|
| © Vatican Media |
Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 13. Martori: Sfântul Francisc Xaveriu
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Continuând itinerarul nostru de cateheze cu unele modele exemplare de zel apostolic... amintim că vorbim despre evanghelizare, despre zelul apostolic, despre a duce înainte numele lui Isus, şi există în istorie atâtea femei şi bărbaţi care au făcut asta în mod exemplar. Astăzi, de exemplu, îl alegem pe Sfântul Francisc Xaveriu: este considerat, spun unii, cel mai mare misionar din toate timpurile. Dar nu se poate spune cine este cel mai mare, cine este cel mai mic, pentru că există atâţia misionari ascunşi care şi astăzi fac cu mult mai mult decât Sfântul Francisc Xaveriu. Şi Xaveriu este patronul misiunilor, ca Sfânta Tereza a Pruncului Isus. Dar un misionar este mare atunci când merge. Şi există atâţia, atâţia, preoţi, laici, surori, care merg în misiuni, şi din Italia şi atâţia dintre voi. Eu văd, de exemplu, când îmi prezintă istoria unui preot drept candidat la episcopat: a petrecut zece ani în misiunea din acel loc... acesta este mare: a ieşi din patrie pentru a predica evanghelia. Este zelul apostolic. Şi asta noi trebuie să cultivăm mult. Şi privind figura acestor bărbaţi, a acestor femei, învăţăm.
Şi Sfântul Francisc Xaveriu se naşte într-o familie nobilă, dar sărăcită din Navarra, în nordul Spaniei, în 1506. Merge să studieze la Paris - este un tânăr monden, inteligent, bun. Acolo îl întâlneşte pe Ignaţiu de Loyola. Îi spune să-i facă exerciţiile spirituale şi îşi schimbă viaţa. Şi el lasă toată cariera sa mondenă pentru a deveni misionar. El se face iezuit, face voturile. Apoi devine preot şi merge să evanghelizeze, trimis în Orient. În acel timp călătoriile misionarilor în Orient erau o trimitere spre lumi necunoscute. Şi el merge, pentru că era plin de zel apostolic.
Astfel, pleacă primul dintr-o numeroasă ceată de misionari pasionaţi din timpurile moderne, gata să suporte trude şi pericole imense, să ajungă în ţinuturi şi să întâlnească popoare de culturi şi limbi complet necunoscute, determinaţi numai de dorinţa foarte puternică de a-l face cunoscut pe Isus Cristos şi Evanghelia sa.
În aproape unsprezece ani va face o operă extraordinară. A fost misionar unsprezece ani mai mult sau mai puţin. Călătoriile pe navă în acel timp era foarte dure, erau periculoase. Mulţi mureau în călătorie datorită naufragiilor sau bolilor. Astăzi din păcate mor pentru că noi îi lăsăm să moară în Mediterana... Xaveriu petrece pe nave peste trei ani şi jumătate, o treime din întreaga durată a misiunii sale. Pe nave el petrece peste trei ani şi jumătate, pentru a merge în India, apoi din India în Japonia.
Ajuns la Goa, în India, capitala Orientului portughez, capitala culturală, precum şi comercială, Xaveriu îşi pune acolo baza sa, dar nu se opreşte acolo. Merge să-i evanghelizeze pe pescarii săraci de pe coasta de sud a Indiei, învăţându-i pe copii catehismul şi rugăciunile, botezând şi îngrijind bolnavii. Apoi, în timpul unei rugăciuni nocturne la mormântul Sfântului apostol Bartolomeu, simte că trebuie să meargă dincolo de India. Lasă pe mâini bune munca deja începută şi navighează cu curaj spre Moluce, insulele cele mai îndepărtate din arhipelagul indonezian. Pentru aceşti oameni nu existau orizonturi, ei mergeau dincolo... Un mare curaj aveau aceşti misionari! Şi cei de astăzi, chiar dacă nu merg pe navă timp de trei luni, merg cu avionul timp de 24 de ore, dar după aceea acolo este acelaşi lucru. Trebuie să stea acolo, şi să parcurgă atâţia kilometri, să intre în păduri. Şi Xaveriu, în Moluce, pune în versuri catehismul în limba locală şi învaţă să cânte catehismul, pentru că prin cântare se învaţă mai bine. Care au fost sentimentele sale înţelegem din scrisorile sale. Scrie astfel: "Pericolele şi suferinţele, primite de bunăvoie şi numai din iubire şi slujire a lui Domnului Dumnezeului nostru, sunt comori bogate în mari mângâieri spirituale. Aici în puţini ani s-ar putea pierde ochii datorită multelor lacrimi de bucurie!" (20 ianuarie 1548). Plângea de bucurie văzând opera Domnului.
