|
| © Vatican Media |
Domnule primar,
Doamnelor şi domnilor asesori şi consilieri ai Primăriei de Roma,
Stimate autorităţi,
Dragi prieteni!
Îi mulţumesc domnului primar pentru invitaţia plăcută şi pentru expresiile gentile pe care mi le-a adresat; şi mulţumesc preşedintei Adunării Capitoline pentru cuvintele de bun-venit. Salut asesorii şi consilierii de la primărie, reprezentanţii guvernului, celelalte autorităţi prezente şi pe toţi cetăţenii din Roma.
Vizitându-vă din nou, am sentimente de recunoştinţă şi de bucurie. Vin să vă întâlnesc pe voi şi, prin intermediul vostru, întregul oraş, care chiar de la naşterea sa, în urmă cu circa 2.800 de ani, a avut o clară şi constantă vocaţie de universalitate. Pentru credincioşii creştini acest rol n-a fost rod al întâmplării, ci a corespuns unui plan providenţial.
Roma antică, datorită dezvoltării juridice şi a capacităţilor de organizare, şi a construirii de-a lungul secolelor de instituţii solide şi durabile, a devenit un far spre care multe popoare se îndreptau pentru a se bucura de stabilitate şi siguranţă. Acest proces i-a permis să fie un centru iradiant de civilizaţie şi să primească persoane care proveneau din orice parte a lumii şi să le integreze în viaţa sa civilă şi socială, mulţi dintre ei ajungând să asume cele mai înalte magistraturi ale statului.
Această cultură romană antică, ce experimenta fără îndoială multe valori bune, avea nevoie pe de altă parte să se ridice, să se confrunte cu un mesaj de fraternitate, de iubire, de speranţă şi de eliberare mai mare.
Aspiraţia acelei civilizaţii, ajunsă la culmea înfloririi sale, oferă o explicaţie ulterioară a răspândirii rapide a mesajului creştin în societatea romană. Mărturia luminoasă a martirilor şi dinamismul de caritate al primelor comunităţi de credincioşi intercepta nevoia de a asculta cuvinte noi, cuvinte de viaţă veşnică: Olimpul nu mai era suficient, trebuia să se meargă pe Golgota şi la mormântul gol al Celui Înviat pentru a găsi răspunsurile la dorinţa de adevăr, de dreptate şi de iubire.
Această veste bună, şi anume credinţa creştină, cu timpul avea să impregneze şi să transforme viaţa persoanelor şi a instituţiilor înseşi. Persoanelor avea să le ofere o speranţă mult mai radicală şi nemaiauzită; instituţiilor posibilitatea de a evolua la un stadiu mai ridicat, abandonând puţin câte puţin - de exemplu - o instituţie precum sclavia, care chiar şi pentru multe minţi culte şi pentru inimi sensibile a părut ca o realitate naturală şi sigură, deloc susceptibilă de a fi abolită.
Acest exemplu al sclaviei este unul foarte semnificativ al faptului că şi civilizaţii rafinate pot prezenta elemente culturale aşa de înrădăcinate în mentalitatea persoanelor şi a întregii societăţi, încât să nu mai fie simţite drept contrare demnităţii fiinţei umane. Fapt care se verifică şi în zilele noastre, când, aproape în mod inconştient, se riscă uneori să fim selectivi, parţiali în apărarea demnităţii umane, marginalizând sau rebutând unele categorii de persoane, care ajung să nu mai aibă protecţie adecvată.
După Roma Cezarilor a urmat - ca să spunem aşa - Roma Papilor, succesori ai apostolului Petru, care "prezidează în caritate" întreaga Biserică şi care, în unele secole, au trebuit să desfăşoare şi un rol de suplinire a puterilor civile în destrămarea progresivă a lumii antice, şi uneori, cu comportamente nefericite. Multe lucruri s-au schimbat, dar vocaţia la universalitate a Romei a fost confirmată şi preamărită. De fapt, dacă orizontul geografic al Imperiului Roman avea inima sa în lumea mediteraneană şi, deşi foarte vastă, nu implica toată lumea, misiunea Bisericii nu are graniţe pe acest pământ, pentru că trebuie să-l facă cunoscut tuturor popoarelor pe Cristos, acţiunea sa şi cuvintele sale de mântuire.
Începând de la unitatea Italiei, s-a deschis o nouă fază, în care, după contrastele şi neînţelegerile cu noul stat unitar, în cadrul a ceea ce a fost denumită "problema romană", s-a ajuns, în urmă cu 95 de ani, la concilierea între puterea civilă şi Sfântul Scaun.
După aceea, anul acesta este a 40-a aniversare a revizuirii concordatului. El a reafirmat că Statul Italian şi Biserica Catolică sunt, "fiecare în propria ordine, independente şi suverane, angajându-se la respectarea deplină a acestui principiu în raporturile lor şi la colaborarea reciprocă pentru promovarea omului şi binele ţării" (Art. 1 din Acordul de revizuire a concordatului, 3 iunie 1985).
Roma a confirmat mereu, şi în aceste faze istorice mai recente, în vocaţia sa universală, aşa cum este mărturisit de lucrările Conciliului Ecumenic Vatican II, de diferiţii Ani Sfinţi celebraţi, de semnarea tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene, precum şi a tratatului care a instituit Curtea Penală Internaţională, de Olimpiada din 1960, de organizaţiile internaţionale, îndeosebi FAO, care au în Roma sediul lor.
