Versuri de Crăciun
Crăciun
Noapte de pace, noapte de vis,
noaptea genezei creştine,
noaptea în care Cel Necuprins
durerile lumii vine s-aline.
E noaptea în care cer şi pământ,
unindu-şi cântarea de slavă,
înalţă un imn Celui Sfânt:
veniţi dar cu toţi, el ne cheamă!
Ne cheamă pe toţi la grota cea sfântă,
alături de sfânta sa mamă,
coruri de îngeri îl binecuvântă,
să-l adorăm ei ne-ndeamnă.
Venit pe pământ el ne-aduce iubire,
ne cheamă pe toţi l-altarul său sfânt
cu toţi într-un glas să-i cântăm: Mărire
în ceruri şi pace la toţi pe pământ!
Zăbavă de iarnă
Mi-e dor de copilul ce (sper că) mai este în mine,
ascuns printre vise, uitat prin unghere...
În lumea lui, mai reală chiar decât ziua de mâine,
el se joacă cu-n vis, eu simt doar că-n mine orice vis piere...
Acum, de exemplu, copilul din mine zideşte pe-un nor
altare feericei clipe ce din plin şi-o doreşte,
aşează brăduţi, oferă petale din floarea de dor
unui prunc-împărat ce timpul opreşte...
Mă aplec ca să-l rog să-mi dea voie şi mie puţin
să-i ofer nişte vise... Chiar de-s mai meschine,
altele nu am... Pot doar să-i cer să-mi fie alin
şi popas pentru suflet, izvor de haruri divine!
Colind
Crăciun...
Din străfundul memoriei vântul amintirilor
spulberă zăpada uitării în albe şi line vârtejuri
şi o aşterne, jucăuş, la izvorul colindelor,
năzuind s-o transforme-ntr-un cântec şi-o rugă...
Crăciunul...
În ochii plini de uimire ai sufletului
mai stăruie încă, curată, adâncă
ne-nceputa lumină ce vine
de la grota săpată de iubire-ntr-o stâncă...
Crăciunul...
Amintiri ce nu vor să se şteargă din cauza timpului
care încearcă să mângâie suspinele
din care prind viaţă visele
în dulcea aşteptare a serii...
Crăciun...
Aşteptare
Neaua a-nceput să sărute pământul,
pe geam au înflorit vise de iarnă,
lângă focul molcom bunica şopteşte
poveşti de demult, cu glasu-i de taină...
Doineşte bunica, prin cânt îi doreşte
Celui din iesle, stăpânul a toate
să mântuie lumea, să şteargă păcatul,
ne spele ruşinea, căci toate le poate...
O priveam printre gene, tare aş fi vrut
să cânt împreună cu ea, însă Cuvântul
părea că pluteşte; lin s-aşeza
lângă mine, cu capul pe pernă. Preasfântul
găsise loc de popas. Bunico. sigur că l-am văzut...
Lângă focul molcom bunica doinea...
Rugă de seară
La început a fost doar o lacrimă,
când din pagina cărţii cădeau pe jos,
amestecându-se, litere de foc,
ce spuneau că ei, călători osteniţi
prin noaptea eternei nepăsări,
nu găsiseră nici un loc la han...
După lacrimă apoi a fost un gând
ce nu mă lăsa să dorm: oare hangiul
n-oi fi tocmai eu?
Doamne, chiar eu sunt?!
"Iată, eu stau la uşă şi bat..."
Dacă până acum ţi-am răspuns
"că ora-i târzie şi că m-am culcat",
acum te rog să-mi dai putere
ca să mă scol şi să-ţi deschid uşa,
căci afară-i frig, Doamne,
aşa cum uneori e frig şi-n sufletul meu...
Dorinţă
În noaptea aceasta, atât de adâncă, profundă
numai ochii din suflet pătrund dincolo de cer
năzuind să transforme gheţarul din mine-n liman
unde, pe o mână de paie, paiele viselor mele,
rugile-mi vor ţine în braţe-mplinirea aşteptării
şi-i vor şopti drept duios nina-nana
toate frământările ostenitului om ce le-a trimis acolo...
Un cântec de leagăn nonconformist
însă mi-a spus un înger că lui, iubirii-ntrupate, îi place
dacă este şoptit de-o iubire ce nu se închide în sine,
dacă este doinit de un om ostenit care jinduie
să nu se piardă pe veci în noaptea uitării...
Fr. Petre-Marian Ianoş
