La Granada beatificarea Conchitei Berrecheguren

Extraordinarul unei vieţi obişnuite

Ceea ce este extraordinar la Conchita Barrecheguren García este viaţa sa obişnuită şi comună, dar există două lucruri care sunt specific unice în ea şi care au atras atenţia celor care au cunoscut-o: modul său de a accepta şi de a înfrunta crucea şi dezlipirea de lume şi de tot ceea ce putea s-o distragă de la procesul său de creştere spirituală. Pentru aceasta tânăra, moartă la douăzeci şi unu de ani, este beatificată sâmbătă dimineaţă, 6 mai 2023, în catedrala din Granada în Spania. Prezidează ritualul cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinţilor, reprezentându-l pe Papa Francisc.

Conchita s-a născut la Granada la 27 noiembrie 1905. Tatăl său, Francisco Barrecheguren Montagut, era originar din Lérida şi provenea dintr-o familie basco-catalană. Mama sa, Concepción García Calvo, era originară din Granada. A fost botezată, la 8 decembrie 1905, cu numele de Maria a Zămislirii a Ajutorului Perpetuu.

Viaţa sa a fost scurtă. Nu a ajuns la împlinirea vârstei de douăzeci şi doi de ani. Totuşi, a fost un timp mai mult decât suficient pentru a deveni şi a se matura ca femeie şi creştină. Ştia cum să folosească timpul său şi să-l trăiască intens. La întoarcerea dintr-o călătorie de la Lisieux (octombrie 1926), o răguşeală uşoară i-a anunţat apariţia tuberculozei. Puţin câte puţin, ea a ameninţat natura fragila a lui Conchita şi medicii au sfătuit-o de a se transfera la grădina pe care familia Barrecheguren o avea în pădurea apropiată la Alhambra. Se spera că aerul proaspăt şi curat, care venea acolo mai uşor din Sierra Nevada, va înceta progresul bolii şi va ajuta respiraţia bolnavei.

Însă îngrijirile erau dificile. TBC-ul era mai puţin cunoscut de medicina din acea vreme. Pentru acest motiv, singurul lucru care se putea face era să uşureze suferinţa pe care o simţea. Evoluţia bolii lui Conchita şi suferinţele care au însoţit-o au trezit admiraţia celor care au cunoscut-o. O uimire care se năştea nu atât din contemplarea durerii în sine, cât şi din modul în care tânăra ştia să găsească forţa de a o înfrunta. Acolo a reieşit minunăţia faţă de calităţile sale umane şi faţă de certitudinea credinţei sale. Ea a descoperit că planurile lui Dumnezeu nu erau ale sale, că trebuia să accepte viaţa sa, modul său de a-l urma pe Isus Cristos şi de a fi Biserică drept laică.

În ea sunt două elemente care au fost întărite de Conciliul Vatican II: importanţa laicilor în viaţa Bisericii şi participarea lor, prin Botez, la preoţia lui Cristos. Simplitatea lui Conchita şi faptul de a fi o creştină obişnuită sunt o mărturie de mare actualitate. Credinţa sa de neclintit şi fidelitatea sa nu încetează niciodată să uimească. Nu a încercat şi nu a trăit în mod răsunător. Era pur şi simplu o creştină. Cu credinţa sa, răspundea la dificultăţile şi la provocările zilnice care i se prezentau. Cel care o cunoştea ştia s-o aprecieze şi era conştient că este în prezenţa unei persoane speciale, extraordinare. Era ca o prezenţă care, discretă şi slabă, se pierde atunci când, pe neaşteptate, dispare.

Prietenii şi cunoscuţii lui Conchita au descoperit treptat o atenţie faţă de ea care, până în acel moment, a trecut neobservată. Puţin câte puţin a devenit un punct de referinţă. Puţinele sale cuvinte şi modul său de a înfrunta viaţa au fost un stimulent. Nimeni, nici Conchita, nici părinţii săi, nici prietenii săi, n-ar fi putut gândi vreodată că fragilitatea şi slăbiciunea acelei copile vor trezi atâta admiraţie şi interes după moarte, petrecută la 13 mai 1927.

După moartea lui Conchita, tatăl său Francisco, atunci când a rămas văduv şi singur, în iunie 1945, a decis să intre în congregaţia redemptoriştilor. După hirotonirea sacerdotală, superiorii l-au trimis la Granada. Părintele Barrecheguren a murit la 7 octombrie 1957. Astăzi Conchita şi venerabilul Francisco sunt o referinţă pentru viaţa familială creştină.

(După L'Osservatore Romano, 5 mai 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.