Joi, 21 octombrie 2010, la ora 12.00, Sfântul Părinte l-a primit în audienţă pe Excelenţa sa domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României la Sfântul Scaun, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.
Publicăm în continuare discursul pe care papa l-a adresat noului ambasador, precum şi câteva date biografice ale domnului Bogdan Tătaru-Cazaban:
* * *
Domnule ambasador,
Sunt bucuros să vă primesc în această dimineaţă, în momentul în care dumneavoastră prezentaţi scrisorile care vă acreditează în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii România la Sfântul Scaun. Eu vă mulţumesc pentru cuvintele amabile pe care mi le-aţi adresat. La rândul meu, eu v-aş fi recunoscător să binevoiţi a-i exprima Excelenţei Sale domnul Traian Băsescu, preşedintele României, salutările mele cordiale pentru persoana sa şi urările mele de bunăstare şi pace pentru poporul român. Salut, de asemenea, prin intermediul dumneavoastră, guvernul şi toate autorităţile din ţara dumneavoastră. Doresc de asemenea să salut cu fraternitate pe Preafericirea sa Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În urmă cu douăzeci de ani, România a decis să scrie o nouă pagină a istoriei sale. Însă anii mulţi trăiţi sub jugul unei ideologii totalitare lasă răni adânci în mentalităţi, în viaţa politico-economică şi în indivizi. După timpurile de euforie a libertăţii, naţiunea dumneavoastră s-a angajat cu determinare într-un proces de reconstrucţie şi de vindecare. Intrarea sa în Uniunea Europeană a marcat, de asemenea, o etapă importantă în căutarea unei democratizări autentice. Pentru a continua această reînnoire în profunzime, trebuie înfruntate noile provocări care sunt numeroase, cu scopul de a evita ca societatea dumneavoastră să nu fie concentrată numai pe căutarea bunăstării şi pe seducţia câştigului, consecinţe comprehensibile ale unei perioade de peste 40 de ani de privaţiuni. Desigur, se cuvine înainte de toate să prevaleze integritatea, onestitatea şi dreptatea. Aceste virtuţi trebuie să inspire şi să conducă toate componentele societăţii pentru o bună gestionare. Conducându-i pe cetăţeni, ele vor contribui în măsură efectivă la regenerarea ţesutului politic, economic şi social în complexitatea crescândă a lumii contemporane.
România este constituită dintr-un mozaic de popoare. O asemenea varietate poate să fie citită ca un obstacol în calea unităţii naţionale, însă ea poate să fie văzută şi ca o îmbogăţire a identităţii sale, de vreme ce ea este una dintre caracteristicile acestei identităţi. Aşadar, se cuvine să se facă în aşa fel încât fiecare individ să aibă locul său legitim în societate, trecând dincolo de această varietate şi respectând-o. Gestionarea moştenirii lăsată de comunism este dificilă din cauza dezintegrării societăţii şi a individului pe care el a favorizat-o. De fapt, valorile autentice au fost ascunse în folosul unor teorii false care au fost idolatrizate din motive de stat. Aşadar, astăzi e vorba de angajare în munca de a ordona în manieră justă problemele umane folosindu-se bine libertatea. Şi adevărata libertate presupune căutarea adevărului, a binelui, şi ea se împlineşte tocmai cunoscând şi făcând ceea ce este oportun şi drept. În acest proces de reconstrucţie a legăturii sociale, familia are primul loc. Trebuie să fie făcute toate eforturile pentru ca ea să-şi îndeplinească funcţia de bază în societate. Împreună cu familia, este important să se favorizeze existenţa unui sistem educativ care să încurajeze tinerele generaţii şi să le dea o formare la care ele au dreptul, capabilă să respecte şi să alimenteze capacităţile lor de a transcende limitele în care uneori s-ar vrea să fie izolaţi. În prezenţa marilor idealuri, tinerii aspiră la virtutea morală şi la o viaţă deschisă spre alţii prin compasiune şi bunătate. Familia şi educaţia sunt punctul de plecare pentru a combate sărăcia şi a contribui şi la respectarea fiecărei persoane, la respectarea minorităţilor, la respectarea familiei şi a vieţii însăşi. Ele sunt terenul în care se înrădăcinează valorile etice fundamentale şi unde poate să se dezvolte viaţa religioasă.
