Iubiţi fraţi şi surori,
Astăzi aş vrea să merg din nou pe scurt, cu gândul şi cu inima, la zilele extraordinare ale Călătoriei apostolice pe care am făcut-o în Liban. O Călătorie pe care am voit-o mult, în pofida circumstanţelor dificile, considerând că un tată trebuie să fie mereu alături de fiii săi atunci când întâlnesc probleme grave. Am fost mişcat de dorinţa vie de a vesti pacea pe care Domnul înviat a lăsat-o discipolilor săi, cu cuvintele: "Vă dau pacea mea" (In 14,27). Această Călătorie a mea avea ca scop principal semnarea şi încredinţarea Exortaţiei Apostolice post-sinodale Ecclesia in Medio Oriente reprezentanţilor Comunităţilor catolice din Orientul Mijlociu, precum şi celorlalte Biserici şi Comunităţi ecleziale şi chiar Conducătorilor musulmani.
A fost un eveniment eclezial emoţionant şi, în acelaşi timp, o prudentă ocazie de dialog trăită într-o ţară complexă dar emblematică pentru toată regiunea, din cauza tradiţiei sale de convieţuire şi de colaborare activă între diferitele componente religioase şi sociale. În faţa suferinţelor şi dramelor care rămân în acea zonă a Orientului Mijlociu, am manifestat apropierea mea sinceră de aspiraţiile legitime ale acelor populaţii dragi, ducându-le un mesaj de încurajare şi de pace. Mă gândesc îndeosebi la conflictul teribil care chinuieşte Siria, provocând, în afară de mii de morţi, un flux de fugari care se revarsă în regiune în căutarea disperată de siguranţă şi de viitor; şi nu uit situaţia dificilă din Irak. În timpul Vizitei mele, oamenii din Liban şi din Orientul Mijlociu - catolici, reprezentanţi ai celorlalte Biserici şi Comunităţi ecleziale şi ai diferitelor Comunităţi musulmane - au trăit, cu entuziasm şi într-un climat destins şi constructiv, o importantă experienţă de respect reciproc, de înţelegere şi de fraternitate, care constituie un puternic semn de speranţă pentru toată omenirea. Dar mai ales întâlnirea cu credincioşii catolici din Liban şi din Orientul Mijlociu, prezenţi cu miile, a trezit în sufletul meu un sentiment de profundă recunoştinţă pentru ardoarea credinţei lor şi a mărturiei lor.
Îi mulţumesc Domnului pentru acest dar preţios, care dă speranţă pentru viitorul Bisericii în acele teritorii: tineri, adulţi şi familii însufleţiţi de dorinţa tenace de a înrădăcina viaţa lor în Cristos, de a rămâne ancoraţi în Evanghelie, de a merge împreună în Biserică. Reînnoiesc recunoştinţa mea şi faţă de cei care au lucrat neobosit pentru această Vizită a mea: Patriarhii şi Episcopii din Liban împreună cu colaboratorii lor, Secretariatul General al Sinodului Episcopilor, persoanele consacrate, credincioşii laici, care sunt o realitate preţioasă şi semnificativă în societatea libaneză. Am putut constata direct că, prin prezenţa lor bimilenară şi angajarea lor plină de speranţă, Comunităţile catolice libaneze oferă o contribuţie semnificativă şi apreciată în viaţa zilnică a tuturor locuitorilor ţării. Un gând recunoscător şi respectuos se îndreaptă spre Autorităţile libaneze, spre instituţii şi asociaţii, spre voluntari şi spre cei care au oferit sprijinul rugăciunii. Nu pot uita primirea cordială pe care am primit-o de la Preşedintele Republicii, domnul Michel Sleiman, precum şi de la diferitele componente ale ţării şi de la oameni: a fost o primire călduroasă, conform celebrei ospitalităţi libaneze. Musulmanii m-au primit cu mare respect şi sinceră consideraţie; prezenţa lor constantă şi participată mi-a dat ocazia de a lansa un mesaj de dialog şi de colaborare între creştinism şi islam: mi se pare că a venit momentul de a da împreună o mărturie sinceră şi hotărâtă împotriva diviziunilor, împotriva violenţei, împotriva războaielor. Catolicii, veniţi şi din ţările învecinate, au manifestat cu fervoare afectul lor profund faţă de Succesorul lui Petru.
După frumoasa ceremonie la sosirea mea la aeroportul din Beirut, prima întâlnire era de solemnitate deosebită: semnarea Exortaţiei apostolice post-sinodale Ecclesia in Medio Oriente, în bazilica greco-melkită "Sfântul Paul" la Harissa. În acea împrejurare, i-am invitat pe catolicii medio-orientali să-şi îndrepte privirea spre Cristos răstignit pentru a găsi forţa, chiar şi în contexte dificile şi dureroase, de a celebra victoria iubirii asupra urii, a iertării asupra răzbunării şi a unităţii asupra dezbinării. Pe toţi i-am asigurat că Biserica universală este mai aproape ca oricând, cu afectul şi rugăciunea, de Bisericile din Orientul Mijlociu: ele, deşi fiind o "turmă mică", nu trebuie să se teamă, având certitudinea că Domnul este mereu cu ele. Papa nu le uită.
În a doua zi a Călătoriei mele apostolice i-am întâlnit pe reprezentanţii Instituţiilor Republicii şi ai lumii culturii, Corpul diplomatic şi pe Conducătorii religioşi. Lor, între altele, le-am indicat o cale care trebuie parcursă pentru a favoriza un viitor de pace şi de solidaritate: este vorba de a acţiona pentru ca diferenţele culturale, sociale şi religioase să ajungă, în dialogul sincer, la o nouă fraternitate, unde ceea ce uneşte este simţul împărtăşit al măreţiei şi demnităţii oricărei persoane, a cărei viaţă trebuie mereu apărată şi ocrotită. În aceeaşi zi, am avut o întâlnire cu Conducătorii Comunităţilor religioase musulmane, care s-a desfăşurat într-un spirit de dialog şi de bunăvoinţă reciprocă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această întâlnire. Lumea de astăzi are nevoie de semne clare şi puternice de dialog şi de colaborare, şi Libanul a fost şi trebuie să continue să fie exemplu în acest sens pentru ţările arabe şi pentru restul lumii.
După-amiază, la reşedinţa Patriarhului maronit, am fost primit de entuziasmul extraordinar al miilor de tineri libanezi şi din ţările vecine, care au dat viaţă unui moment de sărbătoare şi de rugăciune, care va rămâne de neuitat în inima multora. Am subliniat norocul lor de a trăi în acea parte a lumii în care a trăit Isus, mort şi înviat pentru mântuirea noastră, şi dezvoltarea creştinismului, îndemnându-i la fidelitate şi la iubire faţă de ţara lor, în pofida dificultăţilor cauzate de lipsa de stabilitate şi de siguranţă. În afară de asta, i-am încurajat să fie tari în credinţă, încrezători în Cristos, izvor al bucuriei noastre, şi să aprofundeze raportul personal cu El în rugăciune, precum şi să fie deschişi la marile idealuri ale vieţii, ale familiei, ale prieteniei şi ale solidarităţii. Văzând tineri creştini şi musulmani făcând sărbătoare în mare armonie, i-am stimulat să construiască împreună viitorul Libanului şi al Orientului Mijlociu şi să se opună împreună violenţei şi războiului. Înţelegerea şi reconcilierea trebuie să fie mai puternice decât stimulentele de moarte.
În dimineaţa zilei de duminică, a fost momentul foarte intens şi participat al Sfintei Liturghii în City Center Waterfront din Beirut, însoţită de cântări sugestive, care au caracterizat şi celelalte celebrări. În prezenţa a numeroşi Episcopi şi a unei mari mulţimi de credincioşi, veniţi din toate părţile Orientului Mijlociu, am voit să-i îndemn pe toţi să trăiască credinţa şi s-o mărturisească fără frică, având conştiinţa că vocaţia creştinului şi a Bisericii este aceea de a duce Evanghelia la toţi fără deosebire, după exemplul lui Isus. Într-un context marcat de conflicte aspre, am atras atenţia cu privire la necesitatea de a sluji pacea şi dreptatea, devenind instrumente de reconciliere şi constructori de comuniune. La sfârşitul Celebrării euharistice, am avut bucuria să încredinţez Exortaţia apostolică ce adună concluziile Adunării Speciale a Sinodului Episcopilor dedicată Orientului Mijlociu. Prin intermediul Patriarhilor şi al Episcopilor orientali şi latini, al preoţilor, al persoanelor consacrate şi al laicilor, acest Document vrea să ajungă la toţi credincioşii din acea regiune dragă, pentru a-i susţine în credinţă şi în comuniune şi a-i stimula pe calea noii evanghelizări atât de dorite. După-amiază, la sediul Patriarhiei siro-catolice, am avut apoi bucuria unei întâlniri ecumenice fraterne cu Patriarhii ortodocşi şi ortodocşi orientali şi cu reprezentanţii acelor Biserici, precum şi ai Comunităţilor ecleziale.
Dragi prieteni, zilele petrecute în Liban au fost o minunată manifestare de credinţă şi de religiozitate intensă şi un semn profetic de pace. Mulţimea de credincioşi, veniţi din întregul Orient Mijlociu, a avut oportunitatea de a reflecta, de a dialog şi mai ales de a se ruga împreună, reînnoind angajamentul de a înrădăcina propria viaţă în Cristos. Sunt sigur că poporul libanez, în compoziţia sa religioasă şi socială multiformă dar bine amalgamată, va şti să mărturisească cu nou elan adevărata pace, care se naşte din încrederea în Dumnezeu. Doresc ca diferitele mesaje de pace şi de stimă pe care am voit să le dau să-i poată ajuta pe guvernanţii din regiune să facă paşi decisivi spre pace şi spre o înţelegere mai bună a relaţiilor dintre creştini şi musulmani. Din partea mea continui să însoţesc acele populaţii iubite cu rugăciunea, pentru ca să rămână fideli faţă de angajamentele asumate. Mijlocirii materne a Mariei, venerată în multe şi vechi sanctuare libaneze, încredinţez roadele acestei Vizite pastorale, precum şi propunerile de bine şi aspiraţiile juste ale întregului Orient Mijlociu. Mulţumesc.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
