de Alessandro De Carolis
Un bloc demolat de o bombă rusească, o ambulanţă oprită într-un cerc de blindate şi baricadele. Autostrăzi pe care tranzitează, şi trag, tancurile. Nebunia din Kiev, unde în urmă cu patru zile traficul era de neoprit şi oamenii erau la cină în localuri, este totul în imaginile dezolante care vin cu sutele de pe frontul de război deschis de Rusia în Ucraina şi simbolizează scenariul teribil pe care de joi îl trăieşte o întreagă naţiune. În situaţia teribilă a luptelor caută scăpare civilii, coborând în temeliile oraşului sau pe jos spre graniţe, luând cu ei un trolley ca turişti ai unei vacanţe absurde. Martor direct a ceea ce se întâmplă la Kiev este nunţiul apostolic, arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, a cărui soartă, şi cea a colaboratorilor săi, nu este diferită de cea pe care o trăiesc milioane de concetăţeni. Prelatul relatează la mass-media vaticane ceea ce a văzut.
Excelenţă, asistăm cu mare îngrijorare şi durere la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Dumneavoastră vă aflaţi la Kiev, devenit teatru de lupte: ce ne puteţi spune despre situaţia pe care o trăiţi?
Aceasta este cea mai mare îngrijorare a mea: oraşul Kiev, unde mă aflu şi îmi permit să vorbesc, este mare, cu aproape trei milioane de persoane, şi acum în aceste zile este complet paralizat de acţiunea de război. În afară de rachetele care trec şi apoi de oamenii care se ascund aşa cum pot, în beciuri, în staţiile de metrou, întrebarea care îmi vine este: ce fac bolnavii? Bolnavii de orice tip de boală, pentru că este greu să se mişte, este greu să se deplaseze, să găsească o asistenţă... Cum reuşesc?
Reportajele care vin din ţară restituie imaginea unui oraş fantomă, unde în afară de asistenţa sanitară este greu de acum să se procure chiar apă şi mâncare...
Da, ştiind că se apropiau zile dificile, toţi au căutat să-şi procure un pic de alimente, dar acestea vor dura pentru câteva zile, deci se naşte o întrebare: ce se va întâmpla dacă această situaţie se prelungeşte mai multe zile? Ce va rămâne de mâncat? Pentru că nu există modalitate pentru a se aproviziona, acum, şi este riscant şi a rămâne în apartamente, în camere, este greu de a sta în locurile obişnuite... Şi noi, în nunţiatură, încercăm să stăm la etajele inferioare unde există mai puţin risc de a fi loviţi. Şi apoi este şi mai dificil a ieşi afară şi a găsi vreun magazin deschis, dar nu mi se pare că sunt deschise sau că sunt capabile să se aprovizioneze, pentru că şi străzile sunt stricate... Ce se va întâmpla peste câteva zile, este o întrebare foarte mare.
Vedem fotografii şi filmări cu persoane care s-au refugiat în beciuri, în tunelurile metroului, mai ales atâtea femei şi atâţia copii, care cu siguranţă nu înţeleg ce anume a răscolit dintr-o dată viaţa lor...
Aceasta este o altă mare întrebare. Noi, adulţii, ce pregătire le dăm copiilor? Pentru că eventual un adult trece prin suferinţă, dar un copil... Deja cunoscusem în Italia şi în alte ţări europene persoane care au crescut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: câte suferinţe continuă să mai îndure, şi astăzi... Mă gândeam în această dimineaţă la copiii din Kiev: când vor creşte, ce tip de atitudine vor avea faţă de alţii trăind primele zile, primele luni, primii ani ai vieţii sub gloanţe, sub rachete? Aceasta este o altă întrebare foarte mare...
Cum trăiţi voi în nunţiatură?
În nunţiatură ştim că ne aflăm într-un cartier rezidenţial, deci nu este expus imediat pe arterele principale ale oraşului. Oricum, se aud rachetele care trec, se aud exploziile - şi noaptea trecută - bătăliile în apropiere... Şi noi, personalul din nunţiatură, suntem la etajele inferioare gata să ne refugiem în beci dacă vedem o exigenţă imediată. Dar ne rugăm: ne rugăm pentru noi, pentru alţii, ne rugăm pentru pace, ne rugăm pentru convertirea tuturor.
Ce apel simţiţi să lansaţi?
Mai mult decât un apel, îmi pun întrebarea în faţa lui Dumnezeu: ce anume îmi spune Dumnezeul veşnic cu această situaţie? Ce anume trebuie să fac cu mine? Şi eu, ca un creştin, înţeleg că nimic nu se întâmplă care să fie ascuns Domnului Isus şi că şi într-o situaţie aşa de apăsătoare vocaţia mea este să caut convertirea mea, dar şi să încerc să-i ajut pe alţii. "Alţii" înseamnă "toţi": să se convertească şi să facă în aşa fel nu numai să regăsească pacea, ci fraternitatea, respectul unora faţă de alţii.
Biserica se roagă pentru pacea în Ucraina şi o va face în mod special la 2 martie, aşa cum a cerut Papa Francisc. Un moment la care ne imaginăm că veţi fi uniţi cu forţă...
Pentru noi, ziua de 2 martie este încă foarte departe, trebuie să vină. Noi ne rugăm pentru pace în orice moment, pentru că este şi un momente care ne inspiră, pentru că provoacă această rugăciune intensă, de încredinţare Domnului, de încredinţare Fecioarei Maria ca Mamă a tuturor: Mama tuturor, nu numai a Bisericii creştinilor. Noi, creştinii, ştim că musulmanii o respectă foarte mult pe Fecioara Maria, deci unim rugăciunea noastră şi cu a lor, pentru ca Fecioara Maria să mijlocească pentru noi toţi.
(După Vatican News, 26 februarie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
