Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi mă întorc iarăşi asupra imaginii Bisericii ca mamă. Îmi place mult această imagine a Bisericii ca mamă. Pentru aceasta am voit să mă întorc asupra ei, deoarece această imagine mi se pare că ne spune nu numai cum este Biserica, ci şi ce chip ar trebui să aibă tot mai mult Biserica, această mamă a noastră, Biserica.
Aş vrea să subliniez trei lucruri, privind mereu la mamele noastre, la tot ceea ce fac, ceea ce trăiesc, ceea ce suferă pentru copiii lor, continuând ceea ce am spus miercurea trecută. Eu mă întreb: ce anume face o mamă?
1. Înainte de toate învaţă să meargă în viaţă, învaţă să meargă bine în viaţă, ştie cum să-i orienteze pe copii, încearcă mereu să indice drumul corect în viaţă pentru a creşte şi a deveni adulţi. Şi face asta cu duioşie, cu afect, cu iubire, mereu chiar şi atunci când încearcă să îndrepte drumul nostru pentru că ne abatem un pic în viaţă sau o luăm pe drumuri care duc spre o prăpastie. O mamă ştie ce anume este important pentru ca un copil să meargă bine în viaţă şi n-a învăţat asta din cărţi, ci a învăţat din propria inimă. Universitatea mamelor este inima lor! Acolo învaţă cum să-i ducă înainte pe copiii lor.
Biserica face acelaşi lucru: orientează viaţa noastră, ne dă învăţături pentru a merge bine. Să ne gândim la cele zece porunci: ne indică un drum care trebuie parcurs pentru a ne maturiza, pentru a avea nişte puncte precise în modul nostru de a ne comporta. Voi veţi putea să-mi spuneţi: dar sunt nişte porunci! Sunt un ansamblu de "să nu"! Eu aş vrea să vă invit să le citiţi - poate că le-aţi uitat un pic - şi apoi să le gândiţi în pozitiv. Veţi vedea că se referă la modul nostru de a ne comporta faţă de Dumnezeu, faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi, exact ceea ce ne învaţă o mamă pentru a trăi bine. Ne invită să nu ne facem idoli materiali care apoi ne fac sclavi, să ne amintim de Dumnezeu, să avem respect faţă de părinţi, să fim cinstiţi, să-l respectăm pe celălalt... Încercaţi să le vedeţi aşa şi să le consideraţi ca şi cum ar fi cuvintele, învăţăturile pe care le dă mama pentru a merge bine în viaţă. O mamă nu învaţă niciodată ceea ce este rău, vrea numai binele copiilor, şi aşa face Biserica.
2. Aş vrea să vă spun un al doilea lucru: când un copil creşte, devine adult, ia drumul său, îşi asumă responsabilităţile sale, merge cu propriile picioare, face ceea ce vrea şi, uneori, se întâmplă şi să iasă de pe drum, se întâmplă vreun accident. Mama mereu, în orice situaţie, are răbdarea de a continua să-i însoţească pe copii. Ceea ce o determină este forţa iubirii; o mamă ştie să urmeze cu discreţie, cu duioşie drumul copiilor şi chiar atunci când greşesc găseşte mereu modul pentru a înţelege, pentru a fi aproape, pentru a ajuta. Noi - în ţara mea - spunem că o mamă ştie să "dar la cara". Ce înseamnă asta? Înseamnă că o mamă ştie să "pună faţa" pentru copiii săi, adică este determinată să-i apere, mereu. Mă gândesc la mamele care suferă pentru copiii din închisoare sau în situaţii dificile: nu se întreabă dacă sunt sau nu vinovaţi, continuă să-i iubească şi adesea îndură umiliri, dar nu le este frică, nu încetează să se dăruiască.
Biserica este aşa, este o mamă milostivă, care înţelege, care încearcă mereu să ajute, să încurajeze chiar şi în faţa copiilor săi care au greşit şi care greşesc, nu închide niciodată uşile casei; nu judecă, ci oferă iertarea lui Dumnezeu, oferă iubirea sa care invită la reluarea drumului chiar şi pe acei copii ai săi care au căzut într-o prăpastie adâncă, Bisericii nu-i este frică să intre în această noapte a noastră când suntem în întunericul sufletului şi al conştiinţei, pentru a ne da speranţă! Pentru că Biserica este mamă!
3. Un ultim gând. O mamă ştie şi să ceară, să bată la orice uşă pentru copiii săi, fără a calcula, face asta cu iubire. Şi mă gândesc la modul în care mamele ştiu să bată chiar şi mai ales la uşa inimii lui Dumnezeu! Mamele se roagă mult pentru copiii lor, în special pentru cei mai slabi, pentru cei care au nevoie mai mare, pentru cei care în viaţă au luat-o pe căi periculoase sau greşite. În urmă cu câteva săptămâni am celebrată în biserica "Sfântul Augustin", aici la Roma, unde sunt păstrate rămăşiţele pământeşti ale mamei, sfânta Monica. Câte rugăciuni a înălţat către Dumnezeu acea mamă sfânt pentru fiul ei şi câte lacrimi a vărsat! Mă gândesc la voi, dragi mame: cât de mult vă rugaţi pentru copiii voştri, fără a înceta! Continuaţi să vă rugaţi, să-i încredinţaţi pe copiii voştri lui Dumnezeu; El are o inimă mare! Bateţi la uşa inimii lui Dumnezeu rugăciunea pentru copii.
Şi aşa face şi Biserica: pune în mâinile Domnului, cu rugăciunea, toate situaţiile copiilor săi. Să ne încredem în forţa rugăciunii Maicii Biserici: Domnul nu rămâne insensibil. Ştie mereu să ne uimească atunci când nu ne aşteptăm. Maica Biserică ştie asta!
Iată, acestea erau gândurile pe care voiam să vi le spun astăzi: să vedem în Biserică o mamă bună care ne indică drumul care trebuie parcurs în viaţă, care ştie să fie mereu răbdătoare, milostivă, înţelegătoare şi care ştie să ne pună în mâinile lui Dumnezeu.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
