|
| © Vatican Media |
Maestru de adevărată "koinonia"
de Roberto Cutaia
11 iulie, sărbătoarea Sfântului Benedict abate, "patronul principal al întregii Europe" (proclamat de Paul al VI-lea prin scrisoarea apostolică Pacis nuntius la 24 octombrie 1964), este una dintre cele mai bune ocazii pentru a redescoperi şi reevalua "ADN"-ul europenilor. Acest ADN a fost evocat de Benedict de Nursia (unde s-a născut în 480) în acea quaerere Deum, căutare a lui Dumnezeu, schiţată în Regula şi rezumată în formula Ora et labora. În realitate, această formulă nu apare în Regula sfântului Benedict şi nici nu pare să fi fost rostită vreodată de el; de fapt, este o invenţie fericită a abatelui de Beuron, Maurus Wolter, care a murit în 1890, dar ea surprinde foarte bine spiritul proiectului de viaţă benedictin.
"În sfântul Benedict şi în monahismul care îşi trage viaţa şi consistenţa din el - explică abatele de Montecassino, părintele Antonio Luca Fallica - Evanghelia nu se separă de viaţă, ci devine o rădăcină fertilă a ei, o respiraţie vitală Pentru aceasta el poate fi definit şi maestru de civilizaţie, capabil să formeze o convieţuire care a ştiut să primească şi să îmbine sensibilităţi, tradiţii şi culturi diferite, care, în loc să fie în disensiune şi să intre în conflict, au putut să se întâlnească, să dialogheze şi să ţeasă unire". Şi astăzi, afirmă el, "avem nevoie să privim la el şi să învăţăm din înţelepciunea sa spirituală, nu atât pentru o singură trăsătură pe care a el a întruchipat-o, sau pentru un gest sau un cuvânt deosebit de elocvente, ci pentru că încă ne poate învăţa arta lui et [...] et, care nu se referă numai la raportul dintre rugăciune şi muncă, ci şi dintre multiplele componente ale experienţei umane, care trebuie ţinute împreună în ciuda diversităţii lor şi conduse spre unificare graţie unei inimi care, prin drumul spiritual, îşi redescoperă propria unitate şi simplitate".
Strigătul lui Benedict de Nursia este un strigăt pentru unitate şi pace adevărată: "Într-o perioadă în care trăim atâtea fragmentări şi dezintegrări, avem nevoie de perspective unificate şi unificatoare care să permită primatului Evangheliei să se întrupeze în viaţa de zi cu zi, obişnuită, astfel încât să o putem trăi cu sens şi speranţă, fără resemnări şi retrageri nostalgice", subliniază părintele Fallica. Astăzi, există o mare foame şi sete de relaţii, de întâlniri autentice şi de comuniune. Şi, continuă abatele de Montecassino (unde sfântul patron al Europei a murit în 547), "sfântul Benedict se prezintă ca un maestru de koinonia pentru că ne invită să împletim împreună, şi aici fără separări sau opoziţii nejustificate, firul singurătăţii şi cel al comuniunii. Cei care nu învaţă să fie împăcaţi cu ei înşişi nu reuşesc să intre într-o adevărată comuniune cu ceilalţi şi invers, cei care nu se deschid unei relaţii comunitare sincere şi profunde cu greu reuşesc să rămână în singurătatea întâlnirii personale, faţă în faţă, cu Dumnezeu. Cei care nu ştiu să-i spună "tu" lui Dumnezeu cu greu vor reuşi să spună acel «noi» al adevăratei koinonia".
Europa de astăzi pare orfană de figuri de referinţă: "Mesajul sfântului Benedict nu este numai spiritualitate - afirmă părintele Fernando Rivas, fost prorector şi decan al Facultăţii de Teologie de la Ateneul Pontifical Sfântul Anselm - ci un întreg mod de viaţă, personal şi social, care cuprinde întreaga viaţă a persoanei şi a societăţii, familială, economică şi politică". Stilul benedictin arată că credinţa în Cristos, mesajul său şi opera sa nu se limitează la o viaţă interioară şi personală, ci transformă interiorul şi exteriorul, viaţa umană şi natura deteriorată de om. Şi, continuă părintele Rivas, "primul mesaj al sfântului Benedict este că orice tentativă de restaurare care vrea să se bazeze numai pe om este sortită eşecului. Al doilea mesaj este că Dumnezeu îşi împlineşte lucrarea sa prin om, iar ceea ce omul nu face, Dumnezeu nu poate face în alt mod. A avea grijă de frate şi de natură înseamnă a face lucrarea lui Dumnezeu". Există apoi al treilea mesaj al lui Benedict pentru astăzi, "acela să nu ne pierdem în ştirile exterioare, în ceea ce se spune că se întâmplă în lume, în afara noastră. Mai degrabă, in primis, ne avertizează să fim atenţi la ceea ce se întâmplă în inima noastră. Centrul atenţiei noastre trebuie să fie inima noastră, eu-l nostru interior, din care provine tot binele şi răul care există în lume. Soluţiile nu vin din afară, din măsuri exterioare persoanei. Singurele răspunsuri la lucrurile pe care le trăieşte lumea sunt în inima omului, unde locuieşte Tatăl său, care este în ceruri".
Însă, în acest timp de fibrilaţie paradoxală, omul nu mai reuşeşte să fie fericit. "Sfântul Benedict - reiterează fostul decan de la Anselmianum - propune acelaşi drum al lui Cristos: fericirile. Adică, opusul a ceea ce căutăm de obicei ca izvor de fericire: bogăţia, stăpânirea, bucuria lumească. Toate acestea trec, dar fericirea nu". În sfârşit, conclude Rivas, "astăzi se promovează viaţa în comun, cluburile, cartierele închise, dar suntem foarte departe de comuniunea de viaţă la care aspiră orice grup, familie, instituţie, mănăstire. Există multe moduri de a înţelege viaţa în comun, dar Benedict de Nursia, mai mult decât să vorbească despre caritate şi solidaritate, ne învaţă că pacea şi comuniunea stabilă între oameni se realizează numai atunci când se descoperă că celălalt este o parte din mine".
(După L'Osservatore Romano, 11 iulie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
