Precizare cu privire la Jubileu
"Pelerinajul pe jos va fi credinţă trăită în inima cetăţii"
De M. Michela Nicolais
Faptul că lipsesc mai puţin de trei luni până la Jubileu sare în ochi şi din lista lungă de activităţi pe care trebuie să le înfrunte cel care a fost desemnat de Papa ca referent organizator al evenimentului. Într-o dimineaţă caldă încă de vară, Monseniorul Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, de la biroul său mare şi auster din Via della Conciliazione 5, deşi fără să se încurce cu cifrele ne vorbeşte despre "interesul mare" care există în jurul Jubileului Milostivirii convocat de papa Francisc: "Am primit de la episcopi multe cereri şi am aflat despre multe iniţiative care urmează să se celebreze în diferite părţi ale lumii". "Pe situl nostru vom da spaţiu la toate", asigură lansând un apel pentru ca "toate diecezele să ne aducă la cunoştinţă ceea ce organizează". "Papa a voit ca Jubileul să se celebreze în dieceze pentru că vede Jubileul ca o etapă în drumul noii evanghelizări", aminteşte monseniorul Fisichella cu privire la noutatea cea mai răsunătoare a Jubileului Milostivirii. Cine va decide să vină la Roma va găsi o primire corespunzătoare pentru a face pelerinajul pe jos până la Poarta Sfântă şi a da astfel turiştilor şi cetăţenilor o mărturie de credinţă trăită "în inima oraşului".
Ce trebuie să facă un pelerin pentru a putea participa la un eveniment al Jubileului?
"Trebuie să se înregistreze pe situl nostru Internet, sau să treacă pe la Centrul de primire, în Via della Conciliazione 7. Toate acestea pentru că, spre deosebire de ceea ce se întâmpla în celelalte, acest Jubileu prevede un parcurs pentru a merge la Poarta Sfântă care începe la Castel Sant'Angelo. Este vorba despre un parcurs scurt, dar despre un pelerinaj pe jos, care îi permite pelerinului să aibă mai ales o experienţă spirituală: de fapt, pe acea distanţă scurtă fiecare va putea să reflecteze, să se roage, să mediteze, cu toate că se află în inima oraşului. Este un mod pentru a da mărturie celor care - turişti sau cetăţeni - pot să-l «însoţească» în cursul pelerinajului".
Roma este obişnuită cu această convieţuire între sacru şi profan...
"Cu siguranţă Roma este obişnuită, dar are nevoie şi de o mărturie care s-o ajute să iasă din acea indiferenţă pe care o simte uneori faţă de pelerini şi turişti. Tocmai pentru că în fiecare an sunt milioane de persoane care ajung în capitală, riscul care pândeşte este obişnuirea: noi am vrea ca acest Jubileu, mai ales prin milostivire, să ajute să se reflecteze mai serios asupra inimii Evangheliei, graţie unei teme care poate ajuta să se deschidă inima fiecăruia. Cea mai gravă patologie a omului de astăzi este singurătatea: pelerinajul jubiliar poate să fie semnul apropierii lui Dumnezeu prezent în fraţii care revarsă altora iubirea primită".
Ce vor găsi pelerinii la Castel Sant'Angelo?
"La Castel Sant'Angelo va fi pregătit Centrul Jubileului, care se va întinde de-a lungul grădinilor şi în care pelerinii vor avea la dispoziţie diferite servicii: serviciul de primire, un spaţiu corespunzător pentru mamele care au nevoie să se îngrijească de copiii lor, un mic punct de răcorire cu preţuri scăzute, servicii destinate pelerinilor neputincioşi... Aşadar toate acele instrumente utile pentru a putea face pelerinajul la Poarta Sfântă cu toată seninătatea".
Dieceza a predispus pentru Jubileu patru itinerare pietonale...
"Parcursurile pietonale îi ajută pe pelerini să redescopere locurile sacre din Roma, mai ales cele legate de oraş şi de identitatea sa: cum sunt locurile sfinţilor, sanctuarele şi locurile în care operele de artă pot crea un context şi mai favorabil pentru a trăi pelerinajul. De altfel, în istorie, pelerinajul a avut mereu nu numai o dimensiune spirituală, ci şi o conotaţie culturală puternică".
Calendarul jubiliar este foarte dens: ne puteţi ilustra noutatea "audienţelor jubiliare"?
"În afară de audienţa de miercuri şi de Angelus duminical, Papa într-o sâmbătă pe lună - la 30 ianuarie, 20 februarie, 12 martie, 9 şi 30 aprilie, 14 mai, 18 şi 30 iunie, 10 septembrie, 1 şi 22 octombrie, 12 noiembrie - va ţine o audienţă jubiliară în care va întâlni pelerini, grupuri, dieceze care vor veni la Roma după ce au prenotat prezenţa lor. Prima diferenţă faţă de celelalte jubilee se află în faptul că Papa a voit ca Jubileul Milostivirii să se celebreze în dieceze, pentru că vede Jubileul ca o etapă în drumul noii evanghelizări. Pentru Francisc contează mult a trezi credinţa în comunităţile noastre: iată pentru ce el cere ca Jubileul să fie trăit intens în parohii, în asociaţii, în mişcări, adică în ţesutul viu al Bisericilor noastre locale. Pentru cei care vor veni la Roma, calendarul jubiliar prevede câteva evenimente dedicate acelor categorii de credincioşi care au de-a face mai direct cu milostivirea: preoţii, diaconii permanenţi, lucrătorii milostivirii, ordinele călugăreşti şi confraternităţile care fac referinţă în mod expres la milostivire... Cu câteva excepţii rare: cum ar fi adolescenţii".
De ce s-a gândit papa la un moment special pentru ei?
"Pentru tineri este ZMT din Cracovia în iulie, în timp ce adolescenţii nu aveau Jubileul lor. Papa simte mult responsabilitatea de a-i ajuta pe tineri să descopere milostivirea, care este respect reciproc, capacitate de iertare, solidaritate, ajutor. A semăna milostivirea înseamnă a paria pe viitor, a înscrie în generaţia care creşte valoarea profundă a faptului de a fi creştini".
(După agenţia SIR, 14 septembrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu