La Chiavenna beatificarea sorei Maria Laura Mainetti

O martiră din timpurile noastre

de Vincenzo Criscuolo, OFMCap.
raportor general de la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor

Uciderea sorei Maria Laura Mainetti săvârşită de trei tinere din Chiavenna seara târziu în ziua de 6 iunie 2000 a devenit în zilele următoare una din temele mai mult discutate şi dezbătute în toate mass-media naţionale. La 21 de ani distanţă, călugăriţa este beatificată duminică, 6 iunie 2021, la Chiavenna, de cardinalul Marcello Semeraro, reprezentându-l pe Papa Francisc.

Cele trei tinere făceau parte dintr-o celulă satanistă din zonă şi, aşa cum a fost reafirmat în mijloacele de comunicare şi apoi constat pe baza mărturisirilor făcute în cadrul judiciar, au ales-o pe slujitoarea lui Dumnezeu ca victimă de jertfă. Pentru a justifica acţiunea lor ucigaşă au adus ca motivaţii, în afară de intenţia satanistă, şi golul existenţelor lor şi necesitatea de a învinge plictiseala de care erau dominate.

În privinţa sorei Maria Laura Mainetti, s-a vorbit imediat despre moartea sa ca de un adevărat martiriu, voce care s-a afirmat cu tot mai mare convingere, primind numeroase confirmări treptat ce ieşeau la iveală amănunte mai mari şi documentare despre viaţa sa, despre activitatea sa educativă şi de asistenţă, şi mai ales despre motivaţiile imediate, prevalent cu caracter religios, care au provocat uciderea ei.

A zecea fiică a lui Stefano Mainetti şi Marcellina Gusmaroli, slujitoarea lui Dumnezeu a văzut lumina zilei la Colico, actualmente în provincia Lecco şi în Dieceza de Como, la 20 august 1939 şi a fost dusă după două zile la izvorul baptismal, unde i-au fost date numele de Teresa Elsa. Rămasă orfană de mamă la câteva zile după naştere, a fost crescută şi educată din punct de vedere uman şi creştin de a doua soţie a tatălui, frecventând viaţa parohială şi primind la 13 octombrie 1948 sacramentul Mirului din mâinile episcopului de Como, Felice Bonomini. În septembrie 1950 a fost acceptat ca mică aspirantă printre Fiicele Crucii în casa "Laura Sanvitale" din Parma, unde a frecventat după aceea şcoala medie şi institutul pedagogic, aprofundând şi formarea sa creştină şi formând tot mai mult o alegere precisă pentru viitorul său, orientat în mod hotărât spre viaţa călugărească.

Primul pas a fost făcut la 22 august 1957 cu intrarea în postulandat la casa provincială a Fiicelor Crucii din Roma, urmat la 11 februarie 1958 de îmbrăcarea hainei călugăreşti şi de începutul noviciatului cu noul nume de sora Maria Laura. Voturile călugăreşti temporare au fost făcute anul următor, la 15 august 1958.

După ce a terminat studiile cu licenţa în pedagogie în 1960, a fost angajată ca educatoare şi învăţătoare din 1960 până în 1962 la Vasto (Chieti), din 1962 până în 1963 la Roma şi din 1963 până în 1969 la Chiarvenna (Sondrio), unde la 25 august a făcut voturile perpetue. Alte ocupaţii de învăţământ şi de angajare formativă i-au fost încredinţate iarăşi la Roma din 1969 până în 1973, la Chiavenna din 1973 până în 1979, la Parma din 1979 până în 1984 şi din nou din 1984 până la moarte la Chiavenna, unde la activitatea didactică a alăturat activitatea de educatoare în căminul pentru studente gestionat de surori şi din 1987 de superioară a comunităţii călugăreşti a Fiicelor Crucii.

În toţi aceşti ani slujitoarea lui Dumnezeu a păstrat mereu o vie alipire de rugăciune şi a demonstrat iubire şi înţelegere fie faţă de surori, fie faţă de tinerele încredinţate îngrijirilor sale didactice şi formative, privilegiind între ele pe cele care aveau mai mare nevoie din punct de vedere material şi moral. Multe recurgeau la sfatul ei, găsind în ea înţelegere şi îndemn la curaj şi la speranţă. A reuşit în multe cazuri să rezolve situaţii dificile şi de suferinţă gravă, aprofundând tot mai mult itinerarul său spiritual ca adevărată "fiică a crucii".

Evenimentul care a pus capăt vieţii sale a avut loc în seara zilei de 6 iunie 2000. Trei tinere, adepte ale practicilor sataniste şi în căutarea unei călugăriţe pe care s-o jertfească dumnezeului răului, s-au gândit la slujitoarea lui Dumnezeu ca victima cea mai potrivită. Una dintre ele, prefăcându-se că este însărcinată şi hotărâtă de acum să avorteze, a cerut urgent o întâlnire cu ea, care a mers la întâlnire însă nu fără a fi luat precauţii prudente. Atrasă în mod viclean pe stradă întunecată şi solitară din Chiavenna, sora Maria Laura a fost în mod barbar lovită mortal de cele trei tinere cu lovituri de piatră şi cu numeroase înjunghieri, în timp ce ea continua să se roage pentru călăii săi, acordându-le iertarea sa în numele lui Cristos.

Aşa cum s-a amintit deja, moartea lui Maria Laura Mainetti a fost caracterizată imediat ca martiriu, o convingere care a devenit tot mai fermă treptat ce se defineau împrejurările şi motivaţiile evenimentului tragic, în timp ce sensus fidei manifesta tot mai ferm dorinţa de a vedea recunoscută oficial caracteristica de martiriu a morţii slujitoarei lui Dumnezeu. Se pot cita unele evaluări despre sora Mainetti, aşa cum au fost formulate în cursul examinării teologice lungi despre martiriu făcute în Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. Unul din teologi scria: "Parcurgând întreaga desfăşurare a vieţii slujitoarei lui Dumnezeu, care a fost aceea a unei călugăriţe, autentică fiică a Crucii, corespunzând vocaţiei sale şi în practica normală, însă mereu fidelă, cu practica virtuţilor atât teologale, cât şi cardinale; în afară de asta, luând în considerare prezenţa elementelor esenţiale ale martiriului, putem spune că toată viaţa Mariei Laura Mainetti a constituit o pregătire pentru suprema dăruire de caritate eroică în voinţa de a ajuta pe cel care se afla în pericol, ceea ce este întocmai martiriul". Şi în sfârşit: "Sora Maria Laura Mainetti a fost o consacrată care în virtutea iubirii sale faţă de Domnul a trăit în caritate în special faţă de tineri. Din examinarea actelor şi a probelor este posibil să se afirme cu certitudine că slujitoarea lui Dumnezeu a înfruntată cu credinţă martiriul şi a fost ucisă in odium fidei; în timp ce a rămas mereu vie faima sa de martiriu. Mărturia lui Mainetti a fost una luminoasă pentru toţi şi poate oferi un ajutor preţios în special celor care se apropie de lumea ocultului fără a-i înţelege riscurile".

(După L'Osservatore Romano, 5 iunie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Beatificarea sorei Maria Laura Mainetti:

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