de Marco Doldi
Alegerea noului Pontif este desigur un fapt mediatic şi totuşi, din natura sa, tinde să scape simplei omologări cu un eveniment politic sau lumesc. Dovadă este faptul că votările cardinalilor sunt acoperite de secret, până acolo încât aceştia dispar din ochii lumii şi se închid "sub cheie", adică în Conclav. Nici o imagine, nici o înregistrare nu este posibilă, sunt posibile numai reconstruiri, de cele mai multe ori imprecise.
Acest fapt pare să meargă exact împotriva logicii mijloacelor de informare, care din "obligaţie de cronică" ar vrea să ştie şi să facă cunoscută fiecare luare de poziţie şi fiecare amănunt minim. De ce Biserica nu le mulţumeşte, ba chiar alege ca instrument de comunicare un sărman mijloc ca acel al fumului unui horn, aşezat pe un acoperiş vechi?
Da, pentru câteva zile acela devine unicul instrument de comunicare între inima Bisericii şi lume; înlocuieşte sala de presă, unde în mod normal sunt difuzate ştirile cele mai importante din viaţa Bisericii şi explicate texte şi mesaje ale papei şi ale congregaţiilor romane. În era globalizării, unde graţie internetului lumea a devenit mai mult un sat global, ştirea deocamdată cea mai aşteptată va fi anunţată în avanpremieră de fumul unui coş. Nostalgie? Alipire de lucruri din trecut? Incapacitate de a se folosi de noi instrumente?
Şi totuşi, dacă ne gândim bine, coşul ridicat în zilele trecute şi Capela Sixtină au o semnificaţie foarte diferită, faţă de cea a alipirii de rituri şi tradiţii. Pentru a o înţelege trebuie mers în profunzimea lucrurilor: ce este alegerea noului pontif? Sau mai bine zis: cum are loc? Despre asta nu sunt îndoieli: papa este ales de cardinalii reuniţi în Conclav prin inspiraţie divină. Adică Domnul Cristos prin intermediul Duhului Sfânt îl indică pe cel pe care-l alege ca vicar al său. Acesta este sensul evenimentelor. Toată istoria Bisericii este o împletire de iniţiativă divină şi de răspuns uman, un ansamblu de operă a lui Dumnezeu şi de contribuţie a oamenilor: a doua poate uneori să fie parţială sau chiar să lipsească, dar dacă există - şi de cele mai multe ori există! - lucrurile cu siguranţă merg după voinţa lui Dumnezeu. Este clar că dacă se iese în afara acestei logici, nu se mai înţelege nimic. Dacă lipseşte perspectiva adecvată, nu se poate înţelege viaţa Bisericii şi alegerea unui nou papă este pur şi simplu un fapt politic, chiar dacă de politică înaltă, pentru că - se poate recunoaşte cu uşurinţă - este pentru binele lumii.
Aşadar problema nu mai este: pe cine vor alege cardinalii? Ci devine: care este păstorul pe care Cristos Domnul îl indică astăzi pentru Biserica sa? Cardinalii vor pune deoparte propriile opinii şi vor sta în ascultare docilă. Unul din criteriile de găsire a celui ales este, probabil, acela de a scruta necesităţile spirituale ale Bisericii şi ale lumii şi de a asocia la ele faţa, figura unui episcop care rezultă cel mai potrivit. Acesta este motivul numeroaselor congregaţii care au precedat Conclavul, în timpul cărora cardinalii au conştientizat necesităţile de astăzi şi s-au cunoscut şi mai mult. Însă, după aceea, Dumnezeu va vorbi acestor oameni în atâtea alte moduri cunoscute şi familiare lui.
Inspiraţia divină trebuie să fie favorizată şi păstrată, pentru ca să nu prevaleze alte voci, care să asume valoarea impunerii. În trecut acestea erau vocile celor puternici ai pământului - care promovează sau descalifică. Pentru acest motiv cardinalii se închid cu cheia, aproape pentru a nu fi deranjaţi, pentru ca fiecare să asculte vocea corectă.
Şi hornul? Da, este un sărman instrument, dar foarte elocvent. Conduce un fum - alb sau negru - care imediat se risipeşte în cerul Romei; şi totuşi comunică o ştire. Probabil este cea mai bună imagine a consistenţei pe care o are contribuţia oamenilor la opera mântuirii. Cardinalii, chiar în importanţa rolului pe care Biserica îl încredinţează lor, sunt doar simple şi sărmane instrumente în slujba unei opere mari: aceea de a asigura prezenţa lui Cristos Domnul în istorie prin vicarul său. Nu sunt importanţi în sine, ci prin ceea ce realizează. Un horn înalt de un metru şi jumătate, un fum alb sunt instrumentul şi semnul că Dumnezeu a dăruit Bisericii sale un nou păstor şi că un om a acceptat să devină părintele tuturor.
Capela Sixtină se va deschide din nou, hornul va fi luat jos, cardinalii se vor întoarce la sediile lor, dar, încă o dată, se va reînnoi scena care a avut loc odinioară la Cezareea lui Filip. Fumul alb îl va anunţa pe Cristos care a primit mărturisirea de credinţă a unui apostol al său, i-a schimbat numele, indicându-i astfel misiunea, şi i-a încredinţat puterea spirituală cea mai înaltă. Ceea ce odinioară Cristos Domnul a - să spunem aşa - făcut singur, acum reînnoieşte cu colaborarea Bisericii sale.
(După Agenţia SIR, luni 11 martie 2013)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
