© Vatican Media

Pr. Radcliffe: În întunericul războiului şi al abuzurilor, Biserica ţese reţele de prietenie şi interculturalitate

Meditaţiile părintelui dominican în a doua zi a reculegerii spirituale pentru participanţii la Adunarea Generală a Sinodului: departe de suspiciune şi elitism, Biserica va deveni o comunitate de încredere numai dacă ne asumăm riscul, ca şi Domnul, de a avea încredere unii în alţii, chiar dacă suntem răniţi.

de Isabella Piro

Pe de o parte, întunericul lumii "sfâşiate şi divizate". Pe de altă parte, lumina Domnului. Asupra acestei dihotomii s-a oprit în această dimineaţă, 1 octombrie 2024, părintele dominican Timothy Radcliffe. Ca şi în 2023, călugărul participă la a doua sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor în calitate de asistent spiritual. Au fost două meditaţii rostite de el astăzi, a doua zi a reculegerii spirituale pentru participanţii la Adunare.

A-l recunoaşte pe Domnul în "străinul de pe plajă"

În prima intervenţie, intitulată "Pescuit de înviere" şi condusă de Evanghelia după Sfântul Ioan (21,1-14), părintele Radcliffe a evidenţiat dificultăţile provocate de "întunericul războiului" şi de "criza abuzurilor". Într-un context "post-occidental", a explicat el - în care emisfera de vest a planetei, deşi este "decadentă", încă mai controlează "sistemul bancar" pe fundalul colonialismului şi al imperialismului, încercând să "impună valorile sale celorlalţi" -, "străinul de pe plajă" nu este recunoscut ca Domnul, ci ajunge "răstignit de puterile imperiale din timpul nostru".

Interculturalitatea pentru "a face reţea"

Aşadar, care este provocarea Bisericii şi a Sinodului în faţa a toate acestea? Răspunsul părintelui Radcliffe a scos în evidenţă importanţa "interculturalităţii", adică "a face reţea", lăsând spaţiu între o cultură şi alta, ca să nu se devoreze între ele "aşa cum se întâmplă cu globalizarea consumismului". "Ar trebui să respectăm diferenţele culturale - a reafirmat părintele dominican -. Reţeaua este intactă, pentru că fiecare cultură este deschisă în modul său la adevăr."

Lucrările sinodale nu sunt negocieri sau compromisuri

Această atitudine se reflectă şi asupra lucrărilor sinodale: ele nu sunt "o risipă de timp şi bani", aşa cum se tem unii, şi nu au scopul de "a negocia compromisuri sau a-i lovi pe adversari", ci - a scos bine în evidenţă părintele Radcliffe - îşi pun obiectivul de a face să se înţeleagă unii altora "semnificaţia cuvântului «iubire»", pentru că toţi suntem "discipoli iubiţi" de Domnul. "Înainte de toate - a concluzionat apoi călugărul -, să recunoaştem că avem nevoie unii de alţii dacă vrem să fim catolici", deoarece "pentru a fi întregi, toţi au nevoie de ceilalţi". Numai astfel se va putea crea o "reţea" ţinută împreună de prietenie şi de bucuria împărtăşită, o "reţea" care să genereze speranţă.

A avea încredere unii în alţii, în pofida eşecurilor

În a doua meditaţie - intitulată "Înviere - Mic dejun" şi inspirată din versetul din Evanghelia după Sfântul Ioan 21,15-25 - dominicanul a aprofundat tema încrederii. Pornind de la figura lui Petru, căruia Isus "i-a încredinţat turma" cu toate că l-a renegat de trei ori, demonstrându-se "de neîncredere", părintele Radcliffe a scos "o lecţie de cea mai mare importanţă" pentru Sinod, adică "încrederea unul în altul, în pofida unor eşecuri". Ca exemplu, călugărul dominican a citat criza abuzurilor şi a reticenţele episcopilor din lume faţă de Declaraţia Fiducia supplicans a Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, despre sensul pastoral al binecuvântărilor. "Însă Biserica - a mai spus el - va deveni o comunitate credibilă numai dacă vom risca, asemenea Domnului, să ne încredem unii în alţii, chiar dacă suntem răniţi." "Totul se întemeiază pe încrederea în Dumnezeu care se încrede în noi", a reafirmat el ulterior. "Să avem încredere că acest Sinod, cu harul lui Dumnezeu, va aduce rod, chiar dacă nu putem anticipa ce va fi şi ar putea să nu fie ceea ce dorim."

A fi adevăraţi păstori ai turmei Domnului

O criză de încredere se respiră şi la nivel global, a remarcat după aceea călugărul: între politicienii din diferitele partide şi între ei şi cetăţeni; între tinerii care încep să nu mai creadă în democraţie şi între lumea comunicării, în care fake news şi manipularea mass-media "ne împiedică să ne încredem în adevăr". Şi totuşi, tocmai în acest scenariu aşa de complex, toţi botezaţii sunt chemaţi să fie "păstori": părinţi, profesori, lideri laici au responsabilitatea de a conduce fiecare "micile turme" ale familiei, şcolii, cartierului.

A evita suspiciuni, rezistenţe şi elitarism clerical

"Noi toţi - a subliniat Radcliffe - avem responsabilitatea extraordinară de a ne îngriji de oile Domnului", în mod deosebit păstorii hirotoniţi, cărora le revine misiunea de a conduce turma "în afara staulului ecleziastic îngust şi introvertit spre spaţiile ample ale lumii". Rămâne fundamental principiul preoţiei înţelese ca "slujire a prieteniei divine", adică prietenie cu Dumnezeu, cu laicii, cu acela care este la margini, cu confraţii - a explicat părintele Radcliffe -. O preoţie în măsură să rămână departe de suspiciuni şi rezistenţe faţă de drumul sinodal, de a fi lipsit de "elitarism clerical" care este "lipsă de umilinţă şi negare a identităţii sacerdotale".

Nu păcatului ipocriziei

Iată de ce, a mai evidenţiat el, un preot nu poate şi nu trebuie să păcătuiască de ipocrizie: pentru că "eşecul transparenţei corupe însăşi inima identităţii sacerdotale" şi "poporul lui Dumnezeu este gata să ierte tot, în afară de ipocrizie". De aici, invitaţia conclusivă a călugărului dominican adresată adunării pentru ca toţi, cu autoritatea "păcătosului căit" ca Petru, să poată "discerne autoritatea celuilalt şi să aibă încredere în ea".

(După Vatican News, 1 octombrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu