După o vizită de studiu în Ţara Sfântă, la întoarcere, părintele Eduard Patraşcu îşi prezintă impresiile într-un mod diferit de ceea ce s-a relatat până acum pe alte canale mediatice.
"M-am bucurat când mi s-a spus: vom merge în casa Domnului; iată-ne, în picioare, la porţile tale, Ierusalime!... Imploraţi pace pentru Ierusalim; să fie liniştiţi cei care te iubesc. Să fie pace în interiorul zidurilor tale şi siguranţă în fortăreţele tale" (Ps 122,1-2.6-7)
Au fost versurile acestui psalm care îmi însoţeau sentimentele înainte de a plece spre Ţara Sfântă; erau, deci, pe de o parte, sentimente de bucurie, pentru că sunt leagănul credinţei noastre creştine, pentru că prin acele locuri, mai odinioară, a trăit, a murit şi a înviat Cristos: cum să nu te bucuri? Pe de altă parte, existau şi sentimente de teama, ţinând cont de mersul situaţiei politice din această vară; pe cine nu-l înspăimântă războiul, pericolul? Totuşi, deşi interesul formal era acela al studiului locurilor biblice (din punct de vedere istorico-arheologic), interesul predominant era acela de a putea vedea, a putea retrăi (mai ales prin intermediul liturgiei) momentele mântuirii noastre. Sigur, de când începuse conflictul, vara asta, între Liban şi Israel, urmăream cu sufletul la gura reportajele pe care le făceau televiziunile europene (în special cele italiene) despre situaţia din zonă şi... teama se strecura pe zi ce trecea tot mai mut în mine, în noi - de unde şi rugăciunea sugerată de psalmist: "Imploraţi pace pentru Ierusalim".
Cu sentimente, deci, de mare teamă şi preocupare, am plecat la 3 septembrie 2006 de la Roma spre Tel Aviv... după controale foarte amănunţite la aeroportul din Roma: dacă nu ajungea situaţia precară care ne-o dădeau televiziunile şi, în general, mass-media, se mai adăugase şi problema acelor atentate eşuate de la Londra, fapt pentru care controalele zborurilor din/spre Londra, America şi mai ales Israel ajunseseră să fie de o seriozitate de nemaipomenit. În fine, am ajuns cu bine la Tel Aviv şi de acolo, cu un autocar la Ierusalim.
Spre surprinderea noastră, deşi era duminică, prima zi de muncă în Israel, am fost impresionaţi de calmul şi liniştea din Oraşul Sfânt; era un pic de circulaţie la intrare şi atât. Ba mai mult, abia am ajuns la locul unde trebuia să fim găzduiţi (PIB), imediat am ieşit, împreună cu alţi câţiva preoţi, spre a vizita Sfântul Mormânt: am rămas profund uimiţi de calmul oraşului: în acea zi nu am văzut nici măcar un soldat pe stradă (ceea ce, după o săptămână, era diferit; în sensul că patrulele militare ca şi de poliţie se observau foarte uşor)... însă, din păcate, nici pelerini. Era doar o maşina de poliţie. Atât. Imediat ne-au sărit în minte reportajele văzute înainte şi ne întrebam: "Unde e toată agitaţia aceea? Unde sunt pericolele?" Nimic din toate acestea. Cineva poate obiecta: da, însă Ierusalimul e în sud; problemele erau în nord, la graniţa cu Libanul. E adevărat.
Totuşi, după cinci zile, am plecat (cu şi mai multă frică) spre Galileea, mai exact spre Nazaret. Am ajuns şi acolo şi la fel: linişte şi pace: e adevărat că era vineri şi începuse "Shabbat-ul", însă cred că în condiţii de nesiguranţă sau tensiune pricinuită de răgazul sancţionat de ONU, rămâne totuşi frica, teama că în orice moment poate izbucni conflictul. Nimic din acestea! Seara vedeam tineri pe stradă ... ba chiar bătrâni jucând cărţi, mâncând seminţe sau fumând la cunoscutele dispozitive orientale de fumat. Şi nici aici nu s-a terminat uimirea noastră: duminica, 10 septembrie, şi luni, 11 septembrie, am vizitat siturile arheologice de la Dan şi Banias - localităţile cele mai nordice ale Israelului: aici se ajunge trecând prin Qyriat Shemonah, acel oraş din care reporterii occidentali filmau în "vestă antiglonţ", pentru a sublinia iminenţa pericolelor. Ei bine, şi aici domnea pacea şi calmul la doar o săptămâna de la începutul "răgazului ONU": am văzut piaţa plină de oameni şi copii jucându-se pe stradă. Unii dintre noi glumeau spunând: "Dar unde sunt toate casele acelea distruse de bombele Hezbollah-ului pe care le transmiteau televiziunile?" Pot spune sincer că nu am văzut nici măcar un acoperiş găurit; şi l-am rugat pe şofer să facă un tur de oraş, mai-mai vedeam vreo urmă! Nimic însă: absolut nimic. Un altul dintre noi spuse la un moment dat: "Poate că vedem măcar un tanc... să văd şi eu "live", că până acum le-am văzut numai la televizor sau în fotografii!" Ei bine, nu a avut "bucuria" asta: nu am văzut nici măcar unul... şi asta la nu prea multe zile după încetarea ostilităţilor.
"Intelligenti pauca" spunea latinul! Trageţi dvs. concluziile! Eu vă spun ceea ce am văzut. Pot adăuga că experienţa în Ţara lui Isus e imposibil să fie povestită în cuvinte! Bucuria, confirmarea credinţei, emoţiile de a putea celebra în locurile credinţei noastre (mai ales la Cenacol sau la Betleem!) - "de la Dan până la Betsabea", cum spune Biblia - te ajută să uiţi de orice efort sau sacrificiu pe care îl faci pentru a ajunge acolo. Eu am fost şi mă întorc cu inima plină de bucurie şi mai ales pace, dar şi cu o anumită concluzie cât priveşte relaţia mass-media-Israel!
Pr. Eduard Patraşcu
* * *
Părintele Eduard Patraşcu poate fi contactat la adresa: Pontificio Seminario Lombardo, Piazza S. Maria Maggiore, 5, 00185-Roma, Italia, e-mail: [email protected], tel. 0039/06448781
