Cartea a II-a: Povețe pentru luminarea lăuntrică

Capitolul VI

BUCURIA CONȘTIINȚEI CURATE

1. Lauda omului bun e mărturia conștiinței sale. De vei avea conștiința curată, întotdeauna vei avea parte de bucurie. O conștiință curată poate purta sarcini cît de grele, și mulțumirea și-o poate păstra, bucuroasă, pînă și în mijlocul amărăciunilor. O conștiință încărcată e însă pururi temătoare și frămîntată. Dacă inima ta nu cunoaște pricină de mustrare, te vei putea bucura în tihnă și pace de odihnă. Nu te bucura decît de faptele bune pe care le-ai putut săvîrși. Cei ce săvîrșesc răul nu gustă niciodată adevărata bucurie și nici de pacea lăuntrică nu au parte, căci astfel zice Domnul: Nu-i pace pentru cei nelegiuiți (Is 57, 21). Și chiar dacă unii ca aceștia ar zice: "sîntem pe pace, nici un rău nu ne poate atinge; cine ar îndrăzni să ne aducă vreo vătămare?" - nu da crezare spuselor lor: mînia lui Dumnezeu va izbucni cum nici nu gîndesc, faptele lor se vor face una cu pămîntul, iar toate cugetările lor vor fi spulberate.

2. Nu-i greu pentru cel care iubește să se laude cu necazurile sale (Rom 5, 3); astfel de laudă înseamnă laudă în crucea Domnului (Gal 6, 14). Scurtă este lauda dată și primită de la oameni. Slava lumii acesteia este mereu însoțită pînă la urmă de amărăciune. Slava oamenilor buni stă în conștiința lor, nu în gura oamenilor. Bucuria celor drepți vine de la Dumnezeu și își are temeiul în Dumnezeu, căci se veselesc pentru adevăr. Cel ce dorește mărirea veșnică și adevărată se sinchisește prea puțin de slava lumii acesteia trecătoare. Iar cel ce umblă după mărirea celor trecătoare și nu știe să disprețuiască deșertăciunea mai greu se va lăsa convins să se apropie cu dragoste de cele cerești. Mare e liniștea și pacea domnind în sufletul celui căruia nu-i pasă nici de laude, nici de ocări.

3. Puțin îi trebuie ca să mulțumească, și ușor se resemnează cel cu conștiința curată. Nu devine omul cu nimic mai sfînt dacă e copleșit de laude; și cu nimic nu-l pot înjosi ponegririle și cuvintele de ocară. Fiecare este ceea ce este; oricîte vorbe s-ar vîntura despre tine, ele nu te vor face nici mai răsărit, nici mai puțin răsărit decît cum ești de fapt în ochii lui Dumnezeu. Dacă gîndul îți stă la ceea ce ești cu adevărat înaintea sufletului tău, nu are cum să-ți pese de ceea ce zic oamenii despre tine. Omul vede în față, Dumnezeu vede în inimă (1 Reg 16, 7). Oamenii urmăresc cu ochiul fapta ce se vede, Dumnezeu, dimpotrivă, cumpănește gîndul care nu se vede. A face binele neabătut și a nu pune prea mare preț pe sine, acestea sînt semnele unui suflet cu adevărat smerit. A nu tînji după mîngîierea nici unei făpturi e semn de mare puritate și încredere lăuntrică.

4. Neîndoielnic, cel ce nu așteaptă de la oameni nici un fel de mărturie și îndreptățire pentru sine s-a încredințat cu totul în mîna lui Dumnezeu. Că nu cel ce se laudă pe sine este ales, spune Apostolul Pavel, ci acela pe care Domnul îl laudă (2 Cor 10, 18). A duce împreună cu Dumnezeu o viață lăuntrică, a nu fi legat pe din afară de nici o altă iubire, aceasta este starea adevărată a omului trăind în reculegere și pace.