. Studiem şi oportunitatea unei apppentru a integra cât mai bine informaţia.

Suntem convinşi că tema milostivirii cu care papa Francisc a pus Biserica pe drumul jubiliar va putea să fie un moment de adevărat har pentru toţi creştinii şi o trezire pentru a continua pe parcursul de nouă evanghelizare şi convertire pastorală pe care Papa ni l-a indicat. Aşa cum a scris Papa Francisc: "În acest An Jubiliar, Biserica să devină ecou al Cuvântului lui Dumnezeu care răsună puternic şi convingător ca un cuvânt şi un gest de iertare, de sprijin, de ajutor, de iubire. Să nu înceteze niciodată să ofere milostivire şi să fie mereu răbdătoare în a întări şi a ierta. Biserica să devină glas la fiecărui bărbat şi al fiecărei femei şi să repete cu încredere şi fără încetare: «Aminteşte-ţi, Doamne, de bunătatea şi iubirea ta, pentru că ele sunt din veşnicie» (Ps 25,6)" (MV 25).

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu