Interviu cu mitropolitul de Calcedon, conducătorul delegaţiei de la Constantinopol
"Timpurile noastre nu sunt foarte diferite de cele ale primilor creştini"
de Andrea Tornielli
"Mă tem că ne gândim mai mult la supravieţuirea creştinismului decât la împărtăşirea veştii bune a lui Cristos înviat". Mitropolitul Emmanuel a părăsit de câteva luni Franţa pentru a asuma titlul Bisericii de Calcedon devenind numărul doi în ierarhia Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. Este trimisul patriarhului Bartolomeu la celebrarea sfinţilor Petru şi Paul. În acest interviu cu mass-media vaticane se referă la drumul ecumenic, reflectă asupra ultimelor enciclice ale Papei Francisc şi cu privire la evanghelizare aminteşte: "Problema nu este globalizarea, ci raportul nostru cu lumea".
Eminenţă, în diferite părţi ale lumii Bisericile cu greu vestesc evanghelia şi transmit credinţa. Ce răspunsuri trebuie date provocărilor lumii globalizate?
A vesti evanghelia în lume nu este o problemă de strategie. Mă tem că ne gândim mai mult la supravieţuirea creştinismului decât la împărtăşirea veştii bune a lui Cristos înviat. De fapt, vedem cum postmodernitatea provoacă în mod sistematic orice formă de instituţie. Bisericile noastre nu sunt imune de această dimensiune a secularizării contemporane. Acest fenomen de vrăjire este real şi atinge însăşi inima misiunii noastre de creştini, aşa cum Cristos ne invită să facem: "Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit! Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!" (Mt 28,18-20). Această concluzie a Evangheliei după sfântul Matei subliniază clar cum să transmitem credinţa în Cristos celor care sunt în îndoială. Cristos este alfa şi omega misiunii noastre. El este în acelaşi timp prezent pe drumul prin care se transmite credinţa şi la sfârşitul acestui drum spiritual. De aceea, nu există alt răspuns decât îmbrăcarea în Cristos (Rom 13,14), adică a trăi în partea cea mai intimă a propriei inimi misterul morţii şi învierii Domnului înainte de a-l oferi şi a-l consacra pentru viaţa lumii. Da, în unele părţi ale lumii creştinii sunt persecutaţi pentru credinţa lor. Da, în unele părţi ale lumii secularizarea marginalizează creştinismul. Însă nimic din ceea ce trăim astăzi nu este în mod semnificativ diferit de ceea ce primele comunităţi creştine au trebuit să treacă în timp de trei sute de ani de persecuţie activă. A revedea literatura din acel timp este de mare importanţă pentru noi astăzi. Problema nu este globalizarea, ci raportul nostru cu lumea. "A fi în lume, fără a fi ai lumii", aşa cum ne invită să facem textul din Scrisoarea către Diognet.
Două documente magisteriale recente ale episcopului de Roma au deschis posibilitatea de întâlnire şi de confruntare cu celelalte religii şi cu aceia care nu cred despre teme importante pentru viitorul nostru: cum pot enciclica "Laudato si'" şi enciclica "Fratelli tutti" să-i ajute pe creştini să pregătească un viitor mai bun?
Văd în cele două documente pe care le citaţi dumneavoastră o mare oportunitate de dialog şi de apropiere. Însă aş vrea să subliniez aici importanţa Sanctităţii Sale patriarhul ecumenic Bartolomeu fie în termeni de protejare a ambientului, fie în termenii acelui ethos de solidaritate care ne animă pe toţi ca şi creştini. De fapt, în timpul pontificatului său de treizeci de ani drept conducător al patriarhiei ecumenice, patriarhul ecumenic a subliniat în mod repetat interdependenţa între conservarea naturii şi îngrijirea celorlalţi. Această lectură spirituală a lumii demontează certitudinile noastre şi ne face conştienţi de responsabilitatea creştinilor de a primi cu recunoştinţă lumea, creaţia sa şi pe cei care o compun. Îi datorăm lui această sinteză aproape sacramentală. Toată creaţia devine un sacrament, un mister în care se revelează prezenţa mântuitoare a lui Dumnezeu, care se poate realiza numai într-un gest jertfelnic, oferind lui Dumnezeu ceea ce Dumnezeu ne-a oferit nouă. Patriarhul ecumenic Bartolomeu a declarat în acest sens: "Respectarea şi îngrijirea creaţiei sunt parte integrantă a credinţei noastre, baza vieţii noastre în Biserică şi ca Biserică". Aşadar, văd în aceste două texte ale Papei Francisc o oportunitate de dialog, dar mai ales de cooperare ecumenică. Unitatea creştinilor se referă la protejarea ambientului şi la îngrijirea celorlalţi.
Dumneavoastră aveţi o experienţă însemnată în dialogul interreligios, îndeosebi între creştini şi musulmani. Ce paşi trebuie făcuţi pentru o mai mare cunoaştere reciprocă în faţa fundamentalismelor şi a abuzului de religie pentru a justifica ura şi violenţa?
Problema fundamentalismului şi a extremismului religios nu este recentă, şi cu atât mai puţin nu este limitată la o singură religie. Multe studii tind să dezvăluie rădăcinile violenţei în contextul său religios. Mă tem că religia a devenit un vinovat ideal care oferă o anumită legitimitate urii faţă de celălalt. Permiteţi-mi să citez o expresie din Declaraţia de la Berna din 1992, pe care patriarhul ecumenic a articulat-o în mod repetat în diferitele sale mesaje: "O crimă în numele religiei este o crimă împotriva religiei". În spatele acestei expresii se revelează o concepţie foarte specială despre religie, liberă de ei care vor s-o devieze pentru un câştig politic. Anii mei de experienţă în domeniul dialogului interreligios mi-au arătat că accentul nu este atât pe religie, cât mai ales pe necesitatea dialogului între religii. Dialogul este unica armă capabilă să dezamorseze abuzurile fundamentalismului şi extremismului. Enciclica Sfântului şi Marelui Consiliu al Bisericii Ortodoxe reunit la Creta în iunie 2016 abundă în acest sens: "Un dialog interreligios sincer contribuie la dezvoltarea încrederii reciproce în promovarea păcii şi reconcilierii. Biserica luptă pentru a face «pacea de sus» mai tangibilă pe pământ. Adevărata pace nu se obţine cu forţa armelor, ci numai cu iubirea care «nu caută ale sale» (1Cor 13,5). Balsamul credinţei ar trebui să fie folosit pentru a lega şi a vindeca vechile răni ale celorlalţi, nu pentru a reaprinde noi focare de ură" (par. 17).
Biserica Catolică întreprinde un drum sinodal dedicat tocmai sinodalităţii, cu noi modalităţi de implicare şi participare a Bisericilor locale. Documentul de la Ravenna vorbea despre sinodalitate şi despre modul de a înţelege primatul: după părerea dumneavoastră, la ce punct este drumul ecumenic cu privire la aceste teme?
Drumul sinodal al Bisericii Catolice, care este datorat influenţei directe a Sanctităţii Sale Papa Francisc, vorbeşte cu putere Bisericii Ortodoxe. În acest sens, aşteptăm cu nerăbdare concluziile următorului Sinod al Episcopilor din 2023, care se va concentra asupra temei: "Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare şi misiune". Îndrăznesc să văd în alegerea acestei teme unul din roadele relaţiilor noastre ecumenice. De fapt, nu este desigur o întâmplare că documentele mai recente ale Comisiei internaţionale mixte pentru dialogul teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă s-au ocupat, încă de la Chieti în 2016, de articularea între sinodalitate şi primat. Las documentului însuşi să arunce lumina necesară asupra acestui lucru: "În timpul întregului prim mileniu - ne spune documentul de la Chieti - Biserica din Orient şi din Occident era unită în păstrarea credinţei apostolice, în continuitatea succesiunii apostolice a episcopilor, în dezvoltarea de structuri de sinodalitate legate în mod inseparabil de primat şi în înţelegerea autorităţii ca o slujire (diaconie) de iubire. Deşi unitatea între Orient şi Occident era uneori deranjată, episcopii din Orient şi din Occident erau conştienţi că aparţin la unica Biserică" (par. 20).
În 2025 se vor celebra cei 1700 de ani ai Conciliului de la Niceea şi în acel an vor coincide datele Paştelui pentru creştini. Cum să ne pregătim pentru această aniversare?
Aşa cum ştiţi dumneavoastră, la Conciliul de la Niceea a fost stabilită formula pentru a calcula data Paştelui. Data Paştelui încă este calculată după această metodă, deşi se bazează pe două calendare diferite: calendarul gregorian pentru Biserica Catolică şi calendarul iulian pentru Biserica Ortodoxă. Şi datele pot să coincidă sau să difere până la cinci săptămâni. Problema celebrării comune a Paştelui se impune treptat ca o problema ecumenică de prim ordin. De fapt, aşa cum putem mărturisi adevărul misterului care se află în inima mărturiei creştinismului dacă rămânem divizaţi cu privire la această temă? Cred că jubileul care este la uşă ar trebui să ne invite să reflectăm asupra practicilor noastre liturgice respectând integritatea trupului lui Cristos. Pentru Biserica Ortodoxă, problemele calendarului rămân spinoase şi istoria ne-a arătat că pot duce la schismă. Şi contextul pan-ortodox preconciliar n-a fost în măsură să le înfrunte fără a genera fenomene de polarizare mai puţin teologice şi mai mult propriu-zis identitare. A celebra Paştele în aceeaşi duminică în toată lumea creştină pe această bază istorică conciliară ar fi un mesaj puternic de mărturie şi reconciliere.
(După L'Osservatore Romano, 28 iunie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