Într-o zi, în India, întâlneşte un japonez, care îi vorbeşte despre ţara sa îndepărtată, unde niciun misionar european încă nu a mers. Şi Francisc Xaveriu avea neliniştea apostolului, de a merge mai departe, şi decide să plece cât mai curând, şi ajunge acolo după o călătorie aventuroasă pe o corabie a unui chinez. Cei trei ani în Japonia sunt foarte duri, datorită climei, opoziţiilor şi necunoaşterii limbii, dar şi aici seminţele plantate vor da roade mari.
Marele visător, Xaveriu, în Japonia înţelege că ţara decisivă pentru misiunea în Asia era alta: China. Cu cultura sa, istoria sa, mărimea sa, exercita de fapt o predominare asupra acelei părţi a lumii. Şi astăzi China este tocmai un pol cultural, cu o istorie mare, o istorie foarte frumoasă. De aceea el se întoarce la Goa şi puţin după aceea se îmbarcă din nou sperând să poată intra în China. Dar planul său eşuează: el moare la porţile Chinei, pe o insulă, mica insulă Sancian, în faţa coastelor chineze aşteptând în zadar să poată debarca pe uscat aproape de Canton. La 3 decembrie 1552, moare în abandonare totală, numai un chinez este alături de el pentru a-l supraveghea. Astfel se termină călătoria pământească a lui Francisc Xaveriu. Era îmbătrânit, câţi ani avea? Deja optzeci? Nu... Avea numai patruzeci şi şase de ani, şi-a dedicat viaţa în misiune, cu zel. Pleacă din Spania cultă şi ajunge în ţara cea mai cultă din lume în acel moment, China, şi moare în faţa marii Chine, însoţit de un chinez. Totul este un simbol!
Activitatea sa foarte intensă a fost unită mereu cu rugăciunea, cu unirea cu Dumnezeu, mistică şi contemplativă. N-a lăsat niciodată rugăciunea, deoarece ştia că acolo era forţa. Oriunde se afla, avea mare grijă faţă de bolnavi, săraci şi copii. Nu era un misionar "aristocrat": mergea mereu cu cei mai nevoiaşi, cu copiii care aveau cea mai mare nevoie de instruire, de cateheză, cu săracii, cu bolnavii: mergea chiar la frontierele asistenţei unde a crescut în măreţie. Iubirea lui Cristos a fost forţa care l-a dus până la marginile cele mai îndepărtate, cu trude şi pericole continue, depăşind insuccese, dezamăgiri şi descurajări, ba chiar dându-i mângâiere şi bucurie în a-l urma şi a-l sluji până la sfârşit.
Sfântul Francisc Xaveriu care a făcut acest lucru atât de mare, în atâta sărăcie, şi cu atâta curaj, să ne dea un pic din acest zel, din acest zel pentru a trăi evanghelia şi a vesti evanghelia. Astăzi, tinerilor mulţi care au un pic de nelinişte şi nu ştiu ce-i de făcut cu acea nelinişte le spun: priviţi-l pe Francisc Xaveriu, priviţi orizontul lumii, priviţi popoarele aflate în atâta necesitate, priviţi atâţia oameni care suferă, atâţia oameni care au nevoie de Isus. Şi mergeţi, aveţi curaj. Şi astăzi există tineri curajoşi. Mă gândesc la atâţia misionari de exemplu în Papua Noua Guinee, mă gândesc la prietenii mei, tineri, care sunt în Dieceza de Vanimo, şi toţi cei care au mers să evanghelizeze pe urma lui Francisc Xaveriu. Fie ca Domnul să ne dea nouă tuturor bucuria de a evangheliza, bucuria de a duce înainte acest mesaj atât de frumos care ne face fericiţi pe noi şi pe toţi.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