Domnule ambasador, România are o lungă şi bogată tradiţie religioasă, care, şi ea, a fost rănită timp de decenii întunecate şi unele din aceste răni sunt încă vii. Ele cer deci să fie îngrijite prin mijloace care să fie acceptabile pentru fiecare comunitate. De fapt, se cuvine să se repare nedreptăţile moştenite din trecut, neavând teamă de a face dreptate. Pentru aceasta, ar fi bine de încurajat o iniţiativă care ar putea să se situeze la un dublu nivel: la nivel de stat, adică favorizând un dialog autentic între stat şi diferiţii responsabili religioşi şi, pe de altă parte, încurajând relaţiile armonioase între diferitele comunităţi religioase din ţara dumneavoastră.
Eu salut eforturile realizate de guvernele care s-au succedat pentru a stabili relaţii între Biserica Catolică şi România. Între altele, citez, cu satisfacţie, reluarea raporturilor diplomatice reciproce de la care am sărbătorit douăzeci de ani. De asemenea, observ noua Lege a Cultelor pe care aţi evocat-o în discursul dumneavoastră. Există de asemenea un organ de întâlnire, Comisia Mixtă stabilită în anul 1998, ale cărei lucrări s-ar merita să se reactiveze.
În ceea ce o priveşte, Biserica Catolică doreşte să continue să aducă naţiunii dumneavoastră o contribuţie specifică atât în continuarea edificării societăţii româneşti, cât şi în dialogul dorit cu ansamblul comunităţilor creştine necatolice. În acest sens, ea vede în dialogul ecumenic un drum privilegiat pentru a-i întâlnii pe fraţii săi în credinţă şi pentru a construi împreună cu ei împărăţia lui Dumnezeu, respectând specificul fiecăruia. Mărturia de fraternitate între catolici şi ortodocşi, într-un spirit de caritate şi de dreptate, trebuie să prevaleze asupra dificultăţilor şi să deschidă inimile la reconciliere. În acest domeniu, roadele vizitei istorice efectuate, în urmă cu unsprezece ani, de papa Ioan Paul al II-lea, prima într-o naţiune majoritar ortodoxă, sunt numeroase. Ele trebuie să întărească angajarea de a dialoga în caritate şi adevăr şi de a promova iniţiative comune. Un asemenea dialog constructiv nu va întârzia să fie un ferment de unitate şi de înţelegere nu numai pentru ţara dumneavoastră ci şi pentru întreaga Europă. În această împrejurare fericită, aş vrea să-i salut cu căldură şi pe episcopii şi pe credincioşii din Biserica Catolică din România.
În momentul în care începe misiunea dumneavoastră, vă adresez, domnule ambasador, cele mai bune urări ale mele pentru nobila lucrare care vă aşteaptă, asigurându-vă că veţi găsi mereu pe lângă colaboratorii mei o primire atentă şi o înţelegere cordială. Asupra dumneavoastră, Excelenţă, asupra familiei dumneavoastră şi asupra colaboratorilor dumneavoastră, asupra întregului popor român şi asupra conducătorilor săi, eu invoc din inimă belşugul binecuvântărilor lui Dumnezeu.
Excelenţa Sa, domnul Bogdan Tătaru-Cazaban,
ambasador al României la Sfântul Scaun
S-a născut la 1 mai 1977.
Este căsătorit.
Este licenţiat în istoria filozofiei şi filozofia culturii (Universitatea din Bucureşti, 1999), a obţinut un doctorat de cercetare în istoria filozofiei patristice şi medievale (Universitatea din Bucureşti, 2008).
Este membru fondator (1997) al Institutului pentru Istoria Religiilor din Academia Română şi profesor invitat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
A efectuat stages de cercetare şi a coordonat proiecte de cercetare în ţară şi în străinătate (1999-2003).
Consilier pentru cultură şi religii la administraţia prezidenţială (2005), a fost numit consilier de stat pentru cultură şi culte al preşedintelui României (2006-2010).
A desfăşurat activităţi ştiinţifice şi de publicistică în domeniul istoriei creştinismului, al studiilor tomiste, al fenomenologiei franceze şi al teologiei politice şi sociale.
A tradus în limba română pe sfântul Augustin, pe Hugo de San Victor, pe Niccolň Cusano, pe R. Klibansky, pe E. Panofsky şi pe Lévinas.
Este autorul mai multor cărţi de filozofie şi de teologie, unele împreună cu soţia, doamna Miruna Tătaru-Cazaban, profesor de filozofie şi de teologie politică la Universitatea din Bucureşti.
Vorbeşte franceză, engleză şi italiană, şi cunoaşte latina şi greaca antică.
[01443-03.01] [Text original: Franceză]
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