Acum Roma se pregăteşte să găzduiască Jubileul din 2025. Acest eveniment este cu caracter religios, un pelerinaj de rugăciune şi de pocăinţă pentru a obţine de la milostivirea divină o reconciliere mai completă cu Domnul. Totuşi, el nu poate să nu implice şi oraşul sub profilul atenţiilor şi al operelor necesare pentru a primii atâţia pelerini care îl vor vizita, adăugându-se la turiştii care vin să admire tezaurul său imens de opere de artă şi urmele grandioase ale secolelor trecute. Roma este unică. De aceea şi apropiatul Jubileu va putea avea o repercusiune pozitivă asupra feţei însăşi a oraşului, îmbunătăţindu-i frumuseţea şi făcând mai eficiente serviciile publice, nu numai în centru, ci favorizând apropierea între centru şi periferii. Acest lucru este foarte important, pentru că oraşul creşte şi această atenţie, acest raport devine în fiecare zi mai important. Şi pentru aceasta mie îmi place să merg pentru a vizita parohiile din periferie, ca să simtă că episcopul este aproape de ei; pentru că este foarte uşor a fi aproape de centru - eu sunt în centru -, dar a merge pentru a vizita periferiile este prezenţa episcopului, acolo.
Este inimaginabil că toate acestea se pot desfăşura în mod ordonat şi în siguranţă fără colaborarea activă şi generoasă a autorităţilor de la primăria capitolină şi cele naţionale. Mulţumesc din inimă în această privinţă autorităţilor comunale pentru angajarea dedicată în pregătirea Romei pentru a primi pelerinii apropiatului Jubileu, şi mulţumesc guvernului italian pentru disponibilitatea sa deplină de a colabora cu autorităţile ecleziastice pentru buna reuşită a Jubileului, confirmând voinţa de colaborare amicală care caracterizează raporturile reciproce între Italia şi Sfântul Scaun, care sunt raporturi umane. De atâtea ori, meschinăria ne poate face să credem că raporturile sunt bani: nu, acest lucru este secundar. Sunt raporturile umane între autorităţi.
Roma este oraş cu spirit universal. Acest spirit vrea să fie în slujba carităţii, în slujba primirii şi a ospitalităţii. Pelerini, turişti, migranţi, cei care se află în situaţii grave, cei mai săraci, persoanele singure, cele bolnave, cei închişi, cei excluşi să fie cei mai adevăraţi martori ai acestui spirit - pentru aceasta am decis să deschidă o Poartă Sfântă într-o închisoare -; şi aceştia să poată mărturisi că autoritatea este pe deplin autoritate atunci când este în slujba tuturor, când foloseşte puterea sa legitimă pentru a veni în întâmpinarea exigenţelor cetăţeniei şi, în mod deosebit, ale celor mai slabi, ale celor din urmă. Şi asta nu este numai pentru voi, politicienii, este şi pentru preoţi, pentru episcopi. Apropierea, apropiere de poporul lui Dumnezeu pentru a-l sluji, pentru a-l însoţi.
Să continue Roma să manifeste faţa sa, faţă primitoare, ospitalieră, generoasă, nobilă. Afluxul enorm în urbe de pelerini, turişti şi migranţi, cu tot ceea ce semnifică în termeni de organizare, ar putea să fie văzut ca o greutate, o povară care frânează şi încâlceşte decurgerea normală a lucrurilor. În realitate, toate acestea sunt Roma, specificul său, unic în lume, onoarea sa, marea sa atracţie şi responsabilitatea sa faţă de Italia, faţă de Biserică, faţă de familia umană. Fiecare problemă a sa este "reversul" măreţiei sale şi, din factor de criză, poate să devină oportunitate de dezvoltare: civilă, socială, economică, culturală.
Tezaurul imens de cultură şi de istorie aşezat pe colinele Romei este onoarea şi obligaţia cetăţenilor săi şi a guvernanţilor săi şi aşteaptă să fie valorizat şi respectat în mod adecvat. Să renască în fiecare conştiinţa valorii Romei, a simbolului pe care ea îl reprezintă în toate continentele - să nu uităm mitul originii Romei ca renaştere din ruinele Troiei -; şi să se confirme, ba chiar să crească activa colaborare reciprocă între toate puterile care locuiesc aici, pentru o acţiune corală şi constantă, care s-o facă şi mai demnă de rolul pe care destinul, sau mai bine zis Providenţa, i l-a rezervat.
De multe decenii, de când eram preot tânăr, am avut mereu devoţiunea către Salus Populi Romani, şi de fiecare dată când veneam la Roma mergeam la ea. Îi cer ei, lui Salus Populi Romani, să vegheze asupra oraşului şi asupra poporului din Roma, să reverse speranţa şi să trezească iubirea, aşa încât, confirmând cele mai nobile tradiţii ale sale, să continue să fie, şi în timpul nostru, far de civilizaţie şi promotoare de pace. Mulţumesc.
__________________
Salut adresat liber angajaţilor adunaţi în Piazza del Campidoglio
Bună ziua! Vă salut pe voi toţi, AMA, Protecţia Civilă, jandarmii, oamenii care lucrează aici: multe mulţumiri pentru primire, multe mulţumiri!
Eu îmi permit astăzi, în acest moment, să fac o rugăciune pentru Roma, pentru oraşul nostru. Bucură-te, Marie, ...
[Binecuvântarea]
Mulţumesc pentru munca voastră, mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru oraş! Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine, în favoarea mea! Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
