„Nu există misiune fără relații de convertire. Între un episcop și comunitățile călugărești, între un episcop și partea din poporul lui Dumnezeu care i-a fost încredințată, între o Biserică locală, Bisericile din același teritoriu și episcopul de Roma, se aplică aceeași regulă: se ascultă reciproc, fac bilanțuri, schimbă daruri. Ambele texte plasează în centru ceea ce Sinodul a numit coresponsabilitate diferențiată”. Cuvintele cardinalului Mario Grech, secretar general al Sinodului, rezumă esența Rapoartelor Finale a două Grupuri de Studiu publicate marți, 8 septembrie. Este vorba de Raportul Final al Grupului nr. 6, referitor la Revizuirea, dintr-o perspectivă sinodală și misionară, a documentelor privind relațiile dintre episcopi, viața consacrată și grupurile ecleziale, și a doua parte – cea referitoare la vizitele ad limina – a Raportului Grupului de Studiu nr. 7 despre Unele aspecte ale figurii și slujirii episcopului (în special: criteriile de selecție a candidaților la episcopat, funcția judiciară a episcopului, natura și desfășurarea vizitelor ad limina Apostolorum) dintr-o perspectivă misionară sinodală. Prima parte a fost publicată pe 5 mai.
Propuneri operaționale care vor fi prezentate papei
„Papa Leon al XIV-lea – se arată într-un comunicat emis de Secretariatul General al Sinodului – a dispus ca Rapoartele Finale să fie făcute publice pentru a împărtăși cu întregul popor al lui Dumnezeu roadele reflecției și discernământului lor, întruchipând una dintre caracteristicile esențiale ale Bisericii sinodale: transparența și responsabilitatea”. De asemenea, se subliniază că „cele două texte conțin propuneri prezentate Sfântului Părinte la încheierea lucrărilor Grupurilor respective. Prin urmare, acestea nu sunt decizii deja luate, ci indicii pe care Dicasterele competente și Secretariatul General al Sinodului vor fi responsabile de traducerea lor în propuneri operaționale care vor fi prezentate Sfântului Părinte”.
Promovarea unei convertiri relaționale
Raportul Grupului de studiu 6 a fost redactat ca „o contribuție practică adresată Sfântului Părinte” cu privire la nevoia urgentă de a promova o „«convertire relațională» între episcopi, viața consacrată și grupurile ecleziale – asociații de credincioși, mișcări ecleziale, comunități noi”. Prin urmare, este vorba de depășirea abordărilor „funcționale” sau „doar ierarhice” pentru a realiza relații bazate pe încredere și ascultare reciprocă. Aceasta implică „o angajare concretă pentru transformarea interioară” și „transformarea structurală a limbajelor, metodelor și spațiilor de întâlnire”.
Propunerile sunt structurate în jurul a trei domenii: „relațiile dintre episcopi și viața consacrată; colaborarea dintre Conferințele Episcopale și Conferințele Superiorilor Majori; și relațiile dintre grupurile ecleziale și Bisericile locale”. Grupul a fost împărțit în trei subgrupuri tematice și a lucrat prin ascultare directă, cu chestionare și interviuri adresate episcopilor, persoanelor consacrate și moderatorilor grupurilor. Rezultatele au fost comparate și reelaborate progresiv până la sinteza finală.
Relația dintre episcopi și viața consacrată
Pentru primul domeniu, „Grupul propune elaborarea unor criterii teologico-juridice pentru discernământul în vederea aprobării noilor institute, societăților de viață apostolică și a formelor emergente; numirea, în fiecare dieceză, a unui delegat sau vicar pentru viața consacrată, cu întâlniri anuale între episcopi, persoane consacrate și Conferințe ale Superiorilor Majori; și îndrumare sinodală în cele mai delicate tranziții pe care le experimentează multe institute – declinul vocațiilor, suprimarea comunităților, înstrăinarea bunurilor – prin vizite personalizate, oportunități de dialog și sprijin spiritual. Raportul solicită, de asemenea, acorduri obligatorii între dieceze și institute, care să reglementeze misiunea, formarea, egalitatea de gen, remunerarea și gestionarea bunurilor, însoțite de comitete de conciliere, termene limită și indicatori de responsabilitate”.
Vizitele ad limina: colaborarea între episcopi și superiori majori
În contextul „colaborării dintre Conferințele Episcopale și Conferințele Superiorilor Majori, Raportul sugerează în primul rând ca vizitele ad limina să fie pregătite în comun de ambele părți, astfel încât dialogul cu Scaunul Apostolic să reflecte întreaga realitate eclezială a unui anumit teritoriu”. De asemenea, propune „spații pentru fraternitate, cum ar fi reculegeri și jubilee, și întâlniri anuale ale secretariatelor generale pentru a promova înțelegerea reciprocă; formare comună, cu module despre sinodalitate, ecleziologie și leadership care să fie desfășurate împreună în seminarii, noviciate și centre de formare; și inițiative multidisciplinare anuale pentru a servi periferiile”. În ceea ce privește structurile, „Raportul indică protocoale clare privind colaborarea pastorală și resursele disponibile, prezența delegaților călugări în Conferințele Episcopale și reprezentarea deplină a persoanelor consacrate și a laicilor în organismele decizionale”.
