|
| © Vatican Media |
Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 21. Sfântul Daniel Comboni, apostol pentru Africa şi profet al misiunii
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Pe drumul de cateheză despre pasiunea evanghelizatoare, adică zelul apostolic, astăzi ne oprim asupra mărturiei Sfântului Daniel Comboni. El a fost un apostol plin de zel pentru Africa. Despre acele popoare a scris: "au pus stăpânire pe inima mea care trăieşte numai pentru ele" (Scrieri, 941), "voi muri cu Africa pe buzele mele" (Scrieri, 1441). Este frumos!... Şi lor li se adresează astfel: "Cea mai fericită dintre zilele mele va fi aceea în care voi putea să-mi dau viaţa pentru voi" (Scrieri, 3159). Aceasta este expresia unei persoane îndrăgostite de Dumnezeu şi de fraţii pe care-i slujea în misiune, în privinţa cărora nu înceta să amintească faptul că "Isus Cristos a pătimit şi a murit şi pentru ei" (Scrieri, 2499; 4801).
Afirma asta într-un context caracterizat de oroarea sclaviei la care era martor. Sclavia "îl transformă în lucru" pe om, a cărui valoare se reduce la a fi util pentru cineva sau pentru ceva. Dar Isus, Dumnezeu făcut om, a ridicat demnitatea fiecărei fiinţe umane şi a demascat falsitatea oricărei sclavii. Comboni, în lumina lui Cristos, a conştientizat răul sclaviei; în afară de asta, a înţeles că sclavia socială se înrădăcinează într-o sclavie mai profundă, cea a inimii, cea a păcatului, de care Domnul ne eliberează. Aşadar, fiind creştini, suntem chemaţi să combatem orice formă de sclavie. Însă, din păcate, sclavia, ca şi colonialismul, nu este o amintire din trecut. În Africa atât de iubită de Comboni, astăzi sfâşiată de multe conflicte, "după cel politic, s-a dezlănţuit (...) un «colonialism economic», la fel de înrobitor (...). Este o dramă în faţa căreia lumea mai înaintată economic adesea închide ochii, urechile şi gura". Aşadar, reînnoiesc apelul meu: "Ajunge cu sufocarea Africii: nu este o minieră de exploatat sau un sol de prăduit" (Întâlnirea cu autorităţile, Kinshasa, 31 ianuarie 2023).
Şi să ne întoarcem la aventura Sfântului Daniel. După ce a petrecut o primă perioadă în Africa, a trebuit să părăsească misiunea din motive de sănătate. Prea mulţi misionari muriseră după ce au contractat boli, fiind complice puţina cunoaştere a realităţii locale. Totuşi, dacă alţii părăseau Africa, nu tot aşa a făcut Comboni. După un timp de discernământ, a simţit că Domnul îi inspira o nouă cale de evanghelizare, pe care el a sintetizat-o în aceste cuvinte: "A salva Africa folosind Africa" (Scrieri, 2741 ş.u.). Este o intuiţie puternică, fără niciun colonialism, în asta: este o intuiţie puternică ce a contribuit la reînnoirea angajării misionare: persoanele evanghelizate nu erau numai "obiecte", ci "subiecţi" ai misiunii. Şi Sfântul Daniel Comboni dorea să-i facă pe toţi creştinii protagonişti ai acţiunii evanghelizatoare. Şi cu acest suflet s-a gândit şi a acţionat în mod integral, implicând clerul local şi promovând slujirea laicală a cateheţilor. Cateheţii sunt o comoară a Bisericii: cateheţii sunt cei care merg înainte în evanghelizare. Astfel a conceput şi dezvoltarea umană, îngrijind artele şi profesiile, favorizând rolul familiei şi al femeii în transformarea culturii şi a societăţii. Şi cât de important este, şi astăzi, a face să progreseze credinţa şi dezvoltarea umană din interiorul contextelor de misiune, în loc de a transplanta acolo modele externe sau de a se limita la un asistenţialism steril! Nici modele externe, nici asistenţialism. A lua din cultura popoarelor calea pentru a face evanghelizarea. A evangheliza cultura şi a încultura evanghelia: merg împreună.
