© Vatican Media
Cardinalul Makrickas despre Papa Francisc: Cu el am atins apropierea şi milostivirea lui Dumnezeu

În cadrul Sfintei Liturghii pentru Papa Francisc decedat în urmă cu o lună, în Bazilica "Santa Maria Maggiore" unde se odihnesc rămăşiţele sale, cardinalul arhipăstor coadiutor a amintit că viaţa răposatului papă a fost întotdeauna unită "cu cea a lui Isus: ca o ramură unită cu viţa de vie". Acesta este motivul pentru care cuvintele şi gesturile sale "au intrat adânc în inimile credincioşilor" care continuă să se roage la mormântul său.

Timp de doisprezece ani, întreaga Biserică, în diferite moduri, prin "gesturile semnificative" ale Papei Francisc, "cuvintele sale înţelepte şi zâmbetul său strălucitor a putut experimenta apropierea, duioşia şi milostivirea lui Dumnezeu". Şi "interminabilul flux de persoane" care de aproape o lună aşteaptă să intre în Bazilica "Santa Maria Maggiore" pentru "a manifesta recunoştinţa" pentru tot ceea ce Francisc ne-a lăsat, rugându-se la mormântul său, fac asta "pentru acele gesturi ale sale, pentru acele cuvinte ale sale, pentru acel zâmbet al său". Dar mai ales pentru că viaţa sa a fost mereu unită "cu aceea a lui Isus: ca o mlădiţă unită cu viţa". Sunt cuvintele amintirii emoţionate a cardinalului Roland Makrickas, arhipăstor coadiutor al bazilicii liberiene, în omilia de la Liturghia pentru Papa Francisc, prezidată la altarul papal, la o lună de la moartea pontifului argentinian.

Sufletul la casa Tatălui şi trupul în cea a Mariei

Cardinalul lituanian, vorbind la puţini metri de mormântul Papei Bergoglio, în naosul lateral al bazilicii mariane, între Capela Paulină şi Capela Sforza, subliniază cât de frumos este că, după o viaţă lungă "dedicată în întregime slujirii poporului lui Dumnezeu, ca preot, ca iezuit, ca episcop şi ca papă", astăzi sufletul său este "la casa Tatălui şi trupul în casa Mariei". Şi în amintirea lui Francisc, în faţa miilor de credincioşi, reciteşte evanghelia propusă de liturgia de astăzi, în care Isus foloseşte imaginea viţei şi a mlădiţelor pentru a le vorbi discipolilor despre raportul lor cu el.

O viaţă care aduce mult rod Bisericii

Viaţa şi apostolatul pontifului care s-a întors în Casa Tatălui pe 21 aprilie, pentru cardinalul Makrickas, au adus şi continuă "să aducă mult rod Bisericii", iar cuvintele sale şi gesturile Papei Francisc au intrat adânc în inimile credincioşilor, pentru că el "s-a făcut cu adevărat una cu Cristos, în mod inseparabil, în bucurie şi în durere - ca o mlădiţă cu viţa". Şi foarte numeroasele persoane care continuă să se oprească în faţa mormântului său "sunt uniţi cu el şi prin el cu Cristos", pentru că Francisc "a ştiut să-l facă pe Cristos prezent fiecărui om, mărturisindu-l în fiecare zi, până la ultima sa oră. Uniţi cu papa, uniţi cu Cristos. Precum mlădiţele cu viţa".

Încredinţarea zilnică ocrotirii Mariei

Arhipăstorul coadiutor al Bazilicii "Santa Maria Maggiore" aminteşte că papa răposat acum o lună începea "fiecare zi a sa cu ora de adoraţie, cu celebrarea Euharistiei şi rugăciunea personală", dar şi "cu o încredinţare zilnică ocrotirii materne a Mariei, Maica lui Dumnezeu". Ca şi el, adaugă cardinalul, "în această seară îi cerem Maicii lui Dumnezeu, Salus Populi Romani", lângă icoana sa, în faţa căreia Francisc a îngenuncheat de 126 de ori, "să ne ajute pe fiecare dintre noi să fim uniţi cu Domnul nostru, cu sinceră umilinţă şi generozitate în sfânta sa slujire". Pentru că, spune Isus discipolilor săi în evanghelia din acest 21 mai, subliniază Makrickas, "fără mine nu puteţi face nimic, în schimb cu mine puteţi face atât de multe, puteţi face totul".

Rugăciune pentru Francisc şi pentru Leon al XIV-lea

Invitaţia finală a cardinalului lituanian este la rugăciune "pentru lumina veşnică Papei Francisc, slujitor umil, înţelept şi fidel al evangheliei şi pentru noul Sfânt Părinte, Leon al XIV-lea, ca să poată fi perseverent în slujirea petrină".

Alessandro di Bussolo

(După Vatican News, 21 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu