Un grup de opt preoţi şi un inginer au făcut un pelerinaj în Israel, în perioada 24 septembrie - 4 octombrie 2007.
Încă înainte de a ajunge pe meleagurile unde a trăit Mântuitorul nostru, am fost conştienţi că pentru a descoperi semnificaţiile pelerinajului trebuia să ne apropiem mai întâi de Scriptură şi de sărbătorile evreilor. În acest sens, am descoperit că încă din ziua de 12 septembrie (1 Tişri), evreii, fraţii noştri mai mari, au intrat în anul 5769 şi au sărbătorit Anul Nou (Roş Haşana). Aceasta a fost sărbătoarea care a deschis anul "liturgic" în care vor fi cele trei sărbători de pelerinaj: Paştele (Pesah), Rusaliile (Şavuot) şi Sărbătoarea Corturilor (Sucot). Ele se numesc sărbători de pelerinaj pentru că orice evreu care a împlinit doisprezece ani era obligat să meargă în pelerinaj la templul din Ierusalim, în fiecare an cel puţin la una dintre aceste sărbători. Noi am avut ocazia de a fi martori ai Sărbătorii Corturilor şi a simţi, atât pe străzi, cât şi la templu, modul în care sunt trăite de evrei aceste zile de festivitate.
Văzându-i pe evrei, am putut medita şi noi semnificaţia profundă a unui pelerinaj. Evreul practicant pleca de acasă şi se îndrepta spre templu. Pe drum se întâlnea cu alţii ca el, cu acelaşi gând de a ajunge la locul cel sfânt, se unea în cântare cu aceştia şi înainta spre "muntele Domnului". Mai mulţi psalmi - cântările Sionului îi ajutau pe evrei să preamărească cetatea sfântă, locuinţa Celui Preaînalt şi ţinta pelerinajelor. Erau cântaţi apoi psalmii treptelor (120-134). Parcurgând un itinerar similar, am procedat şi noi. Am recitat aceşti psalmi şi ne-am îndreptat spre Ierusalim, unde am putut meditat, atât pe traseele marcate, cât şi în biserici, misterele vieţii, patimii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos.
Pelerinajul era pentru evreu o ocazie de a mulţumi Domnului şi un prilej în care îşi amintea că este călător şi se îndreaptă spre Ierusalimul ceresc. În acest drum păstra convingerea că este însoţit de Domnul. În zilele pe care le-am petrecut în Ţara Sfântă, de Sărbătoarea Corturilor, evreii îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru roadele pământului şi pentru reînnoirea legământului pe Muntele Sinai. La această sărbătoare este comemorată ocrotirea acordată de Dumnezeu poporului israelit timp de patruzeci de ani cât a călătorit în pustiu, locuind în corturi. Tot cu această ocazie este celebrată ocrotirea acordată în prezent de Dumnezeu evreilor, care locuind în aceste zile în corturi îşi amintesc că sunt călători în această viaţă şi că singurul lor adăpost este Dumnezeu. În acest sens, sărbătoarea Corturilor este pregustarea lumii noi; de aceea este sărbătoarea bucuriei prin excelenţă. Împărăţia mesianică este reprezentată sub chipul unui cort uriaş, unde se va ţine marele ospăţ la care naţiunile vor fi invitate să stea alături de Israel.
Acestea au constituit pentru noi adevărate subiecte de meditaţie, pe lângă strict legate de locurile sfinte pe care le-am vizitat şi despre care au mai scris şi alte grupuri.
Din pelerinajul pe care l-am făcut în ţara lui Isus, am reţinut necesitatea de a trăi cu bucurie fiecare zi a vieţii. Sărbătoarea Corturilor se trăia cu multă bucurie, cu cântări, melodii şi tot felul de instrumente. Tot acum, aşa cum am văzut, în afară de faptul că evreii construiau corturi pentru a aminti că strămoşii lor au stat în pustiu în corturi, pelerinul care venea la templu avea în mână un buchet - lulab - format din ramuri de palmier, mirt, salcie şi o ramură de chitru (lămâie). Ele amintesc de cei patru patriarhi (Abraham, Isaac, Iacob şi Iosif) sau pe cele patru mame ale lui Israel (Sara, Rebeca, Rahela şi Lia). Agitate în cele patru direcţii, în timp ce se cântă psalmii aleluiatici, exprimă lauda adusă Creatorului. De asemenea, cele patru ramuri ale lulabului reprezintă toate tipurile de oameni care se găsesc în poporul evreu: cei care studiază, cei care practică, cei care fac şi una şi alta, cei care nu fac nici una nici alta.
În itinerarul pe care l-am urmat în cele 11 zile, din nordul (izvoarele Iordanului) până în sudul Israelului (Eilat, Marea Roşie), de la est (Tel Aviv) până la vest (Iordanul şi Marea Moartă), am simţit că pelerinaj aduce şi o convertire interioară, care drept scop dezlipirea de ceea ce, în noi şi în jurul nostru, este contrar legii lui Dumnezeu, pentru a fi în stare de a-l întâlni pe deplin pe Cristos, mărturisindu-ne credinţa noastră în el (reînnoită în râul Iordan) şi primind belşugul milostivirii sale (în biserica de pe Sfântul Mormânt).
Sub călăuzirea părintelui Cristian Văcaru - asistent spiritual al românilor din Israel, am înţeles că pelerinul adevărat nu este un turist care, îmbrăcat fiind cu pantaloni scurţi şi purtând ochelari de soare, merge ţinând în mână un ghid turistic, privind în dreapta şi în stânga şi făcând cât mai multe fotografii, pentru a se lăuda apoi prietenilor că "a mers pe urmele lui Cristos", făcând o excursie "de neuitat", ci este cel ce-şi ia propria cruce - necazul său, încercările şi întreaga povară a vieţii - şi porneşte la drum, mergând în căutarea lui Dumnezeu pe care este încredinţat că îl va găsi şi îi va putea vorbi.
Mulţumindu-i părintelui Cristian şi celor care au făcut posibil pelerinajul nostru, îi invităm pe toţi să experimenteze acest mod de întâlnire, nu cu locurile sfinte, ci cu Acela care a dat sens şi semnificaţie vieţii noastre: Isus Cristos.
Pr. Alois Moraru
* * *
Compilaţie de imagini de la locurile sfinte din Israel:
