Vineri, 25 iunie 2011, a avut loc în transmisie directă streaming de la Sala de Presă a Sfântului Scaun conferinţa de presă de prezentare a Zilei de reflecţie şi de rugăciune pentru Liban, care se va ţine în Vatican la 1 iulie cu participarea principalilor responsabili ai comunităţilor creştine prezente în ţară.
Au intervenit Eminenţa Sa cardinal Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale; ES Mons. Paul Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu Statele; ES Mons. Brian Farrell, LC, secretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Prezentăm în continuare intervenţiile.
Intervenţia Eminenţei Sale cardinal Leonardo Sandri
Primirea arătată de Sfântul Părinte Francisc la propunerea de a convoca o zi de reflecţie şi rugăciune despre Liban se situează într-un parcurs de atenţie faţă de Ţara Cedrilor care vine de departe.
La începutul exortaţiei apostolice "O nouă speranţă pentru Liban", Sfântul Ioan Paul al II-lea scria: "Când am convocat o Adunare specială a Sinodului Episcopilor pentru Liban, la 12 iunie 1991, situaţia din ţară era dramatică. Libanul era profund zdruncinat în toate componentele sale. I-am invitat pe catolicii prezenţi în acea ţară să întreprindă un itinerar de rugăciune, de pocăinţă şi de convertire, care să le permită să se întrebe, în faţa Domnului, cu privire la fidelitatea lor faţă de evanghelie şi la angajarea lor efectivă în urmarea lui Cristos. Era necesar ca păstorii şi credincioşii, printr-o conştientizare lucidă făcută în credinţă, să discearnă şi să precizeze mai bine priorităţile spirituale, pastorale şi apostolice de promovat în contextul actual al ţării.
Încă de la început, am cerut celorlalte Biserici şi comunităţi ecleziale să se asocieze la acest efort, manifestând intenţia ecumenică a Adunării sinodale, pentru că speranţa pentru viitorul Libanului este legată şi de cea a unităţii creştinilor. Era în discuţie şi reconstrucţia materială şi spirituală a ţării, preocupare fundamentală a tuturor; şi acest lucru nu era posibil decât cu participarea activă a tuturor locuitorilor".
După un lung drum pregătitor, Sinodul Special pentru Liban a fost celebrat în 1995 la Roma; şi exortaţia apostolică din care am citat începutul a fost încredinţată de Sfântul Pontif în decursul călătoriei sale în Ţara Cedrilor, în mai 1997. Şi Papa Benedict a ales tocmai această ţară pentru a semna şi a încredinţa documentul la încheierea Sinodului Special pentru Orientul Mijlociu, în septembrie 2012, Ecclesia in Medio Oriente, în care 7 numere, de la 11 la 18, sunt dedicate tematicii ecumenice, declinată pe niveluri multiple.
În urmă cu treizeci de ani situaţia era dramatică, am ascultat, însă mi se pare că citesc o cronică din zilele noastre. Comunitatea creştină, în toate componentele sale, se întreabă, reflectă şi se roagă: face asta în persoanele conducătorilor respectivelor Biserici şi comunităţi ecleziale, care vin la Roma nu aducându-se pe ei înşişi, ci strigătul unui popor, care cu siguranţă îi însoţeşte în rugăciune.
V-a fost distribuit programul esenţial, deci mă limitez să fac câteva adnotări.
Veţi vedea în mai multe ocazii pe Sfântul Părinte şi pe conducătorii Bisericilor şi comunităţilor ecleziale "mergând împreună": vor face asta pentru a merge de la Domus Sancta Martha la Bazilica Vaticană, la începutul zilei, după momentul de primire şi salut în holul reşedinţei unde vor fi toţi împreună oaspeţi din seara zilei de 30 iunie până în dimineaţa zilei de 2 iulie.
După rugăciunea Tatăl Nostru vor coborî scările Mărturisirii apostolului Petru, şi fiecare va pune o lumânare ca semn al rugăciunii care arde cerând mijlocirea apostolului. În timpul zilei nu-i vom putea vedea şi nici asculta, pentru că uşile Sălii Clementine din Palatul Apostolic vor fi închise pentru privirile noastre: cu uşile închise, în cenacol, apostolii rămâneau uniţi în rugăciune, împreună cu Maria, şi au primit darul Duhului care le-a dat curajul vestirii. Rugăciunea noastră de mijlocire, care ar putea să fie lansată în parohii şi în comunităţile călugăreşti nu numai din Liban de-a lungul zilei ne va face să ne simţim aproape de ei şi să-i susţinem în momentul de ascultare reciprocă şi discuţie. Ca în bazilica "Sfântul Nicolae" din Bari, la 7 iulie 2018, masa întâlnirii va fi rotundă, şi în jurul ei vor şedea împreună cu Sfântul Părinte nunţiul apostolic din Liban, ES Mons. Joseph Spiteri, care va fi moderator, şi cei zece conducători ai comunităţilor creştine: pentru partea catolică, patriarhul maronit cardinal Bechara Boutros Ra?, cel siro-catolic Ignace Youssef al III-lea Younan, cel melchit Youssef Absi, episcopul caldeean ES Michel Kassarj şi vicarul apostolic latin ES Mons. Cesar Essayan. Aşa cum ştiţi, la 22 iunie a început Sinodul pentru a-l alege pe succesorul patriarhului Grigore Petru al XX-lea Ghabroyan, decedat la 25 mai: pe baza rezultatelor voturilor, va putea fi trimis sau nu un delegat al acelei Biserici patriarhale. Aşa cum vedeţi din program, între dimineaţă şi după-amiază vor fi trei sesiuni de lucru, fiecare introdusă de cuvintele unui raportor.
