Cartea a II-a: Povețe pentru luminarea lăuntrică

Capitolul V

PĂREREA NOASTRĂ DESPRE NOI ÎNȘINE

1. Nu ne putem prea mult încrede în noi înșine, căci foarte adeseori ne lipsește harul și dreapta judecată. Nu sîntem înzestrați decît cu un dram de lumină, și pe acesta cu ușurință îl pierdem prin lenevire. Ba se întîmplă des ca nici măcar să nu ne dăm seama că, pe dinăuntru, judecata noastră este oarbă. Nu o dată greșim, iar dezvinovățindu-ne, greșim și mai mult, încă. Ceea ce ne mînă este cîte o pornire pătimașă, dar ne închipuim că sîntem însuflețiți de rîvnă. Mustrăm fără cruțare orice scădere, cît de mică, a altora, dar metehnele noastre mari le trecem ușor cu vederea. Băgăm neîntîrziat de seamă și ținem socoteala tuturor lucrurilor neplăcute pe care trebuie să le îndurăm din partea celorlalți; în schimb, nu ne gîndim de fel la tot ceea ce alții au de îndurat de la noi. Omul care s-ar judeca pe sine însuși sincer și fără părtinire n-ar găsi nimic de judecat și osîndit la ceilalți.

2. Omul recules asupra propriului său suflet pune înaintea oricăror alte griji grija propășirii sale lăuntrice: purtîndu-și astfel, neobosit, de grijă, el trece mult mai ușor peste cusururile celorlalți. Nu te vei putea reculege în spiritul evlaviei mai înainte de a fi învățat să păstrezi tăcerea despre toate cele ce nu te privesc, mai înainte de a-ți cerceta cugetul și pe tine însuți în adîncime. Dacă te reculegi adînc întru tine, gîndindu-te la Dumnezeu, puțin o să-ți pese de tot ce se petrece în afară. Unde ești tu oare, atunci cînd nu stai față în față cu tine însuți? Și după ce ai alergat încotro ai poftit, spune-mi, cu ce te-ai pricopsit oare de pe urma faptului că ai dat uitării plivirea de metehne a sufletului tău? Dacă vrei cu adevărat să te bucuri de pace și reculegere deplină întru Domnul, trebuie, mai înainte de orice, să dai toate celelalte uitării, ca, față în față cu tine însuți, să te poți cerceta singur, în adîncime.

3. Vei propăși cel mai mult în virtute dacă te vei lepăda de toate grijile acestei lumi. Dimpotrivă, vei întîmpina cele mai grele piedici în calea propășirii tale dacă vei purta de grijă celor lumești. Înaintea ta nimic să nu fie mai presus de măreția, frumusețea și plăcerea lui Dumnezeu. Orice alinare venită din partea făpturilor socotește-o nălucire zadarnică. Un suflet care-l iubește pe Dumnezeu se leapădă de toate pentru Dumnezeu. Singur Dumnezeu, cel veșnic, nemărginit și a toate împlinitor să fie mîngîierea sufletului și adevărata bucurie a inimii tale.