Cardinalul Francesco Marchisano, prelat emerit al bazilicii papale "Sfântul Petru" din Vatican, a murit duminică dimineaţa 27 iulie, pe la orele 10, la vârsta de 85 de ani. Cardinalul avusese diferite funcţii în Curia Romană, printre care aceea de preşedinte al Comisiei Pontificale pentru Bunurile Culturale ale Bisericii şi al Comisiei Pontificale de Arheologie Sacră. A fost vicar general al Sanctităţii Sale pentru Cetatea Vaticanului, precum şi preşedinte al Fabricii Sfântul Petru şi preşedinte al Oficiului de Muncă al Scaunului Apostolic (ULSA). Născut la 25 iunie 1929 la Racconigi, în arhidieceza de Torino, la 29 iunie 1952 a primit hirotonirea sacerdotală. La 6 octombrie 1988 a fost ales pentru Biserica titulară Populonia şi numit secretar al Comisiei Pontificale pentru Conservarea Patrimoniului Artistic şi Istoric al Bisericii. La 6 ianuarie 1989 a primit hirotonirea episcopală. În consistoriul din 21 octombrie 2003, Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal diacon de Sfânta Lucia del Gonfalone.
Formare şi cultură au fost directoarele slujirii sale, culminate cu funcţia de prelat al bazilicii "Sfântul Petru" din Vatican. Ţesător de raporturi cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, cu sediul la Geneva, cunoştea limbajul semnelor pentru că a făcut catehism peste treizeci de ani copiilor surdomuţi dintr-un institut roman. A celebrat primul prohod după moartea lui Ioan Paul al II-lea, la 9 aprilie 2005, şi în timpul omiliei a povestit un episod care îl lega de acel sfânt Pontif. În 200 a fost operat la carotidă. "După intervenţie - a amintit el - m-am trezit mut din cauza unei erori a medicilor care îmi paralizase coarda vocală. La puţine zile după întoarcerea mea acasă, Papa m-a invitat la prânz. Era foarte atent să perceapă, cu greutate, ceea ce eu încercam cu multă dificultate să spun. A fost tot timpul cu mâna stângă la ureche pentru a încerca să înţeleagă ce spuneam. La sfârşit s-a ridicat, a venit lângă mine şi m-a mângâiat îndelung în locul exact unde fusesem operat, spunând: «Nu te îngrijora, te vei vindeca repede, Domnul te va ajuta să vorbeşti din nou»".
Torinez, Francesco Marchisano a făcut studiile în seminariile din arhidieceza sa: gimnaziul la Giaveno (1940-1945), filozofia la Chiari (1945-1948), teologia la Torino (1948-1949) şi la Rivoli Torinese (1949-1952). Hirotonit preot în catedrală de cardinalul Maurilio Fossati la 29 iunie 1952, a completat apoi studiile la Roma în vederea predării la seminarul din Rivoli. La Roma a fost alumn al Seminarului Pontifical Lombard din 1952 până în 1956. În acei ani a obţinut licenţa în Sfânta Scriptură la Institutul Pontifical Biblic (1954) şi doctoratul în teologie la Universitatea Pontificală Gregoriana.
În 1956, cardinalul Pizzardo l-a chemat să lucreze în Congregaţia Seminariilor şi Universităţilor, numindu-l ajutor de birou în secţia seminariilor, îndeosebi cele de limbă engleză, germană şi din ţările de dincolo de cortină cu problemele lor delicate. Printre funcţiile sale era şi aceea de a urma Consiliul Ecumenic al Bisericilor, misiune pe care a desfăşurat-o timp de 23 de ani.
Din iunie 1969 până în octombrie 1988 a fost sub-secretar al Sfintei Congregaţii pentru Educaţia Catolică. Deja începând din 1957, timp de treizeci şi doi de ani, a predat catehismul copiilor surdomuţi: o slujire începută când rectorul Seminarului Pontifical Lombard i-a cerut să celebreze o liturghie duminicală în Institutul de pe via Nomentana pentru surdo-muţi. "Acolo - îi plăcea lui să amintească - am luat cel mai sărac mic dejun din viaţa mea, cu o lingură de lapte şi o bucăţică de pâine. O soră mi-a cerut să rămân să fac catehism. Am început spunând că voi merge până când vor găsi pe un altul, apoi am rămas timp de 32 de ani! Mergeam la institut patru după-amiezi pe săptămână, în afară de duminică pentru liturghie. A ajuns să mă simt frate al tuturor acelor tineri".
La 6 octombrie 1988 a fost numit episcop titular de Populonia (promovat arhiepiscop la 9 iulie 1994) şi secretar al Comisiei Pontificale pentru Conservarea Patrimoniului Artistic şi Istoric al Bisericii. Însuşi Ioan Paul al II-lea l-a hirotonit în bazilica vaticană la 6 ianuarie 1989. În iunie 1990 a fost numit membru al Comisiei permanente pentru ocrotirea monumentelor istorice şi artistice ale Sfântului Scaun, iar în 2003 a devenit preşedinte al ei. În septembrie 1991 a fost numit şi preşedinte al Comisiei Pontificale de Arheologie Sacră.
După ce, în martie 1993, au fost redefinite competenţele oficiului pentru conservarea patrimoniului artistic şi istoric - denumit Comisia Pontificală pentru Bunurile Culturale ale Bisericii - la 3 mai, monseniorul Marchisano a fost numit primul său preşedinte. În iunie a devenit apoi membru al Academiei Pontificale Romane de Arheologie. În 1995, Ioan Paul al II-lea l-a numit preşedinte al Comisiei artistico-culturale a Marelui Jubileu al anului 2000. Anul următor a fost numărat printre membrii Congregaţiei pentru Educaţia Catolică.
Printre celelalte funcţii avute de monseniorul Marchisano au fost şi cea de preşedinte al Fundaţiei Ioan al XXIII-lea (din 1988) şi de consilier de administraţie a Spitalului pediatric "Bambino Ges?" (din 1993). A primit două doctorate honoris causa: în liturgie sacră şi în ştiinţe ale educaţiei. În cadrul italian a făcut parte din diferite comitete naţionale instituite de ministerul pentru bunuri şi activităţi culturale; din 1995 a fost membru al Consiliului naţional al cercetărilor.
La 24 aprilie 2002, Ioan Paul al II-lea l-a numit prelat al bazilicii vaticane, vicarul său general pentru Cetatea Vaticanului şi preşedinte al Fabricii Sfântul Petru. Anul următor a renunţat la preşedinţia Comisiei Pontificale pentru Bunurile Culturale ale Bisericii. În consistoriul din 21 octombrie 2003 Papa l-a creat cardinal diacon de Sfânta Lucia del Gonfalone.
În februarie 2005 a fost numit preşedinte al Oficiului de Muncă al Scaunului Apostolic. Şi din cauza acestei activităţi, Pontiful i-a acordat un coadiutor pentru slujirea de prelat de "Sfântul Petru", în persoana arhiepiscopului Angelo Comastri, care i-a urmat apoi şi în funcţiile legate citate mai sus.
După ce a participat la conclavul care l-a ales pe Benedict al XVI-lea, în 2006 a lăsat funcţia de prelat al bazilicii vaticane şi în 2009 pe cea de preşedinte al USLA. În consistoriul din 12 iunie a optat pentru ordinul cardinalilor preoţi, menţinând propria diaconie ridicat pro hac vice la titlul prezbiteral.
(După L'Osservatore Romano, 29 iulie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
