Papa Francisc: Angelus (13 martie 2022)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia din această a doua duminică din Postul Mare relatează Schimbarea la Faţă a lui Isus (cf. Lc 9,28-36). El, în timp ce se roagă pe un munte înalt, îşi schimbă înfăţişarea, haina sa devine albă şi strălucitoare, iar în lumina gloriei sale apar Moise şi Ilie, care vorbesc cu el despre Paştele care îl aşteaptă la Ierusalim, adică despre pătimirea, moartea şi învierea lui.
Martori ai acestui eveniment extraordinar sunt apostolii Petru, Ioan şi Iacob, care s-au urcat pe munte împreună cu Isus. Noi îi imaginăm cu ochii larg deschişi în faţa acelui spectacol unic. Şi cu siguranţă a fost aşa. Dar evanghelistul Luca notează că "Petru şi însoţitorii săi erau toropiţi de somn" şi că "atunci când s-au trezit" au văzut gloria lui Isus (cf. v. 32). Somnul celor trei discipoli apare ca o notă distonată. Aceiaşi apostoli, după aceea, vor adormi şi în Ghetsemani, în timpul rugăciunii neliniştite a lui Isus, care le-a cerut să vegheze (cf. Mc 14,37-41). Uimeşte această somnolenţă în momente atât de importante.
Însă, citind cu atenţie, vedem că Petru, Ioan şi Iacob aţipesc înainte de a începe Schimbarea la Faţă, adică tocmai în timp ce Isus este în rugăciune. Acelaşi lucru se va întâmpla în Ghetsemani. Este vorba, desigur, de o rugăciune care se prelungea îndelung, în tăcere şi în reculegere. Putem să ne gândim că la început şi ei se rugau, până când oboseala, somnul, a prevalat.
Fraţi, surori, acest somn nepotrivit oare nu se aseamănă la atâtea somnuri ale noastre care ne vin în timpul momentelor pe care ştim că sunt importante? Eventual seara, când am vrea să ne rugăm, să stăm un pic cu Isus după o zi petrecută printre mii de drumuri şi activităţi. Sau atunci când este ora de a schimba vreun cuvânt în familie şi nu mai avem forţa. Am vrea să fim mai treji, atenţi, părtaşi, să nu pierdem ocazii preţioase, dar nu reuşim, sau reuşim în vreun mod şi puţin.
Timpul forte al Postului Mare este o oportunitate în acest sens. Este o perioadă în care Dumnezeu vrea să ne trezească din letargia interioară, din această somnolenţă care nu-l lasă pe Duhul Sfânt să se exprime. Pentru că - să ne amintim bine - a ţine trează inima nu depinde numai de noi: este un har, şi trebuie cerut. O demonstrează cei trei discipoli din Evanghelie: erau buni, l-au urmat pe Isus pe munte, dar cu forţele lor nu reuşeau să rămână treji. Asta ni se întâmplă şi nouă. Însă se trezesc chiar în timpul Schimbării la Faţă. Putem crede că lumina lui Isus i-a trezit. Asemenea lor, şi noi avem nevoie de lumina lui Dumnezeu, care ne face să vedem lucrurile în mod diferit; ne atrage, ne trezeşte, reaprinde dorinţa şi forţa de a ne ruga, de a ne privi înăuntru şi de a dedica timp altora. Putem depăşi oboseala trupului cu forţa Duhului lui Dumnezeu. Şi atunci când noi nu reuşim să depăşim asta, trebuie să-i spunem Duhului Sfânt: "Ajută-ne, vino, vino, Duhule Sfânt. Ajută-mă: eu vreau să-l întâlnesc pe Isus, vreau să fiu atent, treaz". Să-i cerem Duhului Sfânt să ne scoată din această somnolenţă care ne împiedică să ne rugăm.
În acest timp al Postului Mare, după trudele de fiecare zi, ne va face bine să nu stingem lumina din cameră fără a ne pune în lumina lui Dumnezeu. Să ne rugăm un picuţ înainte de a adormi. Să-i dăm Domnului posibilitatea de a ne surprinde şi de a ne trezi inima. Putem face asta, de exemplu, deschizând Evanghelia, lăsându-ne uimiţi de cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Scriptura luminează paşii noştri şi face să ardă inima. Sau putem să privim Răstignitul şi să ne uimim în faţa iubirii nebune a lui Dumnezeu, care nu renunţă niciodată la noi şi are puterea de a transfigura zilele noastre, să le dea un sens nou, o lumină diferită, o lumină neaşteptată.
Fecioara Maria să ne ajute să ţinem trează inima pentru a primi acest timp de har pe care Dumnezeu ni-l oferă.
________________
După Angelus
Fraţilor şi surorilor, tocmai am rugat-o pe Fecioara Maria. În această săptămână oraşul care-i poartă numele, Mariupol, a devenit un oraş martir al războiului sfâşietor care devastează Ucraina. În faţa barbariei uciderii copiilor, nevinovaţilor şi civililor lipsiţi de apărare nu există motivaţii strategice care să fie valabile: există numai încetarea agresiunii armate inacceptabile, înainte ca să se reducă oraşele la cimitire. Cu durerea în inimă unesc glasul meu cu glasul oamenilor obişnuiţi, care imploră sfârşitul războiului. În numele lui Dumnezeu, să se asculte strigătul celor care suferă şi să se pună capăt bombardamentelor şi atacurilor! Să se concentreze cu adevărat şi cu hotărâre asupra negocierii, iar coridoarele umanitare să fie efective şi sigure. În numele lui Dumnezeu, vă cer: opriţi acest masacru!
Aş vrea să îndemn încă o dată la primirea atâtor refugiaţi, în care este prezent Cristos, şi să mulţumesc pentru marea reţea de solidaritate care s-a format. Cer tuturor comunităţilor diecezane şi călugăreşti să mărească momentele de rugăciune pentru pace. Dumnezeu este numai Dumnezeu al păcii, nu este Dumnezeu al războiului, şi cel care sprijină violenţa îi profanează numele. Acum să ne rugăm în tăcere pentru cei care suferă şi pentru ca Dumnezeu să convertească inimile la o fermă voinţă de pace.
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi, salut credincioşii din Dieceza de Napoli, Fuorigrotta, Pianura, Firenze şi Carmignano; precum şi delegaţia Mişcării Nonviolente.
Urez tuturor o duminică frumoasă şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
