Cartea a II-a: Povețe pentru luminarea lăuntrică

Capitolul II

SUPUNEREA SMERITĂ

1. Să-ți pese prea puțin cine ține cu tine și cine este împotriva ta, ci caută și fă în așa fel ca Dumnezeu să fie cu tine în tot ceea ce faci. Să ai conștiința curată și Dumnezeu bine te va apăra. Într-adevăr, cel pe care Dumnezeu vrea să-l ajute nu va putea fi atins de răutatea nimănui. Dacă vei ști să taci și să înduri fără crîcnire, vei simți neîndoielnic ajutorul Domnului. El știe cînd și cum să te scape, și tocmai de aceea lasă-te fără grijă în voia lui. Ajutorul și scăparea din orice încurcături sînt toate în mîna lui Dumnezeu. Adeseori, pentru a ne păstra mai bine în smerenie, este de cel mai mare folos ca alții să ne cunoască metehnele și cusururile și să ne dojenească pentru ele.

2. Cînd omul se smerește pentru lipsurile și scăderile sale, el împacă fără greutate pe alții și-i mulțumește lesne pe cei care sînt supărați pe dînsul. Pe cel smerit Dumnezeu îl ocrotește și-l scapă, îl iubește și-l mîngîie; Domnul se apleacă către cel smerit; celui smerit îi dă har îmbelșugat și, după încercările înjosirii, îl înalță la adevărata mărire. Celui smerit îi descoperă tainele sale, îl cheamă și-l ridică cu blîndețe la sine. Cel smerit trăiește în pace chiar și cînd a suferit batjocura, deoarece își pune încrederea în Dumnezeu, nu în lume. Să nu-ți închipui că ai propășit cumva pe calea binelui atîta timp cît nu știi să te socotești pe tine însuți mai prejos decît toți ceilalți.