Includerea grupurilor ecleziale în planurile pastorale diecezane
În ceea ce privește relația dintre grupurile ecleziale și Bisericile locale, „Raportul solicită o mai bună definire a terminologiei (grupuri de credincioși, mișcări, comunități noi), susținută de o consultare calitativă cu moderatori și episcopi capabili să identifice provocări și practici concrete. Acesta solicită includerea sistematică a grupurilor în planurile pastorale diecezane și în organismele de participare – consultanțe, consilii pastorale, adunări sinodale – și propune dezvoltarea de rețele între grupuri pentru proiecte comune, partajarea resurselor și promovarea complementarității carismatice”. „Pe planul formării, sugerează cursuri pentru membrii grupurilor despre leadership, procese decizionale și relația dintre libertate și comuniune; formare pentru seminariști despre vocația laică; și cursuri pentru episcopi despre potențialul și specificurile acestor entități. Grupul subliniază mai presus de toate necesitatea unei schimbări reciproce de mentalitate, care începe cu înțelegerea personală și vizite periodice”.
Vizita ad limina să sprijine și misiunea comunității creștine
A doua parte a Raportului final al Grupului de studiu nr. 7, în schimb, „își propune să ofere o înțelegere reînnoită și o revizuire procedurală a vizitelor ad limina, în conformitate cu constituția apostolică Praedicate Evangelium a Papei Francisc”. „Vizita, subliniază Raportul, nu ar trebui să abordeze numai probleme legate de administrația internă a Bisericii locale, ci să sprijine și misiunea pe care comunitatea creștină este chemată să o îndeplinească în lume, devenind un instrument în slujba convertirii misionare a îngrijirii pastorale obișnuite”. Criteriul de evaluare propus este „convertirea realizată în structurile diecezane, în procesele decizionale și în relațiile dintre entitățile ecleziale, în vederea rodniciei misiunii. Propunerile plasează vizita ad limina în cadrul dialogului obișnuit dintre Bisericile locale și Scaunul Apostolic și privesc atât pregătirea, cât și implementarea și urmărirea acesteia”.
Implicarea poporului în elaborarea Raportului preliminar
În ceea ce privește pregătirea, „Raportul invită episcopul diecezan să-și convoace poporul, astfel încât acesta să se poată angaja într-un mod coresponsabil, prin discernământ eclezial, în elaborarea Raportului preliminar, documentul privind starea diecezei trimis Sfântului Scaun înainte de vizită”. Constatările proceselor diecezane vor fi apoi prezentate adunării episcopilor provinciei ecleziastice sau Conferinței Episcopale: „Episcopii vor evalua colegial starea diecezelor lor, cu scopul de a consolida colaborarea pastorală și planificarea comună și de a oferi papei și colaboratorilor săi o sinteză a potențialului și nevoilor teritoriului lor, care să fie, pe cât posibil, rodul unui discernământ comun”.
Dimensiunea spirituală a vizitei ad limina
În ceea ce privește șederea la Roma, prioritatea este grija dimensiunii spirituale. „Raportul – se subliniază – recomandă ca episcopii să fie împărțiți în grupuri de dimensiuni limitate și ca vizita să aibă loc într-un timp suficient de scurt”. Dialogul, „să fie condus în stil colegial”, trebuie să fie „deschis, cordial și nu unidirecțional, capabil să scoată atât bogățiile, cât și nevoile Bisericilor locale și să încurajeze circulația bunelor practici”. „Este de dorit – subliniază Raportul – ca o reprezentare diecezană să sprijine episcopul în vizita ad limina, după metodele care par cele mai potrivite, favorizând pe cei care au colaborat la pregătirea ei la fața locului”.
Apoi se acordă o atenție deosebită la ceea ce urmează. „Instituțiile curiale – se arată în raport – se vor asigura că un raport al vizitei este transmis Conferințelor Episcopale și Structurilor Ierarhice Orientale; fiecare episcop diecezan, împreună cu orice credincioși care l-ar fi putut însoți la Roma, va raporta Bisericii locale cu privire la rezultate. Apoi, organismele de participare și oficiile diecezane competente vor trebui să stabilească pașii adecvați”. „În cazul în care – continuă secțiunea – vizita a evidențiat probleme care necesită un dialog suplimentar, se pot organiza întâlniri online sau vizite la fața locului ale reprezentanților Curiei. În cele din urmă, va fi înființată periodic o comisie ecleziastică independentă pentru a evalua întregul proces”. În cele din urmă, se menționează că Grupul de studiu nr. 7 își continuă activitatea pe cea de-a treia temă care i-a fost atribuită – funcția judiciară a episcopului – raportul va fi publicat la încheierea procesului.
(După Vatican News, 8 septembrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
