|
| © Vatican Media |
Cum să construim lumea
Volumul "Dumnezeu este realitatea adevărată". Omilii inedite 2005-2017. Timpul de peste an (448 de pagini, Libreria Editrice Vaticana-Lev) a fost lansat în librării [în Italia] joi, 11 decembrie 2025. Acesta cuprinde 82 de predici ale lui Benedict al XVI-lea, rostite atât în timpul slujirii sale petrine, cât şi după renunţarea sa. Mai jos este predica, niciodată publicată anterior, intitulată "Cum să construim lumea", rostită de papa emerit pe 2 martie 2014, în capela privată a Mănăstirii Mater Ecclesiae, comentând lecturile pentru Duminica a VIII-a din Timpul de peste an (Anul A: Is 49,4-15; Ps 62; 1Cor 4,1-5; Mt 6,24-34).
Dragi prieteni,
Şi astăzi, ca şi duminica trecută, suntem tentaţi să-l contrazicem pe Domnul şi să-i spunem: "Da, Doamne, ne place, e frumos cum tu iubeşti Creaţia, păsările, frumuseţea florilor, a cântecului, iubeşti frumuseţea, bunătatea Creaţiei". Textul evanghelic, însă, spune că Dumnezeu îmbracă aceste creaturi precum şi pe noi. Aşadar, suntem tentaţi să spunem: "Ah, nu! Nu suntem păsări, nu suntem flori, suntem oameni şi tocmai specificul omului, voit de Creator, de tine, este că el este implicat în grija ta faţă de lume şi că noi nu suntem pur şi simplu prezenţi, numai îmbrăcaţi de Dumnezeu, ci intrăm în grija lui Dumnezeu faţă de lume. Tocmai aceasta este destinaţia noastră, să fim coresponsabili pentru mersul lumii, pentru propriile noastre vieţi, să ne trăim sarcina în prezent, dar şi în trecut şi pentru viitor, construind lumea cu tine, coresponsabili de viitorul lumii".
Ce ne-ar răspunde Domnul? Cred că ar putea spune: "Nu ai ascultat cu atenţie cuvintele mele; nu ai ascultat până la sfârşit, nu m-ai auzit spunând: căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa, şi apoi toate acestea vin. Adică, nu am spus pur şi simplu «nu» responsabilităţii omului. În Evanghelie mă găsiţi vorbind despre slujitorul leneş mustrat pentru că nu are grijă de ai săi. Ştiţi că eu cunosc Scripturile, ştiu că Creatorul - eu însumi - am încredinţat omului lumea pentru ca el să intre în responsabilitatea lui Dumnezeu. Am indicat o ordine de priorităţi: mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa, apoi celelalte lucruri subordonate acestei Împărăţii".
Împărăţia lui Dumnezeu - după cum bine ştim - nu este un district, un teritoriu în lume, ci prezenţa guvernatoare a lui Dumnezeu, prezenţa şi realizarea providenţei sale. Astfel, Domnul, în această Evanghelie, ne arată că există, cum s-ar spune, două civilizaţii, două viziuni asupra lumii. Prima este cea păgână, unde Dumnezeu nu contează; Dumnezeu este un lucru privat, ceva al individului care nu contează public; Dumnezeu nu ar trebui considerat o realitate concretă în viaţă, deoarece realitatea constă numai în lucruri de făcut, lucrurile materiale. Îmi amintesc de un preot care, vorbind la o întâlnire, a început prin a spune: "Să ne preocupăm de realitate", iar prin "realitate" se referea la lucruri practice, materiale. Dumnezeu este realitate! Într-adevăr, el este mai multă realitate decât alte lucruri; noi trăim în realitate! Este păgân a-l considera pe Dumnezeu ca pe un nor, un sentiment şi nu o realitate şi astfel a trăi numai din haine, hrană, adăpost, din lucruri structurale, materiale, din piaţă.
Acolo unde Dumnezeu nu este recunoscut ca o realitate concretă, determinantă, şi omul dispare; pentru că omul devine un factor al sistemului economic şi, astfel, structurile pieţei domină. Atunci se întâmplă ceea ce Domnul spune la începutul acestei Evanghelii: "Mamona domină ca adevărata divinitate".
