© Vatican Media
Sfântul Augustin, un maestru de viaţă pentru omul de astăzi

de Tiziana Campisi

Pentru cel care încă nu-l cunoaşte complet pe Sfântul Augustin şi se teme să înfrunte lecturi temerare sau să se piardă printre volume prăfuite sau să se încurce în pagini anacronice vin în întâmpinare două noutăţi. Episcop de Hipona, părinte al Bisericii, doctor al Harului, pe care Biserica îl comemorează astăzi, 28 august, filozof, teolog şi autor de cele mai variate scrieri - el însuşi, în Retractări, a numărat 93 de opere, între care este obligatoriu de amintit best seller-ul Confesiuni, dar la care se adaugă cel puţin 500 de discursuri şi circa 300 de scrisori - îl prezintă pur şi simplu ca un om în căutarea sensului vieţii o plăcută video-relatare a călugăriţelor augustiniene de la Mănăstirea "Santi Quattro Coronati" din Roma şi o carte plăcută publicată recent de augustinianul desculţ părintele Gabriele Ferlisi.

Sfântul Augustin povestit pe mai multe voci

Călugăriţele de clauzură care trăiesc "cu o singură inimă şi un singur suflet" îndreptate spre Dumnezeu, la doi paşi de Colosseum, s-au gândit să-l descrie cu vocile lor pe Sfântul Augustin, pe canalul lor You Tube (https://www.youtube.com/watch?v=zPmAk2AWerw&t=153s), relatând cum era cu adevărat acest om care a trăit între secolele al IV-lea şi al V-lea. Un erudit dedicat în întregime studiilor şi rugăciunii? Nicidecum, era un "tânăr fascinant, bogat în fantezie, expansiv, strălucitor", căruia îi plăcea să studieze, însetat de cunoaştere şi adevăr, dar pe care "tema credinţei nu pare să-l intereseze prea mult". Un tânăr care cultiva prieteniile, se păta cu bravuri, se distra chefuind, care experimentează iubirea pasională, se îndrăgosteşte de o femeie, devine repede tată, dar "continuă să studieze fără încetare, determinat de nevoia de a înţelege ce este în om şi ce mişcă lumea". Unde îl conduce această determinare? La un drum interior lung, la descoperirea de sine şi a lui Dumnezeu în viaţa sa, la un conflict aspru între "două voinţe, una veche, cealaltă nouă; una carnală, cealaltă spirituală, care se luptau între ele - se citeşte în Confesiuni - şi luptându-se, sfâşiau" spiritul său. O bătălie care se termină atunci când inima lui Augustin, lovită de fulgerele iubirii lui Dumnezeu, se deschide total la această iubire pe care el o descrie ca îmbrăţişare a omului interior, "unde străluceşte pentru sufletul meu o lumină pe care nicio curgere de secole n-o poate duce, unde se răspândeşte un parfum pe care niciun vânt nu-l poate risipi, unde se gustă o savoare pe care nicio voracitate n-o poate diminua, unde se împleteşte un raport pe care nicio saturaţie n-o poate frânge".

Un portret în treizeci de trăsături de penel

Cine ar vrea să intre mai mult în istoria personală a episcopului de Hipona poate să recurgă la "Portretul lui Augustin în treizeci de trăsături de penel" pe care părintele Ferlisi l-a încredinţat la Ancora Editrice. Improvizându-se "pictor", călugărul propune 30 de capitole scurte uşor şi rapid de citit, ca şi cum ar fi trăsături de penel, unde Sfântul Augustin este chiar în întregime, condensat în puţin peste două sute de pagini, care se răsfoiesc rapid, pentru că sunt plăcute şi captivante. Pagini în care Augustin reiese "uman, aproape de fiecare pentru a-i şopti la inimă cuvântul corect care încurajează, întăreşte, sfătuieşte, avertizează", explică augustinianul desculţ care precizează că trăsăturile sale de penel sunt virtuale, "adică de aşa natură încât să fie văzute numai cu ochii inimii".

Şi sunt capitole care pot să fie citite chiar fără a urma ordinea numerică, specifică părintele Gabriele Ferlisi la mass-media vaticane, de ales pentru temele pe care le aprofundează sau din curiozitatea pe care o trezesc sau pentru interesul personal pe care-l provoacă. Şi astfel se poate întâlni "Augustin, studios al interiorităţii", "Augustin, mişcat de iubire", "Augustin, om de rugăciune", "Augustin, cititor atent al aventurii umane", "Augustin, fascinat de Cristos", "Augustin, promotor al prieteniei", "Augustin, om polivalent".

Cum s-a născut ideea de a realiza acest portret al Sfântului Augustin?

Are rădăcini îndepărtate. De când am început să-l studiez pe Sfântul Augustin, şi apoi, peste ani, observând modul în care atâţia studioşi, profesori autoritari, vorbeau despre Sfântul Augustin, mi-am dat seama de scrâşnitul puternic între ceea ce mulţi autori spuneau şi spun şi ceea ce eu citeam direct din operele aceluiaşi episcop de Hipona. Augustin este o mare prismă, însă tentaţia de a-l identifica pur şi simplu ca filozof, de a vorbi despre el numai sub un anumit profil - Sfântul Augustin şi predestinaţia, Sfântul Augustin doctor al Harului, Sfântul Augustin tânăr libertin - duce la viziuni reductive ale măreţiei sale. Pentru teza mea de doctorat la Gregoriana despre semnificaţia amintirii în Sfântul Augustin apropierea mea de Augustin a fost academică, pentru că aşa trebuie să fie făcută teza. Dar, treptat ce îl citeam, o abordare mai umană, mai pastorală m-a făcut să mă apropii mai mult de el, făcându-mă să-l simt ca un părinte, un frate, un prieten care te sfătuieşte cu privire la anumite probleme, pe care le trăieşti şi pe care le-a trăit şi el. Această abordare diferită a făcut să se trezească ideea de a face un portret al lui Augustin aşa cum îl văd eu.

