|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!
Evanghelia din această a doua duminică din Advent ne anunţă venirea Împărăţiei lui Dumnezeu (cf. Mt 3,1-12). Înainte de Isus, apare în scenă premergătorul său, Ioan Botezătorul. El a predicat în deşertul Iudeii, spunând: "Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!" (Mt 3,1).
În rugăciunea "Tatăl nostru", cerem în fiecare zi: "Vie Împărăţia ta". Isus însuşi ne-a învăţat acest lucru. Şi cu această invocaţie, ne orientăm spre noutatea pe care Dumnezeu o are pregătită pentru noi; recunoaştem că decursul istoriei nu este predeterminat de puternicii acestei lumi. Ne punem gândurile şi energiile în slujba unui Dumnezeu care vine să domnească nu pentru a ne domina, ci pentru a ne elibera. Este o "evanghelie": o adevărată veste bună, care ne motivează şi ne implică.
Desigur, tonul Botezătorului este sever, dar poporul îl ascultă pentru că în cuvintele sale aud răsunând chemarea lui Dumnezeu de a nu glumi cu viaţa, de a profita de momentul prezent pentru a se pregăti pentru întâlnirea cu Cel care judecă după fapte şi după intenţiile inimii, şi nu după aparenţe.
Însuşi Ioan va fi surprins de modul în care Împărăţia lui Dumnezeu se va manifesta în Isus Cristos, în blândeţe şi în milostivire. Profetul Isaia o compară cu mlădiţă: o imagine nu a puterii sau a distrugerii, ci a naşterii şi a noutăţii. Pe mlădiţa care răsare dintr-un trunchi aparent mort, Duhul Sfânt începe să sufle cu darurile sale (cf. Is 11,1-10). Fiecare dintre noi se poate gândi la o surpriză similară care s-a întâmplat în viaţa noastră.
Este experienţa pe care Biserica a trăit-o odată cu Conciliul al II-lea din Vatican, care s-a încheiat exact acum şaizeci de ani: o experienţă care se reînnoieşte atunci când mergem împreună spre Împărăţia lui Dumnezeu, cu toţii dornici să o primim şi să o slujim. Atunci nu numai că încolţesc realităţi care păreau slabe sau marginale, ci se realizează ceea ce omeneşte ar fi fost considerat imposibil. Cu imaginea profetului: "Lupul va sta cu mielul şi leopardul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi animalele îngrăşate vor fi împreună şi un copilaş le va călăuzi" (Is 11,6).
Surorilor şi fraţilor, câtă nevoie are lumea de această speranţă! Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. Să ne pregătim pentru Împărăţia sa, să-i facem loc. "Cel mai mic", Isus din Nazaret, ne va călăuzi! El care s-a pus în mâinile noastre, din noaptea naşterii sale până în ceasul întunecat al morţii sale pe cruce, străluceşte asupra istoriei noastre precum Soarele care răsare. O nouă zi a început: să ne trezim şi să umblăm în lumina sa!
Iată spiritualitatea Adventului, atât de luminoasă şi concretă. Fie ca felinarele să ne amintească faptul că fiecare dintre noi poate fi o mică lumină, dacă îl primeşte pe Isus, mlădiţa unei lumi noi. Să învăţăm să facem asta de la Maria, Mama noastră, femeie a aşteptării încrezătoare şi a speranţei.
______________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Acum câteva zile, m-am întors din prima mea călătorie apostolică în Turcia şi Liban. Împreună cu fratele meu iubit Bartolomeu, patriarhul ecumenic de Constantinopol, şi cu reprezentanţi ai altor confesiuni creştine, ne-am întâlnit să ne rugăm împreună la İznik, în antica Niceea, unde a avut loc primul Conciliu Ecumenic acum 1.700 de ani. Astăzi se împlinesc 60 de ani de la Declaraţia comună dintre Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagora, care a pus capăt excomunicărilor lor reciproce. Să-i mulţumim lui Dumnezeu şi să ne reînnoim angajarea faţă de drumul spre deplina unitate vizibilă a tuturor creştinilor. În Turcia, am avut bucuria de a întâlni comunitatea catolică: prin dialogul răbdător şi slujirea faţă de cei care suferă, ea mărturiseşte evanghelia iubirii şi logica lui Dumnezeu manifestată în micime.
Libanul continuă să fie un mozaic al coexistenţei şi am fost mângâiat să ascult atâtea mărturii în acest sens. Am întâlnit persoane care vestesc evanghelia primind persoanele strămutate, vizitând prizonierii, împărţind pâinea cu cei aflaţi în nevoie. M-a mângâiat văzând atât de mulţi oameni pe străzi salutându-mă şi m-a mişcat întâlnirea cu rudele victimelor exploziei din portul Beirut. Libanezii aşteptau un cuvânt şi o prezenţă de mângâiere, dar ei au fost cei care m-au mângâiat cu credinţa şi entuziasmul lor! Le mulţumesc tuturor celor care m-au însoţit cu rugăciunea. Iubiţi fraţi şi surori, ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în Turcia şi Liban ne învaţă că pacea este posibilă şi că creştinii, în dialog cu bărbaţi şi femei de alte credinţe şi culturi, pot contribui la construirea ei. Să nu uităm: pacea este posibilă!
Sunt aproape de popoarele din Asia de Sud şi de Sud-Est, grav afectate de recentele dezastre naturale. Mă rog pentru victime, pentru familiile care îi plâng pe cei dragi şi pentru cei care oferă ajutor. Îndemn comunitatea internaţională şi toţi oamenii de bunăvoinţă să-i sprijine pe fraţii şi surorile din aceste regiuni cu gesturi de solidaritate.
Vă salut cu afect pe toţi, romani şi pelerini. Îi salut pe toţi cei veniţi din alte părţi ale lumii, în special pe credincioşii peruani din Pisco, Cusco şi Lima; pe polonezi, amintind şi de Ziua de Rugăciune şi Ajutor Material pentru Biserica din Est; şi, de asemenea, grupul de studenţi portughezi.
Salut, de asemenea, grupurile parohiale din Lentiai, Manerbio, Santa Cesarea Terme, Cerfignano, Roverchiara şi Roverchiaretta; tinerii din Marostica şi Pianezze, cei care primesc mirul din Cavaion Veronese, tinerii de la Oratoriul din Mezzocorona, grupul de ministranţi din Bologna şi membrii din Mutua Madonna del Granato.
Vă urez tuturor o duminică fericită şi un drum bun de Advent.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
