|
| © Vatican Media |
Acel Crez care este cartea de identitate a creştinului
La 20 mai, lumea creştină va comemora cei 1700 de ani de la deschiderea primului Conciliu Ecumenic, cel desfăşurat la Niceea în 325, intrat în istorie îndeosebi datorită Simbolului care adună, defineşte şi proclamă credinţa în mântuirea în Isus Cristos şi în Dumnezeul Unul, Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Completat după aceea de Conciliul din Constantinopol din 381, Crezul de la Niceea în practică a devenit cartea de identitate a credinţei mărturisite de Biserică. Pentru aceasta Comisia Teologică Internaţională (CTI) a decis să dedice adunării conciliare care a fost convocată de împăratul Constantin în Asia Mică un document de aproape şaptezeci de pagini, cu obiectivul dublu de a reevoca semnificaţia sa fundamentală şi de a scoate în evidenţă resursele extraordinare ale Crezului, relansându-le în perspectiva noii etape a evanghelizării pe care Biserica este chemată s-o trăiască în actuala schimbare de epocă. Şi pentru că aniversarea are loc în timpul Jubileului speranţei şi concomitent cu coincidenţa datei Paştelui pentru toţi creştinii, în Orient şi în Occident.
Pentru aceste motive, Isus Cristos, Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitor - A 1700-a aniversare a Conciliului Ecumenic din Niceea (325-2025), acesta este titlul documentului apărut astăzi, joi, 3 aprilie, nu este un simplu text de teologie academică, ci se propune ca o sinteză care poate însoţi aprofundarea credinţei şi mărturisirea sa în viaţa comunităţii creştine. De altfel, la Niceea pentru prima dată unitatea şi misiunea Bisericii s-au exprimat la nivel universal (de aici calificativul de "ecumenic") în forma sinodală a acelui a merge împreună care îi este propriu, devenind astfel şi un punct de referinţă şi de inspiraţie în procesul sinodal în care este implicată Biserica Catolică astăzi.
La document au lucrat şi două teologe
Desfăşurat în 124 de puncte, documentul este rod al deciziei CTI de a aprofunda în cursul celor cincisprezece ani un studiu asupra actualităţii dogmatice a Conciliului de la Niceea. Munca a fost făcută de o subcomisie prezidată de preotul francez Philippe Vallin şi compusă din episcopii Antonio Luiz Catelan Ferreira şi Etienne Vetö, din preoţii Mario Angel Flores Ramos, Gaby Alfred Hachem şi Karl-Heinz Menke, şi din profesoarele Marianne Schlosser şi Robin Darling Young. Textul a fost votat şi aprobat in forma specifica în unanimitate în 2024 şi după aceea supus aprobării cardinalului preşedinte Víctor Manuel Fernández, prefect al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, unde este instituită Comisia. Cardinalul argentinian, după ce a avut aprobarea Papei Francisc, la 16 decembrie a autorizat publicarea sa.
Cele patru capitole în care se desfăşoară reflecţia teologelor şi teologilor sunt precedate de o introducere intitulată "Doxologie, teologie şi vestire" şi urmate de concluzie.
O lectură doxologică a Simbolului
Primul capitol, "Un Simbol pentru mântuire: doxologie şi teologie a dogmei de la Niceea" (nr. 7-47), este cel mai mare. Oferă "o lectură doxologică a Simbolului, pentru a scoate în evidenţă resursele sale soteriologice şi, prin urmare, cristologice, trinitare şi antropologice", cu intenţia de a da "nou elan drumului spre unitatea creştinilor". Remarcând însemnătatea ecumenică a credinţei de la Niceea, textul exprimă speranţa unei date comune pentru celebrarea Paştelui, dorită de mai multe ori de însuşi Papa Bergoglio. În această privinţă, nr. 43 evidenţiază de fapt că acest an 2025 reprezintă pentru toţi creştinii "o ocazie inestimabilă pentru a sublinia că ceea ce avem în comun este mult mai puternic decât ceea ce dezbină: toţi împreună, noi credem în Dumnezeul trinitar, în Cristos om adevărat şi Dumnezeu adevărat, în mântuirea în Isus Cristos, conform Scripturilor citite în Biserică şi sub mişcarea Duhului Sfânt. Împreună, noi credem în Biserică, în botez, în învierea morţilor şi în viaţa veşnică". Prin urmare - avertizează CTI la nr. 45 -, "divergenţa creştinilor cu privire la sărbătoarea cea mai importantă din calendarul lor creează probleme pastorale în cadrul comunităţilor, până acolo încât să dezbine familiile, şi provoacă scandal la necreştini, dăunând astfel mărturiei aduse evangheliei".
"Noi credem cum botezăm; şi ne rugăm cum credem"
Însă a primi bogăţia de la Niceea după şaptesprezece secole duce şi la perceperea cum acel Conciliu hrăneşte şi conduce existenţa creştină zilnică: iată pentru ce al doilea capitol "Simbolul de la Niceea în viaţa credincioşilor" (nr. 48-69), de factură patristică, explorează modul în care liturgia şi rugăciunea au fost fecundate în Biserică după acel eveniment, care constituie o cotitură pentru istoria creştinismului. "Noi credem cum botezăm; şi ne rugăm cum credem", aminteşte documentul, îndemnând să luăm astăzi şi întotdeauna din acel "izvor de apă vie", al cărui conţinut dogmatic bogat a fost determinant în stabilirea doctrinei creştine. Şi în acest sens documentul aprofundează receptarea Crezului în practica liturgică şi sacramentală, în cateheză şi în predică, în rugăciune şi în imnurile din secolul al IV-lea.
Eveniment teologic şi eclezial
Al treilea capitol, "Niceea ca eveniment teologic şi ca eveniment eclezial" (nr. 70-102), aprofundează după aceea modul în care Simbolul şi Conciliul "dau mărturie despre acelaşi eveniment al lui Isus Cristos, a cărui intrare năvalnică în istorie oferă un acces nemaiauzit la Dumnezeu şi introduce o transformare a gândirii umane" şi cum ele reprezintă şi o noutate în modul în care Biserica se structurează şi îndeplineşte propria misiune. "Convocat de împărat pentru a rezolva o dispută locală care s-a extins la toate Bisericile din Imperiul Roman din Orient şi la numeroase Biserici din Occident - explică documentul -, pentru prima dată episcopi din toată Oikoumén? s-au reunit în Sinod. Mărturisirea sa de credinţă şi deciziile sale canonice sunt promulgate ca normative pentru Biserica întreagă. Comuniunea şi unitatea nemaiauzite provocate în Biserică de evenimentul Isus Cristos sunt făcute vizibile şi eficace în mod de o structură cu însemnătate universală, iar anunţarea veştii bune a lui Cristos în toată imensitatea sa primeşte şi ea un instrument al unei autorităţi fără precedent" (cf. nr. 101).
O credinţă accesibilă şi pentru cei simpli
În sfârşit, în al patrulea şi ultimul capitol, "A păstra o credinţă accesibilă pentru tot poporul lui Dumnezeu" (103-120), sunt scoase în evidenţă "condiţiile de credibilitate a credinţei mărturisite la Niceea într-o etapă de teologie fundamentală care scoate în evidenţă natura şi identitatea Bisericii, deoarece ea este interpretă autentică a adevărului normativ al credinţei prin magisteriu şi păzitoare a credincioşilor, în mod special a celor mai mici şi a celor mai vulnerabili." Conform CTI, credinţa predicată de Isus celor simpli nu este o credinţă rezervată unei elite de iniţiaţi; dimpotrivă, Niceea, deşi datorată iniţiativei lui Constantin, reprezintă "o piatră de hotar în drumul lung spre libertas Ecclesiae, care este pretutindeni o garanţie de protejare a credinţei celor mai vulnerabili în faţa puterii politice". În 325, binele comun al Revelaţiei este realmente pus "la dispoziţia" tuturor credincioşilor, aşa cum confirmă doctrina catolică a infailibilităţii "in credendo" a poporului celor botezaţi. Episcopii, deşi au un rol specific în definirea credinţei, nu-l pot asuma fără a fi în comuniunea eclezială a întregului sfânt popor al lui Dumnezeu, atât de îndrăgit de Papa Francisc.
Actualitatea perenă a primului Conciliu Ecumenic
Iată, aşadar, concluziile documentului cu "o invitaţie insistentă" de "a-l vesti tuturor pe Isus Mântuirea noastră astăzi" pornind de la credinţa exprimată la Niceea într-o multiplicitate de semnificaţii. Înainte de toate, actualitatea perenă a acelui Conciliu şi a Simbolului care a provenit din el constă în a continua să ne lăsăm "uimiţi de imensitatea lui Cristos, aşa încât toţi să fie uimiţi de acest lucru"; în al doilea rând, constă în a nu ignora "realitate", nici a ne abate "de la suferinţele şi de la zguduiturile care chinuiesc lumea şi par să compromită orice speranţă", punându-ne şi în ascultarea culturii şi a culturilor; în al treilea rând, înseamnă a deveni "deosebit de atenţi faţă de cei mai mici dintre fraţii noştri şi surorile noastre", pentru că "aceşti răstigniţi ai istoriei sunt Cristos în mijlocul nostru", adică "aceia care au mai multă nevoie de speranţă şi de har", dar în acelaşi timp, cunoscând suferinţele Răstignitului, sunt la rândul lor "apostolii, maeştrii şi evanghelizatorii celor bogaţi şi celor înstăriţi"; şi, în ultimul rând, înseamnă a vesti "ca Biserică" adică "prin mărturia fraternităţii", arătând lumii lucrurile minunate pentru care ea "una, sfântă, catolică şi apostolică" este "sacrament universal de mântuire", şi răspândind în acelaşi timp comoara Scripturilor pe care Simbolul o interpretează, bogăţia rugăciunii, a liturgiei şi a sacramentelor care derivă din botezul mărturisit la Niceea şi lumina magisteriului; mereu cu privirea îndreptată spre Cel Înviat care învinge moartea şi păcatul şi nu adversarii, nefiind perdanţi în Misterul Pascal, decât înfrântul escatologic, Satana, dezbinătorul. Nu întâmplător, la 28 noiembrie 2024, primind în audienţă pe membrii CTI, pontiful, elogiind munca lor, a vorbit despre utilitatea unui document care să aibă în vedere să "ilustreze semnificaţia actuală a credinţei mărturisite la Niceea... pentru a hrăni credinţa credincioşilor şi, pornind de la figura lui Isus, pentru a oferi şi idei şi reflecţii utile unei noi paradigme culturale şi sociale, inspirate tocmai din umanitatea lui Cristos".
(După L'Osservatore Romano, 3 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