Totuşi, marea pasiune misionară a lui Comboni nu a fost îndeosebi un rod al angajării umane: el nu a fost determinat de curajul său sau motivat numai de valori importante, precum libertatea, dreptatea şi pacea; zelul său s-a născut din bucuria evangheliei, se inspira din iubirea lui Cristos şi ducea la iubirea faţă de Cristos! Sfântul Daniel a scris: "O misiune aşa de grea şi laborioasă cum este a noastră nu poate trăi din patină, din subiecţi cu gâtul strâmb plini de egoism şi de ei înşişi, care nu îngrijesc cum se cuvine sănătatea şi convertirea sufletelor". Aceasta este drama clericalismului, care îi face pe creştini, chiar şi pe laici, să se clericalizeze şi să-i transforme - aşa cum spune aici - în subiecţi cu gâtul strâmb plini de egoism. Aceasta este ciuma clericalismului. Şi a adăugat: "trebuie să-i aprindem de caritate, ca să aibă izvorul său de la Dumnezeu şi de la iubirea lui Cristos; şi atunci când Cristos este iubit cu adevărat, atunci privaţiunile, pătimirile şi martiriul sunt lucruri dulci" (Scrieri, 6656). Dorinţa sa era aceea de a vedea misionari arzători, bucuroşi, angajaţi: misionari - a scris el - "sfinţi şi capabili. [...] Primul: sfinţi, adică străini de păcat şi umili. Dar nu este suficient: este nevoie de caritate care îi face capabili pe subiecţi" (Scrieri, 6655). Izvorul capacităţii misionare, pentru Comboni, este, aşadar, caritatea, îndeosebi zelul în a-şi însuşi suferinţele celuilalt.
În afară de asta, pasiunea sa evanghelizatoare nu l-a determinat niciodată să acţioneze ca solist, ci mereu în comuniune, în Biserică. "Eu nu am decât viaţa de consacrat pentru mântuirea acelor suflete - a scris el -, aş vrea să am mii pentru a le consuma în acest scop" (Scrieri, 2271).
Fraţilor şi surorilor, Sfântul Daniel mărturiseşte iubirea bunului păstor, care merge în căutarea celui care este pierdut şi îşi dă viaţa pentru turmă. Zelul său a fost energic şi profetic în a se opune indiferenţei şi excluderii. În scrisori chema din inimă Biserica sa iubită, care prea mult timp a uitat de Africa. Visul lui Comboni este o Biserică ce face cauză comună cu răstigniţii din istorie, pentru a experimenta învierea împreună cu ei. Eu, în acest moment, vă dau o sugestie. Gândiţi-vă la răstigniţii din istoria de astăzi: bărbaţi, femei, copii, bătrâni care sunt răstigniţi de istorii de nedreptate şi de dominare. Să ne gândim la ei şi să ne rugăm. Mărturia sa pare să ne repete nouă tuturor, bărbaţi şi femei din Biserică: "Nu-i uitaţi pe săraci, iubiţi-i, pentru că în ei este prezent Isus răstignit, în aşteptarea învierii". Nu-i uitaţi pe săraci: înainte de a veni aici, am avut o reuniune cu legislatori brazilieni care lucrează pentru săraci, care încearcă să-i promoveze pe săraci cu asistenţa şi dreptatea socială. Şi ei nu-i uită pe săraci: lucrează pentru săraci. Vouă vă spun: nu uitaţi de cei săraci, pentru că ei vă vor deschide poarta cerului.
________________
APEL
Ieri am primit ştiri îngrijorătoare din Nagorno-Karabah, în Caucazul de Sud, unde situaţia umanitară deja critică acum s-a agravat de ulterioare ciocniri armate. Adresez apelul meu din inimă tuturor părţilor aflate în cauză şi comunităţii internaţionale, ca să tacă armele şi să se facă orice efort pentru a găsi soluţii paşnice pentru binele persoanelor şi respectarea demnităţii umane.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
