Fie ca sărbătoarea Crăciunului din acest an să vă aducă în case şi în suflet pace şi bucurie. Ascultând cântările şi lecturile din Cartea Sfântă proclamate în biserici, rugând-ne şi meditând la Acela care ne-a adus mântuirea, să facem din viaţa noastră o iesle în care să se nască Pruncul Isus. Pe lângă aceste urări, primiţi şi gândurile din poeziile de mai jos.
Un Crăciun binecuvântat!
Pr. Cornel Cadar
*
Vestire
Cine-i cel promis din vremuri dupa-a omului cadere,
Asteptat fiind de-acesta mântuire sa-i ofere?
Este Fiul care-n lume a voit sa se coboare
Si din sânul sa se nasca al preagingasei Fecioare.
Cine-i cel pe care psalmii îl aclama ca Mesia?
Cine vine azi în lume si se naste din Maria?
Este Fiul ce rasare si-si asuma-a noastra fire,
Sa vesteasca lumii pacea si a Tatalui iubire.
Cine-i cel ce cu speranta l-au vestit demult profetii
Ca va coborî în lume precum roua diminetii?
Este Fiul ce se-arata astazi lumii în tacere,
Sa-i aduca omenirii suferinde mângâiere.
Cine-i cel pe care-un înger îl vesteste din tarie?
Cui îi cânta-n coruri cerul cântece de bucurie?
Este Fiul ce în lume azi se naste în nestire,
Sa-i ofere lumii noastre pace, har si mântuire.
Cine-i cel pe care-n graba merg pastorii sa-l priveasca
Si-i aduc în dar ofrande din sudoarea pastoreasca?
Este Fiul care zace într-o iesle saracuta.
Adorat de sfântul Iosif si de sfânta sa Maicuta.
Cine-i cel pe care magii vin grabiti din tari straine
Sa-l adore, sa-l contemple, daruri scumpe sa-i închine.
Este Fiul care cortul printre oameni azi si-l pune,
Este soarele cel vesnic ce nicicând nu mai apune.
E Isus Cristos, ce roaga toata firea omeneasca
Sa-i ofere inimi-iesle, ca în ele sa se nasca.
Si avându-l noi în inimi, sa-l vestim cu bucurie,
Viata plina de iubire tuturora sa le fie!
Petru Ciobanu
*
Crăciunul
Noi n-am ştiut că-n noaptea-aceea rece,
La Betleem, în iesle, lângă boi,
Plângând ni se năştea în grajd un rege,
Din cerul slavei coborât la noi.
Ni te vestiseră demult bătrânii,
Şi-n visul lor profeţii te-au văzut,
Te aşteptau şi robii şi stăpânii,
Dar ai venit şi nu te-am cunoscut.
Dar cine-ar fi putut atunci cunoaşte
Că tu, Mesia, aşteptat din veac,
Vei coborî smerit şi te vei naşte
Ca cel mai slab din oameni şi sărac!
Credeam că ceru-n fulgere aprinse
Ne va orbi cu ochii tăi de jar,
Când colo tu te naşti pe paie-ntinse
La pâlpâirea unui felinar!
Palatele erau şi-aşa prea multe,
Puteai găsi în ele pat curat,
Dar ai lăsat ciobanii să-ţi asculte
Duiosul plâns, copile minunat!
Tu, creatorul lumilor de astre,
În paie, Doamne, să ajungi să stai?
Din tronul tău, pe drumurile noastre,
Uitat şi nici măcar un pat să n-ai?
Dar azi, când casele sunt pline,
Când toţi sătui trăiesc în bogăţii,
Se mai gândeşte cineva la tine,
Copile sfânt, că iarăşi ai să vii?
O, cum să nu! Isuse, ia priveşte:
Palatele, te-aşteaptă luminos,
Şi-mpodobită lumea pregăteşte
Şi pentru tine un Crăciun frumos...
Ţi-au scos în frig, afară, lângă poartă,
Cumva pe-aicea iarăşi de-ai să treci,
O iesle, ca să-mparţi aceeaşi soartă,
În staul să te naşti, în paie reci!
Valentin Popovici
*
Ghiocelul
În iarna rece de păcate,
Într-un oraş din Israel,
Printre zăpezi întunecate
A răsărit un ghiocel.
Plăpând străpunge gheaţa tare,
Topind-o cu iubirea sa.
Petalele-i strălucitoare
Transformă-n ziuă noaptea grea.
Deşi e mic şi-l înconjoară
Nămeţi şi cel mai aprig ger,
Anunţă lumii primăvară
Şi-aduce soarele pe cer.
În juru-i gheaţa se topeşte,
Tenebrele încet dispar.
Natura toată înfloreşte
Şi zorii zilei noi apar.
Întregul Univers îmbracă
Un de lumină alb veşmânt.
Vântoasele încep să tacă,
Iar gerul iernii e înfrânt.
Căldura care o emană
Aduce viaţă şi alin
Şi-n praf transformă orice stană
De răutate şi suspin.
