|
| © Vatican Media |
de Alessandro de Carolis
Un consistoriu va stabili canonizarea fericiţilor Carlo Acutis şi Giuseppe Allamano, dar şi a lui Marie-Léonie Paradis şi Elena Guerra. A stabilit asta papa care în dimineaţa zilei de 23 mai 2024 l-a primit pe cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor, semnând decretele referitoare la tânărul înmormântat la Assisi şi la fondatorul Misionarilor "della Consolata". Ştirea difuzată de Sala de Presă vaticană mai precizează că Francisc "a aprobat voturile favorabile din Sesiunea ordinară" a cardinalilor şi episcopilor "pentru canonizarea fericiţilor Emanuele Ruiz şi şapte însoţitori, din Ordinul Fraţilor Minori, şi Francesco, Abdel Mooti şi Raffaele Massabki, credincioşi laici, ucişi din ură faţă de credinţă la Damasc (Siria) între 9 şi 10 iulie 1860.
Carlo, niciodată "fotocopie"
Istoria sa o cunosc de acum foarte mulţi. Foarte tânăr, un talent din prima eră a internetului împreună cu talentul unei inimi mari faţă de oricine, încă de copil, şi în special faţă de cei de vârsta lui, care ajută aşa cum poate. Un adolescent precoce de inteligenţă şi suflet, cum se potriveşte celui care s-a născut original, dar nu va fi destinat să moară în fotocopie. În 2006, la 15 ani, Carlo Acutis a terminat deja etapele a ceea ce înseamnă a avea credinţă, a iubi Biserica şi pe săraci şi a trafica creativitatea sa pe web pentru a lăsa un mesaj - cu expoziţia sa despre miracolele euharistice - pe care nu-l arde pierzându-se cu atâtea algoritme. În octombrie, o leucemie fulminantă îl ia, dar nu şi ceea ce a construit. Papa Francisc îl beatifică în 2020 la Assisi unde acum se odihneşte în Sanctuarul Despuierii, destinaţie pentru pelerinaje infinite.
O scrisoare pentru o viaţă
Şi aici porneşte istoria extraordinară a miracolului care va duce la canonizarea lui Carlo. Printre mulţii pelerini la mormânt, la 8 iulie 2022, într-o vineri, este şi o femeie, Liliana, din Costarica. Îngenunchează, se roagă şi lasă o scrisoare, cuvinte de speranţă care învăluie neliniştea cea mai rea pentru o mamă. Cu şase zile înainte, la 2 iulie, fiica sa a căzut noaptea de pe bicicletă în timp ce se întorcea acasă în centrul din Firenze, unde din 2018 tânăra se afla pentru a studia. Ştirea care vine de la spitalul Careggi este dintre acelea care doboară. Traumatism cranian foarte grav, intervenţie de craniotomie, extirpare a osului occipital drept pentru a diminua presiunea, speranţe de supravieţuire aproape nule.
În acea zi de 2 iulie, secretara lui Liliana începe să-l roage pe Fericitul Carlo Acutis şi la 8 iulie însăşi Liliana merge la Assisi. În aceeaşi zi, spitalul informează: Valeria a început să respire din nou în mod spontan, în ziua următoare a început să se mişte şi parţial să vorbească. De atunci încolo este unul dintre acele cazuri în care protocoalele medicale se dau deoparte. La 18 iulie, TAC arată dispariţia hemoragiei şi la 11 august tânăra este transferată pentru terapie de reabilitare, dar după numai o săptămână este clar că vindecarea completă este de acum la un pas. Şi la 2 septembrie mama şi fiica sunt din nou la Assisi la mormântul lui Carlo pentru a-i exprima infinita lor mulţumire.
Drama din junglă
Există o istorie în anumite aspecte nu prea diferit care va duce la canonizarea fericitului piemontez Giuseppe Allamano, care a trăit între 1851 şi 1926. De copil, Giuseppe creşte printre salezieni, la 22 de ani este preot cu visul de a pleca în misiune, dar sănătatea nu este de fier şi trebuie să se ocupe de altceva. La 29 de ani îl trimit să conducă sanctuarul marian cel mai mare din Torino dedicat lui "Madonna Consolata". Îl readuce la strălucirile de odinioară şi visul misiunilor se transformă într-o mare operă, Institutul "Missioni Consolata", pe care-l întemeiază în 1901 şi la cererea lui Pius al X-lea constituie şi o ramură feminină cu Surorile Misionare "della Consolata". Ioan Paul al II-lea îl beatifică în '90.
La 7 februarie 1996, o femelă de jaguar se năpusteşte împotriva lui Sorino Yanomami, un indios din pădurea amazoniană. Zgârieturile îi descoperă o parte a craniului şi timp de opt ore omul rămâne fără îngrijiri adecvate, până când un avion nu-l duce la spitalul din Boa Vista. Scena pentru medici este teribilă, indigenul este operat şi apoi internat în terapie intensivă. Alături de el, în afară de soţie, sunt şase surori de la "Consolata", un preot şi un frate misionar tot de la "Consolata". Toţi l-au invocat pe Fericitul Allamano şi pun o relicvă a sa la căpătâiul lui Sorino. În aceeaşi zi începe novena fericitului şi călugăriţele o recită pentru a cere de la fondatorul lor vindecarea bărbatului. Sorino se trezeşte la zece zile după intervenţie fără nicio problemă de tip neurologic. La 4 martie a fost transferat la o casă de îngrijire şi deja la 8 mai se întoarce în satul său complet vindecat, reluând viaţa de locuitor al pădurii.
Persecutaţi la Damasc
Este o dramă de ură anticreştină care dăinuie de peste un secol şi jumătate, cea care va duce la canonizarea fericiţilor Emanuele Ruiz şi şapte însoţitori, din Ordinul Fraţilor Minori, şi a lui Francesco Abdel Mooti şi Raffaele Massabki şi alţi laici. Evenimentul se desfăşoară în Siria, la Damasc, între 9 şi 10 iulie 1860. Noaptea, un grup de miliţieni druzi care proveneau din Liban şi se îndreptau spre Siria, au devastat Damascul. Obiectivul lor principal era comunitatea creştină care trăieşte în oraş şi îndeosebi conventul şi biserica franciscană "Sfântul Paul". Aici, opt fraţi minori, şapte spanioli şi un mexican, sunt măcelăriţi împreună cu trei fraţi, creştini maroniţi, prezenţi în acel moment în convent.
Rugăciunea care vindecă
În decretele semnate de papa iese în evidenţă o altă istorie de vindecare miraculoasă care va duce la beatificarea venerabilului Giovanni Merlini, preot din Umbria, originar din Spoleta, unde se naşte în 1795, murind apoi la Roma în 1873. În 1820, a intrat în Congregaţia Misionarilor Preapreţiosului Sânge, pe care o va sluji până la moarte cu toată energia, devenind moderator general în 1847. Va fi foarte stimat de Pius al IX-lea care îl vrea drept consilier spiritual.
Istoria miracolului se referă la domnul C. Cefalo din Benevento, născut în 1946, care între septembrie şi octombrie 2013 este internat pentru angiodisplazie, o malformaţie vasculară la nivel de intestin. Tabloul clinic se înrăutăţeşte, internările şi transfuziile de sânge nu au niciun efect. La 10 ianuarie 2015 este din nou în spital în condiţii critice în stare de semiconştienţă. O nepoată care frecventa Parohia "Sfânta Ana" din Benevento, condusă de Misionarii Preapreţiosului Sânge, începe să ceară cu cei din familie mijlocirea venerabilului Giovanni Merlini. O iconiţă a sa cu o relicvă este pusă în patul bolnavului şi din 16 ianuarie se înregistrează o neaşteptată şi inexplicabilă schimbare în bine a decursului clinic care îl duce la o vindecare rapidă, completă şi durabilă, inexplicabilă ştiinţific.
Fără frică
Printre fericiţii din decretele de astăzi nu lipsesc istorii de martiriu. Prima se referă la un preot polonez, Stanislav Kostka Streich, născut în 1902, care după hirotonire desfăşoară slujirea de paroh şi se remarcă prin dedicarea cu care se oferă creând grupuri de cateheză şi de rugăciune pentru copii, tineri şi adulţi, ajutând muncitori, şomeri, familii aflate în dificultate. Acţiunea sa pastorală deranjează fracţiunea comunistă care s-a stabilit la Luboń şi care consideră apropierea părintelui Stanislav de muncitori un mod al Bisericii de a aservi clasele sărace. Preotul primeşte scrisori anonime pline de ofense şi cu ameninţări cu moartea, necunoscuţi profanează tabernacolul şi aruncă în aer veşmintele liturgice, dar părinte Stanislav merge înainte cu curaj, până când, la 27 februarie 1938, în timpul Liturghiei, în timp ce se apropia de amvon pentru omilie, Wawrzyniec Nowac, comunist declarat, îl ucide împuşcându-l cu patru gloanţe de pistol. Preotul foarte probabil îl observă pe Nowak şi intuieşte intenţiile sale, de vreme ce cu puţine clipe înainte de muri îi îndepărtează pe copii de pupitru. Prins de mulţime, asasinul va fi după aceea judecat şi condamnat la moarte.
Ca Maria Goretti
Celălalt eveniment de martiriu se referă la o laică maghiară, Maria Magdalena Bódi. Născută în 1921 la Szgliget, femeia este fiică de zilieri agricoli, dar considerată ilegitimă pentru că tatăl nu avea documente. Şi este şi un om aspru, alcoolic şi ateu. Totuşi, Maria Magdalena, sub influenţa mamei, creşte în credinţă, primeşte sacramentele şi se pune în slujba copiilor, a săracilor, a bătrânilor neglijaţi sau abandonaţi. Ar vrea să se consacre, dar niciun institut călugăresc n-o poate primi din cauza situaţiei iregulare a părinţilor. Atunci se consacră lui Cristos Rege, făcând vot privat de castitate perpetuă. În 1939 începe să lucreze în fabrică şi dă sprijin moral şi spiritual Asociaţiei Tinerelor Lucrătoare. Solidaritatea se multiplică la izbucnirea Celui de-Al Doilea Război Mondial, Maria Magdalena ajută bătrâni şi mame cu copii mici şi îi asistă pe răniţii din spitalul apropiat. Când trupele sovietice ajung în satul său la 23 martie 1945, un soldat rus o observă împreună cu alte femei în afara unui refugiu şi îi spune s-o urmeze într-o parte ascunsă. Tânăra ştie ce urmează să i se întâmple, îl urmează şi reuşeşte iniţial să-l rănească împuşcându-l cu pistolul, se zvârcoleşte şi părăseşte adăpostul pentru a le spune celorlalte femei să scape, dar soldatul se urcă pe acoperiş şi o împuşcă din spate, ucigând-o.
(După Vatican News, 23 mai 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