Astăzi vedem cum structurile pieţei cu legile sale, puterea marilor finanţe, sunt adevăratul dumnezeu al lumii, domină; omul este numai un factor suportat, nu mai este omul cel care foloseşte materia şi banii, ci Mamona, structura pieţei, finanţele, sunt cele care îl folosesc pe om, este adevărata divinitate, iar omul se pierde într-o natură falsă.
Acesta este un mod de a construi lumea, modul păgân. Cel al discipolilor Domnului este diferit: "Pentru voi, primatul este Dumnezeu, Dumnezeul adevărat, existent, determinant, iar uşa către Dumnezeu este dreptatea", adică a trăi după Dumnezeu. A-l adora nu pe Mamona, ci pe Dumnezeu, înseamnă că mă gândesc nu numai la mine, ci la celălalt, la acel tu şi la acel noi, la dreptatea Împărăţiei lui Dumnezeu, o dreptate care ne implică pe toţi şi care este mai ales clarificată, iluminată de cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta ne permite să găsim dreptatea care nu există fără Dumnezeu.
Fără Dumnezeu, nu există standard, există numai interese concurente; şi poate că se poate găsi un echilibru între diferitele interese, dar nu este adevărata dreptate, care depăşeşte interesele. Sfântul Augustin spunea pe bună dreptate că, fără dreptate, statul este în cele din urmă numai o peşteră de tâlhari (cf. Augustin de Hipona, Cetatea lui Dumnezeu, IV, 4, 1). Şi astfel, în secolul trecut, am văzut state care erau numai mari bande de hoţi şi bandiţi, pentru că acolo unde Dumnezeu nu este prezent, nu există dreptate şi omul este desfiinţat.
Aşadar, ceea ce ne spune Isus nu este să nu facem nimic, să lăsăm lucrurile să treacă. Sfântul Paul scrie: "Cine nu lucrează, să nu mănânce", iar celor care sunt mereu agitaţi şi spun numai cuvinte pioase, le spune că nu sunt adevăraţi creştini şi nu trăiesc ca discipoli credincioşi (cf. 2Tes 3,10). A fi discipol înseamnă a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi, prin urmare, a învăţa adevărata dreptate. Nu înţelegem niciodată pe deplin şi trebuie să aprofundăm continuu doctrina socială a Bisericii, care este lumina lui Dumnezeu pentru a înţelege ce este dreptatea, ce înseamnă să fim împreună unii cu alţii, dar şi cu Dumnezeu; şi ce înseamnă cu adevărat să aducem dreptatea Împărăţiei lui Dumnezeu în lume.
Aşadar, putem spune că dreptatea discipolilor trebuie înţeleasă într-un dublu sens: pe de o parte, depăşind instinctul uman de a avea grijă numai de sine, dar mai ales, asigurând că grija mea faţă de lume este integrată în grija lui Dumnezeu şi că suntem în comuniune cu Domnul în grija faţă de ceilalţi şi astfel eliberaţi de angoasa preocupărilor. De aceea, să ne rugăm Domnului să ne ajute să-l cunoaştem pe Dumnezeu, să cunoaştem cuvântul său şi astfel să deschidem lumea către adevărata dreptate şi să fim liberi şi nu dominaţi de materie.
În cele din urmă, mi se pare frumos că, în final, Domnul introduce nu numai utilul, necesarul, ci şi superfluul, frumuseţea care dă bucurie. Unde domină structurile materiale, există numai duritatea materiei; unde inima se deschide către Dumnezeu, intră şi frumuseţea, intră bucuria de a fi creaturi iubite de Dumnezeu. Şi astfel, ultimele cuvinte ale Domnului îmi ating mereu inima: "Nu vă îngrijoraţi deja astăzi pentru ziua de mâine; este de ajuns să purtaţi poverile zilei". Dacă aş încerca să port ziua de mâine deja astăzi, tot viitorul, ar fi prea mult; este suficient să port greutatea zilei de azi, asta este măsura pe care eu o pot purta, restul îl las în seama bunătăţii Domnului.
Să ne străduim să înţelegem tot mai bine acest mesaj, să trăim în prezenţa Domnului, să trăim în drum spre Împărăţia lui Dumnezeu, care este adevărata fericire pentru toţi. Amin!
(După L'Osservatore Romano, 11 decembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
