vatican - santander martiri.jpeg
Vatican Media

„Mamă preaiubită: singurul lucru care mă îngrijorează este cerul: și vreau să-l cuceresc cu orice preț”. Așa începea o scrisoare adresată de părintele Francisco González de Córdova, paroh din Santoña, Cantabria, Spania, mamei sale. Era 27 decembrie 1936. Scrisoarea nu a fost niciodată terminată, deoarece în aceeași zi preotul avea să fie asasinat de milițieni la bordul navei-închisoare Alfonso Pérez, ancorată în Golful Santander.

Părintele González de Córdova conduce un grup de 80 de martiri pe care cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, reprezentându-l pe Leon al XIV-lea, îi va beatifica mâine, sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la ora 11:00, în catedrala din Santander.

Acești 67 de preoți, 3 călugări, 3 seminariști și 7 laici au fost uciși din ură față de credință în 1936-1937, în timpul persecuției spaniole din secolul trecut.

Părintele Francisco s-a născut în Viérnoles (Cantabria) pe 5 august 1888 și a fost botezat pe 9 august în biserica parohială „San Román” din Viérnoles. În 1899, a intrat în seminarul diecezan din Monte Corbán și a fost hirotonit preot pe 22 septembrie 1911.

Și-a început slujirea sacerdotală ca econom al bisericilor La Busta și Golbardo; în 1914 s-a mutat la seminarul diecezan ca profesor; în august 1916 a fost econom de Renedo de Piélago, iar la 1 august 1922 a fost numit paroh al Parohiei „Santa Maria del Puerto” din Santoña. În această parohie a fondat confraternitatea Fecioarei din Port, Tineretul catolic și buletinul parohial; a organizat cursuri de catehism cu 40 de cateheți și 1.200 de copii.

În septembrie 1936, milițienii Frontului Popular au încercat să-l aresteze pe părintele Francisco sub diferite pretexte, efectuând percheziții la biserica și domiciliul său. Negăsind nicio dovadă care să justifice reținerea sa, au convenit că sosise o plângere din Barcelona. Pentru a clarifica anumite aspecte, ar trebui să consulte parohul. Aceasta era pur și simplu o scuză pentru a-l încarcera. Pe 16 septembrie 1936, un membru din „Adorația Nocturnă” a mers la părintele Francisco pentru a-l avertiza despre complotul urzit împotriva sa. La scurt timp după aceea, și niște marinari l-au avertizat pe paroh despre pericol și i-au propus să plece cu ei în Franța în aceeași seară. Părintele Francisco a răspuns că știa deja ce se întâmplă, dar că nu vrea să părăsească țara, deoarece ar fi însemnat să abandoneze parohia. Pe la miezul nopții, un sergent, un ofițer al Gărzii Civile și un milițian au sosit pentru a-l aresta.

Primarul l-a anunțat despre o taxă de război de 1.000 de pesetas; părintele Francisco a răspuns că nu poate plăti, deoarece nu avea decât datorii. Pe 19 septembrie, a fost transferat la Santander, iar pe 4 noiembrie, a fost luat la bordul navei-închisoare Alfonso Pérez, ancorată în golf. Era o veche navă de transportat cărbune transformată într-o închisoare plutitoare.

La bordul navei, și-a continuat viața apostolică printre prizonieri, administrându-le sacramentele. Pe 27 decembrie 1936, realizând că situația se deteriora, și-a încurajat tovarășii din cală să înfrunte moartea cu încredere în Dumnezeu și a dat dezlegarea generală tuturor. Când un milițian s-a apropiat de el și i-a spus: „Tu ești parohul”, părintele Francisco a răspuns cu mare seninătate: „Preot, da, paroh de Santoña”. La aceste cuvinte, milițianul i-a ordonat: „Ei bine, atunci, du-te și celebrează Liturghia”. Părintele Francisco, însă, a cerut să fie ultimul care urcă la bord pentru a-și putea dezlega tovarășii. Imediat ce a ajuns pe puntea navei, a fost împușcat în cap.

Rămășițele sale pământești, la fel ca cele ale altor unsprezece tovarăși martiri, au fost îngropate într-o groapă comună în cimitirul din Ciriego. Mai târziu, după război, au fost exhumate, identificate și, pe 28 decembrie 1939, înmormântate în parohia „Santísimo Cristo”, cripta catedralei din Santander.

Alți 22 de martiri au fost duși în largul golfului cu o barcă și aruncați în mare cu o piatră grea la gât. Martirii rămași din grup au fost uciși în diferite localități din dieceza de Santander.

Însuși părintele Francisco a reiterat fidelitatea față de Cristos a acestor martori în scrisoarea către mama sa. Preotul a remarcat: dacă pentru a cuceri cerul „trebuie să mori de o moarte violentă, accept moartea cu mare bucurie, ca un mare dar de la Dumnezeu... Bucuria pe care o simt acum o datorez, în primul rând, lui Dumnezeu, care mi-a acordat acest privilegiu extraordinar; și, în al doilea rând, mamei mele preaiubite, care din copilărie m-a pregătit pentru acest moment fericit”.

Nicola Gori, postulator

(După L’Osservatore Romano, 6 noiembrie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu