Cartea a II-a: Povețe pentru luminarea lăuntrică

Capitolul XI

PUȚINI SÎNT IUBITORII CRUCII
LUI CRISTOS

1. Mulți sînt acum iubitorii împărăției lui Cristos din ceruri; puțini sînt însă gata, cu adevărat, să poarte pe umerii lor povara crucii. Mulți își doresc de la Isus alinare, puțini sînt cei ce vor să împartă cu El pătimirea; mai toți ar pofti să șadă cu El la masă, puțini doresc, în schimb, să se înfrîneze. Toți ar dori să se bucure cu Isus, puțini ar sări să rabde pentru El vreo caznă. Mulți nu pregetă să-l urmeze pe Isus pînă la frîngerea pîinii, puțini cutează să meargă pînă la paharul pătimirii sale. Mulți îi proslăvesc din gură minunile, puțini sînt cei care să-și însușească, în fapt, ocara crucii. Mulți, în sfîrșit, îl iubesc pe Isus atîta timp cît nu li se pune nimic împotrivă. Mulți îi aduc prinos de laudă și îl binecuvîntează cît timp îi simt în suflet dezmierdările. Dacă însă Isus se ascunde, ori îi părăsește o clipă, încep să cîrtească ori cad cu ușurință pradă deznădejdii.

2. Dimpotrivă, cei care-l iubesc pe Isus pentru El însuși - nu pentru folosul mîngîierii -, îl binecuvîntează mereu, întocmai ca și cînd s-ar bucura de cele mai mari desfătări, oricare ar fi amărăciunile și strîmtorările în mijlocul cărora s-ar afla. Și chiar dacă Domnul n-ar binevoi să le mai dea niciodată mîngîierea sa, ei totuși l-ar lăuda pururi, gata mereu să-i aducă mulțumire.

3. O, dar ce nu poate iubirea de Isus Cristos atunci cînd e curată și dezbrăcată de dragostea de sine, de gîndul la propria ei tihnă! N-ar mai fi nimerit să li se spună simbriași celor care rîvnesc doar la folosul mîngîierii proprii? Și oare nu se dovedesc mai curînd iubitori de sine decît iubitori ai lui Cristos toți cei cu gîndul la folosul și dobînda alinărilor de sus? Unde se va găsi acel om care să vrea să-i slujească lui Dumnezeu neprecupețit și fără plată?

4. Rară este desăvîrșirea spiritului ce se dezrobește de toate. Cine, într-adevăr, ar putea spune că a întîlnit pe acel om cu sufletul descătușat de orice poftă, cu totul dezbrăcat de legături față de orice făptură? Cutreierînd pămîntul în lung și în lat, nu vei afla lucru mai de preț decît asemenea nestemată. De și-ar da omul toată avuția, nimic n-ar fi; de-ar face cea mai aspră pocăință, n-ar fi mare lucru; de și-ar însuși toată știința de carte, încă ar fi departe; chiar dacă ar avea în suflet multă virtute și evlavie înflăcărată în inima sa, i-ar lipsi încă foarte mult: un singur lucru și cel mai trebuincios între toate. Anume care? Să se dezbrace de toate, să se lepede de sine, să se scuture de orice legătură, să nu mai păstreze nici un dram de iubire de sine și, după ce va fi făcut toate cîte știe că este dator să facă, să creadă că încă n-a făcut nimic.

5. Să nu facă nici un caz de ceea ce ar putea să pară mare și vrednic de laudă, ci să se recunoască în adevăr drept o slugă netrebnică, după cuvîntul Adevărului care zice: Cînd veți face toate cîte vi s-au poruncit, spuneți: slugi netrebnice sîntem (Lc 17, 10). Atunci abia spiritul omului va fi cu adevărat sărac și gol și va putea spune cu prorocul: Singur și sărac sînt eu (Ps 24, 16). Dar nimeni totuși nu-i mai bogat decît el, nimeni mai puternic, nimeni mai liber decît cel care a știut să se lepede de sine și de toate, așezîndu-se pe sine pe locul din urmă.