Care sunt trăsăturile lui Augustin care se mai pot observa în omul de astăzi?

El a fost arogant atunci când studia, era conştient de inteligenţa sa, încerca mereu să fie primul. În omul de astăzi aceste trăsături ar putea să fie identificate în dificultatea de a căuta bine adevărul, de a găsi drumul corect spre adevăr, spre interioritate, de a înţelege că omul nu poate să renunţe la Dumnezeu. Antropologia lui Augustin este teologică şi teologia sa este antropologică: ca eu să te cunosc pe tine, ca eu să mă cunosc pe mine, spunea Augustin. Această descoperire a drumului corect spre adevăr, această călătorie înăuntrul său astăzi, probabil, omul modern nu are cheia corectă pentru a le face. Pentru că astăzi totul este ideologic, totul este virtual, totul este manipulat. În fond, problemele sunt mereu aceleaşi: dorinţa, pasiunea, căutării adevărului. Însă, astăzi, atâţia factori externi dezorientează, duc departe de interioritatea adevărată unde se află Dumnezeu. Deus interior intimo meu et superior summo meo, spunea Augustin, "Dumnezeu este mai interior decât partea mea cea mai intimă şi mai superior decât partea mea cea mai înaltă". Problemele lui Augustin sunt cele de astăzi şi cele de astăzi sunt cele ale lui Augustin, dar s-a schimbat total abordarea problemelor.

Treizeci de trăsături de penel numiteţ cele treizeci de capitole ale cărţii dumneavoastră care trasează un profil complet al episcopului de Hipona şi care pot fi citite în mod singular.

Da, se poate începe de la început la sfârşit sau de la sfârşit la început. Însă, în aceste 200 de pagini, încerc să fac să vorbească mai ales Augustin. Am făcut aproape 700 de citate. Eu am vorbit despre Augustin făcând să vorbească Augustin.

Care sunt trăsăturile lui Augustin care vă pasionează mai mult?

Umanitatea sa, dimensiunea sa religioasă de călugăr, siguranţa şi certitudinea sa că Dumnezeu conduce istoria şi frâiele le are el în mână. Istoria este în mâinile lui Dumnezeu. Războaiele, bomba atomică, inteligenţa artificială sunt probleme serioase, care trebuie înfruntate cu responsabilitate. Însă istoria nu este lăsată numai oamenilor, istoria o scriem la patru mâini: mâinile lui Dumnezeu şi mâinile noastre. Pentru mine este aşa de puternic şi sigur acest adevăr, încât înăuntrul meu am mereu o mare pace referitor la ziua de mâine, la istorie, la ziua de astăzi şi de mâine a Bisericii. Dumnezeu este în istorie, şi atunci când forţele adverse ajung la dezastre, la ucideri. Însă Dumnezeu reciclează în bine chiar şi răul. Augustin scrie Confesiuni: "Vanitatea mă ducea în afara drumului, orice vânt mă împingea încoace şi încolo. Dar tu, Doamne, în umbră, mă pilotai". Dumnezeu nu face nori de praf, nu face gălăgie, ci ne conduce în tăcere, cu fermitate şi cu sobrietate.

Ne dezvăluiţi ceva ce nu este cunoscut pentru cei mai mulţi despre Sfântul Augustin?

De exemplu, dimensiunea monahală. Nimeni nu vorbeşte despre monahismul lui Augustin, el este un mistic, unul dintre cei mai mari mistici ai istoriei.

Cum să ne apropiem astăzi de Sfântul Augustin?

Citindu-l fără prejudecăţi, nu legându-l de propriile probleme pentru a-l face pe Augustin să spună ceea ce el nu spune. Problemele pe care le-a rezolvat sunt problemele sale. Noi trebuie să ne inspirăm din el, nu să-l târâm pe Augustin în învălmăşeala problemelor de astăzi; nu are sens. Cine îl citeşte pe Sfântul Augustin trebuie să facă asta fără prejudecăţi. Aşadar, Confesiunile trebuie citite aşa cum le-a scris el, considerând că nu relatează numai episoade din viaţa sa, ci că el citeşte istoria sa cu ochii credinţei, cu o analiză psihologică. Şi apoi, în această abordare obiectivă, senină, a acestor scrieri, invit să se observe raportul său cu Cristos şi cu Biserica. Acest raport personal cu umilul Isus îl face mare pe Augustin, precum şi raportul său personal cu Biserica, pe care o iubea foarte mult, pe care o apăra. Iată, cine îl citeşte pe Augustin, fără prejudecăţi, deschis să primească toată bogăţia sa poliedrică, treptat ce merge înainte, se pasionează, pentru că observă că el rezolvă îndoieli, probleme pe care şi astăzi ni le punem. Şi le-a pus şi el şi a ştiut să rezolve senin şi în timp. Aşadar, Augustin te ia de mână şi te însoţeşte.

Ce ar spune Augustin omului contemporan?

Nu-l expulza pe Dumnezeu din viaţa ta, nu lua primul loc al lui Dumnezeu. Să ştii că viaţa ta are valoare cu referinţă la el. Scrie la patru mâini cu el viaţa, pentru că viaţa este o istorie de iubire scrisă împreună. Viaţa nu este o problemă sau o sumă de probleme de rezolvat, ci un mister de trăit cu iubire. Şi este o istorie de iubire pe care o scriem împreună: Dumnezeu cu noi, noi cu Dumnezeu.

(După Vatican News, 28 august 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