Natura toată reînvie
Simţind mirosul lui plăcut,
Căci el îi este bucurie,
Plăpând fiind, îi este scut.
Răsare răspândind iubire
Şi nimicind orice păcat.
Parfumul lui de mântuire
Reface tot ce e stricat.
Deşi e mic şi nu vorbeşte
La sine cheamă tot ce-i viu.
Căldura care-o răspândeşte
Învie tot ce e pustiu.
Te strigă, omule, ascultă,
Contemplă-l cu un duh pios,
Arată-i dragoste mai multă
Căci ghiocelul e Cristos.
Petru Ciobanu
*
Bucurie
E-n jur tăcere cum n-a fost, se pare că natura
A amuţit tot aşteptând să mântuieşti făptura,
Pe care tu, Fiu necreat, în marea ta iubire,
Cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, o chemi la mântuire.
Trecând a timpului hotar, te întrupezi în lume,
Ca viaţa ta făptura ta spre ceruri s-o îndrume.
În sânul cel imaculat al gingaşei Fecioare
Tu-ţi faci un tron de împărat, un răsărit de soare.
E timpu-acum! S-a împlinit! Se-arată zorii zilei,
Venit-a ceasul aşteptat: sunt zorii bucuriei!
Din sânul care l-ai creat al Celei toată sfântă,
Precum un soare te iveşti, Făptură gângurindă.
Dar nimeni "Bine ai venit!" nu-ţi spune, Doamne sfinte,
Nu ai alai, nici trâmbiţaşi să-ţi meargă înainte.
Făptura ce o mântuieşti ţi-oferă, o, Stăpâne,
În loc de tron şi de palat, o iesle de bovine.
Nu te-ntristezi, ci doar zâmbeşti, tu, Prunc culcat pe paie,
Contempli steaua revărsând, ca ropotul de ploaie,
Lumina-i blândă pe pământ: e-un steag ce dă de ştire,
Că tu în lume te-ai născut s-o duci la mântuire.
E-atâta linişte în jur. Nu cântă nimeni oare
Cântări de sfinte bucurii şi imn de sărbătoare?
Doar Maica sfântă-n al ei duh şi-n inimă tresaltă,
Şi-al tău de grijă Purtător "Osana" îţi înalţă.
Şi nu doar ei. Şi îngeri mii dansează toţi în horă,
"Mărire" cântă din tării, în imnuri te adoră.
Răsună glasul lor sublim ce-n veselii abundă
Şi se revarsă-n unde lin, pământul îl inundă.
Zâmbeşti, căci cerul ţi-e alai şi îngerii suita,
Cântarea lor din înălţimi întregii lumi vestit-a
Că s-a născut un Prunc divin, ce stă culcat pe paie;
Cântarea-i cheamă pe păstori genunchii să-şi îndoaie.
Ei nu sunt surzi la glasul sfânt ce din tării coboară,
Ci merg grăbiţi, cătând un Prunc şi-o gingaşă Fecioară.
Şi într-un staul îi găsesc, cu Iosif împreună,
Şi te adoră bucuroşi, Făptură-atât de bună.
Săraci ca tine, bieţi păstori la turma de ovine,
Puţinul care-l au şi ei aduc să ţi-l închine.
Săraci la trup, devin bogaţi şi merg grăbiţi să poarte
Şi altora din bunul lor de care-acum au parte.
E noapte-n jur şi poate-i frig, şi-atâţia alţii "poate",
Dar tu zâmbeşti nestingherit şi le înfrunţi pe toate.
Smerit te naşti, necunoscut, plăpând, fără putere,
Nu ai nici tron şi nici palat, nu ai nicio avere.
Şi totuşi, Doamne,-n faţa ta, conduşi de o lumină,
Trei magi veniţi din depărtări smeriţi adânc se-nchină.
Şi ei ţi-oferă darul lor - mir, aur şi tămâie,
Apoi se-ntorc în ţara loc umpluţi de bucurie.
Tresaltă cerul în cântări, se bucură păstorii,
De bucurie sunt cuprinşi şi magii-călătorii.
Zâmbeşte Mama ta, Prunc sfânt, cu Iosif împreună,
"Mărire, Fiule-ntrupat", în Univers răsună.
Măreţul imn e un îndemn şi steaua o chemare,
Pentru noi toţi de pe pământ, şi pentru fiecare,
Să-l adorăm pe Nou-născut cu o iubire vie,
Să-i mulţumim că a venit s-aducă bucurie.
Să mergem toţi să ne-nchinăm la ieslea luminată,
Să tresăltăm în duh şi noi cu Maica preacurată.
Săraci fiind, să-i oferim drept casă luminoasă -
În ea să-şi pună tronul său - o inimă voioasă.
Umpluţi de sfinte bucurii, în duhul sărbătorii,
În lume Pruncul să-l purtăm, cu magii şi păstorii.
La orice om să-l arătăm, asemenea Mariei,
Ca toţi să fie copleşiţi de simţul bucuriei.
Petru Ciobanu
*
Din Lumina creştinului, decembrie 2012:
Paşii credinţei. Darul credinţei