Rugăciunea concluzivă în bazilică va avea posibilitatea de participare a corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, conform indicaţiilor furnizate lor de Oficiul de Protocol al Secretariatului de Stat, şi au fost invitate toate comunităţile călugăreşti masculine şi feminine precum şi credincioşii laici libanezi prezenţi în Roma. Ca şi dimineaţa, Sfântul Părinte şi conducătorii Bisericilor vor merge împreună, în procesiune, urmându-l pe preotul care va purta evanghelia. Textul rugăciunii ecumenice pentru pace va avea proclamarea câtorva texte din cuvântul lui Dumnezeu, alternate cu rugăciuni de invocaţie şi cântări din diferitele tradiţii rituale prezente în Liban, cu texte în arabă, siriacă, armeană, caldeeană. Pe la sfârşitul celebrării, semnul păcii nu va fi schimbat în modul tradiţional - respectând normativele legate de pandemie - ci unii tineri vor încredinţa liderilor creştini o făclie aprinsă, care va fi aşezată după aceea pe un candelabru: este speranţa de pace pe care tinerele generaţii o încredinţează cerând ajutorul pentru ca ea să nu fie stinsă de suferinţele din prezent. La sfârşit Sfântul Părinte va adresa un cuvânt concluziv şi înainte de despărţire va dărui o gravură care are pe ea logoul ca amintire a zilei.
Cu privire la logo, v-a fost distribuit împreună cu explicaţia sa: statuia Sfintei Fecioare Maria de Harissa, care veghează asupra Libanului şi poate fi recunoscută ajungând de la mare, sanctuar care primeşte pelerini de toate vârstele, confesiuni şi crezuri, va însoţi desigur desfăşurarea zilei de 1 iulie pentru ca să poată răsări curând un nou soare, evocat de cuvintele de speranţă ale marelui poet libanez Kahil Gibran: dincolo de cortina neagră a nopţii există zori noi care ne aşteaptă. După un an de la explozia teribilă din portul din Beirut cu norii deşi care au întunecat privirea umplând-o de lacrimi, vrem să vedem din nou soarele împreună cu fraţii noştri şi surorile noastre din Liban. Mulţumesc.
Intervenţia ES Mons. Brian Farrell, LC
În această intervenţie mă limitez să prezint pe scurt Bisericile necatolice care vor participa la Ziua "Împreună pentru Liban"; şi să descriu în sinteză raportul care există între catolici şi ceilalţi creştini din ţara aceea.
Libanul este o ţară în acelaşi timp complexă şi interesantă. Aproape toate Bisericile orientale, ortodoxe şi catolice, sunt prezente cu marea diversitate a riturilor lor şi a tradiţiilor lor, aşa cum sunt prezente şi diferite comunităţi ecleziale născute din Reformă. Viaţa cotidiană, ca şi viaţa socială şi politică, este o împletire de convieţuire şi de colaborare între diferitele comunităţi ecleziale, a căror istorie n-a fost mereu scutită de conflicte şi chiar de persecuţii.
Bisericile necatolice care vor fi prezente la Ziua de reflecţie şi rugăciune pentru Liban sunt:
1. Biserica greco-ortodoxă a Patriarhiei de Antiohia, de tradiţie bizantină, condusă de patriarhul Youhanna al X-lea Yazigi. Sediul principal este la Damasc, Siria, dar are multe dieceze în Liban, unde dispune şi de o importantă facultate de teologie la Balamand. Această Biserică are o mare importanţă istorică, socială şi culturală în Orientul Mijlociu. Credincioşii din Patriarhia greco-ortodoxă de Antiohia sunt în general de origine şi de limbă arabă. Putem spune că creştinismul arab există încă de la început, fiind prezent, conform cărţii Faptele Apostolilor, la discursul Sfântului Petru, în ziua de Rusalii.
Cât priveşte ecumenismul, această Biserică arată o mare deschidere şi solidaritate, şi participă la dialogul internaţional teologic al Bisericii Catolice cu Biserica Ortodoxă în ansamblul său. CPPUC aminteşte colaborarea strânsă avută în trecut cu fratele patriarhului Youhanna, mitropolitul Paul Yazigi, răpit în 2013 de aşa-numitul Stat Islamic, împreună cu mitropolitul siro-ortodox Mor Gregorios Yohanna Ibrahim, arhiepiscop sirian de Alep.
2. Catholicosatul Bisericii Armene Apostolice de Cilicia, condusă de catholicosul Aram I.
În mod substanţial, prezenţa comunităţii armene în Liban dăinuie din timpul genocidului armean la începuturile secolului al XX-lea. În aceste circumstanţe, catholicosatul plurisecular de Sis (în Turcia) s-a retras spre sud, mai întâi în Siria, apoi în Liban, stabilind în sfârşit sediul său la Antelias, Beirut, în 1930.
Actualul catholicos de Cilicia, Sanctitatea Sa Aram, este o personalitate de marcă a mişcării ecumenice, fiind moderatorul Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor din 1991 până în 2006. El a avut un rol de importanţă primară în dezvoltarea Consiliului Bisericilor din Orientul Mijlociu, pe care-l voi menţiona în continuare. În diferite ocazii, catholicosul Aram a întâlnit pe diferiţii pontifi, de la Ioan Paul al II-lea încoace. L-a întâlnit pe Papa Francisc în 2014, în 2016, iar în 2018 a participat la inaugurarea statuii Sfântului Grigore de Nareg în Grădinile Vaticane. În iulie din acelaşi an era prezent la Bari, la rugăciunea pentru pace în Orientul Mijlociu.
3. Biserica Siro-Ortodoxă, având în frunte, din 2014, pe patriarhul Ignaţiu Aphrem al II-lea.
Această Biserică, moştenitoare a marii tradiţii siriace, mai puţin cunoscută în Occident dar foarte importantă în istoria creştinismului, în teologie şi în liturgie, şi în expansiunea misionară în Orient, în special la Beirut, Muntele Liban şi în Valea lui Beqa'?. Biserica siro-ortodoxă, şi Sanctitatea Sa Aphrem personal, participă adesea la evenimentele ecumenice internaţionale. În 2015, patriarhul l-a vizitat pe Papa Francisc. În 2018 a luat parte la rugăciunea pentru pace în Orientul Mijlociu ţinută la Bari. În februarie anul trecut, patriarhul a primit la sediul său din Beirut Comisia internaţională de dialog teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe Orientale.
Între Biserica Siro-Ortodoxă şi Biserica Catolică există acorduri comune importante despre doctrina cristologică şi despre probleme pastorale. Nu intru în detalii, dar cu privire la cristologie, de exemplu, patriarhul Ignatius Zakka I Iwas şi Papa Ioan Paul al II-lea în 1984 au putut spune: "Nu găsim astăzi nicio bază reală pentru diviziunile triste şi pentru schismele care au avut loc între noi cu privire la doctrina întrupării".
4. The Supreme Council of the Evangelical Community in Syria and Lebanon, adică Consiliul Suprem al Comunităţii Evanghelice, reprezentat de preşedintele său, Rev. Joseph Kassabhas. Comunitatea evanghelică din Liban îşi trage originea din trezirea intelectuală petrecută în partea Imperiului otoman de limbă arabă în secolul al XIX-lea; el duce înainte astăzi în Liban o angajare intensă în domeniul educativ.
Viaţa eclezială în Liban este fraternă şi solidară, dată fiind istoria comună a diferitelor rituri creştine, numărul ridicat al căsătoriilor mixte, participarea activă a tinerilor care aderă tot mai mult la mişcările parohiale şi ecleziale, care adesea lucrează în mod ecumenic.
Cât priveşte organizarea activităţii ecumenice în regiune, mi se pare bine de menţionat rolul important al Consiliului Bisericilor din Orientul Mijlociu, compus din patru familii de Biserici: Bisericile ortodoxe, Bisericile ortodoxe orientale, Bisericile catolice şi Bisericile şi comunităţile evanghelice. Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu organizează reuniuni obişnuite ale conducătorilor de Biserici, susţine iniţiative în favoarea păcii şi a dreptăţii, favorizează dialogul interreligios cu comunitatea islamică şi contribuie la realizarea de programe sociale, umanitare şi educative în zonele mai lovite de conflictele aflate în desfăşurare. Sediul central al Consiliului Bisericilor din Orientul Mijlociu se află la Beirut.
Această întâlnire între cei mai mari responsabili ai Bisericilor, ortodoxe, catolice şi protestante, prezente în Liban, va fi cu siguranţă un moment de comuniune intensă în înfruntarea marii provocări comune, depăşirea oricărei viziuni de parte pentru a construi binele tuturor şi a salvgarda vocaţia specifică a Libanului în cadrul religios şi social variat din Orientul Mijlociu.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
