Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc despre Europa, adresată Eminenţei Sale cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat (27 octombrie 2020)

Publicăm în continuare scrisoarea pe care Sfântul Părinte a adresat-o Eminenţei Sale secretarul de stat cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a Comisiei Episcopatelor din Uniunea Europeană (COMECE), a celei de-a 50-a aniversări a relaţiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi Uniunea Europeană şi a celei de-a 50-a aniversări a prezenţei Sfântului Scaun ca observator permanent la Consiliul European. Concomitent cu aceste aniversări, era programată, în zilele de 28-30 octombrie 2020, o vizită a cardinalului Parolin la Bruxelles, care a fost anulată din cauza agravării urgenţei sanitare. Se prevede ca întâlnirile cu autorităţile Uniunii Europene şi cu membrii din COMECE să se poată desfăşura în video-conectare.

Eminenţa Voastră,

În anul curent, Sfântul Scaun şi Biserica din Europa celebrează câteva aniversări semnificative. De fapt, în urmă cu cincizeci de ani s-a concretizat colaborarea între Sfântul Scaun şi instituţiile europene apărute după al doilea război mondial, cu stabilirea de relaţii diplomatice cu acele Comunităţi Europene şi cu prezenţa Sfântului Scaun ca observator la Consiliul Europei. După aceea, în 1980 a luat naştere Comisia Episcopatelor Comunităţilor Europene (COMECE), la care participă cu un delegat propriu toate Conferinţele Episcopale din statele membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a favoriza "o colaborare mai strânsă între aceste episcopate, în privinţa problemelor pastorale legate cu dezvoltarea competenţelor şi a activităţilor Uniunii"[1]. Anul acesta s-a celebrat şi a 70-a aniversare a Declaraţiei Schuman, un eveniment de importanţă capitală care a inspirat drumul lung de integrare a continentului, permiţând să depăşească ostilităţile produse de cele două conflicte mondiale.

În lumina acestor evenimente, Sfântul Scaun are în program în curând vizite semnificative la autorităţile Uniunii Europene, la Adunarea Plenară a COMECE şi la autorităţile Consiliului Europei, în vederea cărora consider necesar să împărtăşesc cu dumneavoastră câteva reflecţii despre viitorul acestui continent, care îmi este deosebit de drag, nu numai datorită originilor familiale, ci şi datorită rolului central pe care el l-a avut şi consider că trebuie să-l mai aibă, deşi cu accente diferite, în istoria umanităţii.

Acest rol devine şi mai relevant în contextul de pandemie prin care trecem. De fapt, proiectul european apare ca voinţă de a pune capăt diviziunilor din trecut. Se naşte din conştiinţa că împreună şi uniţi putem să fim mai puternici, că "unitatea este superioară conflictului"[2] şi că solidaritatea poate să fie "un stil de construire a istoriei, un cadru vital în care conflictele, tensiunile şi opoziţiile pot ajunge la o unitate pluriformă care generează viaţă nouă"[3]. În timpul nostru care "dă semn de întoarcere înapoi"[4], în care tot mai mult prevalează ideea de a face singuri, pandemia constituie ca o cumpănă a apelor care constrânge la realizarea unei alegeri: ori se continuă pe calea întreprinsă în ultimul deceniu, însufleţită de ispita faţă de autonomie, mergând în întâmpinarea a crescânde neînţelegeri, contrapoziţii şi conflicte; ori se redescoperă acel "drum al fraternităţii", care fără îndoială a inspirat şi a însufleţit pe părinţii fondatori ai Europei moderne, pornind chiar de la Robert Schuman.

În reportajele europene din ultimele luni, pandemia a scos în evidenţă toate acestea: ispita de a face singuri, căutând soluţii unilaterale la o problemă care depăşeşte graniţele statelor, dar, graţie marelui spirit de mediere care caracterizează Instituţiile europene, şi dorinţa de a parcurge cu convingere "drumul fraternităţii" care este şi "drumul solidarităţii", punând în joc creativitate şi iniţiative noi.

Totuşi, paşii făcuţi au nevoie să se consolideze, pentru a evita ca stimulentele centrifuge să recapete forţă. Aşadar, răsună astăzi actuale mai mult ca oricând cuvintele sfântului Ioan Paul al II-lea le-a rostit în Actul europeist de la Santiago de Compostella: Europa "regăseşte-te pe tine însăşi, fii tu însăţi"[5]. Într-un timp de schimbări rapide există riscul de a pierde propria identitate, în special când ajung să lipsească valori împărtăşite pe care să se întemeieze societatea.

Aşadar, Europei aş vrea să spun: tu, care ai fost de-a lungul secolelor forjă de idealuri şi acum pare că pierzi elanul tău, nu te opri ca să priveşti la trecutul tău ca la un album de amintiri. În timp, chiar şi amintirile cele mai frumoase se pierd şi se ajunge să nu mai fie amintite. Mai devreme sau mai târziu ne dăm seama că trăsăturile propriei feţe se evaporează, ne simţim obosiţi şi trudiţi în trăirea timpului prezent şi cu puţină speranţă în privirea la viitor. Fără elan ideal ne redescoperim după aceea fragili şi dezbinaţi şi mai înclinaţi să dăm frâul liber plângeri şi să ne lăsăm atraşi de cel care face din plângere şi din diviziune un stil de viaţă personală, socială şi politică.

Europa, regăseşte-te pe tine însăţi! Aşadar, regăseşte idealurile tale care au rădăcini profunde. Fii tu însăţi! Nu-ţi fie frică de istoria ta milenară care este o fereastră mai degrabă spre viitor decât spre trecut. Nu-ţi fie frică de nevoia ta de adevăr care din Grecia antică a îmbrăţişat pământul, scoţând la lumină întrebările cele mai profunde ale fiecărei fiinţe umane; de nevoia ta de dreptate care s-a dezvoltat din dreptul roman şi a devenit în timp respect faţă de fiecare fiinţă umană şi faţă de drepturile sale; de nevoia ta de veşnicie, îmbogăţită de întâlnirea cu tradiţia iudeo-creştină, care se oglindeşte în patrimoniul tău de credinţă, de artă şi de cultură.

Astăzi, în timp ce în Europa atâţia se întreabă cu neîncredere despre viitorul lor, mulţi o privesc cu speranţă, convinşi că ea încă mai are ceva de oferit lumii şi omenirii. Este aceeaşi încredere care l-a inspirat pe Robert Schuman, conştient că "contribuţia pe care o Europă organizată şi vitală poate s-o aducă civilizaţiei este indispensabilă pentru menţinerea de relaţii paşnice"[6]. Este aceeaşi încredere pe care o putem avea noi, pornind de la valori împărtăşite şi înrădăcinate în istoria şi în cultura de pe acest pământ.

Aşadar, ce Europă visăm pentru viitor? În ce constă contribuţia sa originală? În lumea actuală, nu este vorba de a recupera o hegemonie politică sau o "centralitate geografică", nici nu este vorba de a elabora soluţii inovatoare la problemele economice şi sociale. Originalitatea europeană se află înainte de toate în concepţia sa despre om şi despre realitate; în capacitatea sa de întreprindere şi în solidaritatea sa activă.

Aşadar, visez o Europă prietenă a persoanei şi a persoanelor. Un pământ în care demnitatea fiecăruia să fie respectată, în care persoana să fie o valoare în sine şi nu obiectul unui calcul economic şi un bun de comerţ. Un pământ care ocroteşte viaţa în fiecare clipă a ei, de când apare invizibilă în sânul matern până la sfârşitul său natural, pentru că nicio fiinţă umană nu este stăpân al vieţii, al propriei vieţi sau a altuia. Un pământ care favorizează munca drept mijloc privilegiat pentru creşterea personală şi pentru edificarea bunului comun, creând oportunităţi de muncă în special pentru cei mai tineri. A fi prieteni ai persoanei înseamnă a-i favoriza instruirea şi dezvoltarea culturală. Înseamnă a-l proteja pe cel care este mai fragil şi slab, în special bătrânii, bolnavii care au nevoie de îngrijiri scumpe şi cei cu dizabilităţi. A fi prieteni ai persoanei înseamnă a-i proteja drepturile, dar şi a-i aminti obligaţiile. Înseamnă a aminti că fiecare este chemat să dăruiască societăţii propria contribuţie, pentru că nimeni nu este un univers de sine stătător şi nu se poate cere respect faţă de sine, fără respectul faţă de ceilalţi; nu putem primi dacă în acelaşi timp nu suntem dispuşi să şi dăm.

Visez o Europă care să fie o familie şi o comunitate. Un loc care să ştie să valorizeze particularităţile fiecărei persoane sau popor, fără a uita că ei sunt uniţi de responsabilităţi comune. A fi familie înseamnă a trăi în unitate, preţuind diferenţele, pornind de la diferenţa fundamentală între bărbat şi femeie. În acest sens Europa este o adevărată familie de popoare, diferite între ele şi totuşi legate de o istorie şi de un destin comun. Anii recenţi şi încă şi mai mult pandemia au demonstrat că nimeni nu poate reuşi singur şi un anumit mod individualist de a înţelege viaţa şi societatea duce numai la descurajare şi singurătate. Fiecare fiinţă umană doreşte să fie parte dintr-o comunitate, adică dintr-o realitate mai mare care-l transcende şi care dăruieşte sens individualităţii sale. O Europă divizată, compusă din realităţi solitare şi independente, va ajunge cu uşurinţă incapabilă să înfrunte provocările viitorului. În schimb, o "Europă comunitate", solidară şi fraternă, va şti să preţuiască diferenţele şi contribuţia fiecăruia pentru a face faţă împreună problemelor care îl aşteaptă, pornind de la pandemie, dar şi de la provocarea ecologică, referitoare nu numai la protejarea resurselor naturale şi la calitatea ambientului în care locuim. Este vorba de a alege între un model de viaţă care rebutează oameni şi lucruri şi unul incluzător care valorizează creaţia şi creaturile.

Visez o Europă solidară şi generoasă. Un loc primitor şi ospitalier, în care caritatea – care este virtutea creştină supremă – să învingă orice formă de indiferenţă şi egoism. Solidaritatea este o exprimare fundamentală a fiecărei comunităţi şi cere ca să ne îngrijim unul de altul. Desigur, este nevoie de o "solidaritate inteligentă" care să nu se limiteze numai la asistarea nevoilor fundamentale.

A fi solidari înseamnă a-l conduce pe cel care este mai slab pe un drum de creştere personală şi socială aşa încât într-o zi să-i poată ajuta la rândul său pe ceilalţi. Este ca un medic bun care nu se limitează să administreze un medicament, ci îl însoţeşte pe pacient până la vindecarea deplină.

A fi solidari implică să devenim aproapele. Pentru Europa înseamnă îndeosebi să devină disponibilă, apropiată şi voitoare în a susţine, prin cooperarea internaţională, celelalte continente, mă gândesc în special la Africa, pentru ca să se rezolve conflictele aflate în desfăşurare şi să se demareze o dezvoltare umană sustenabilă.

După aceea, solidaritatea se hrăneşte cu gratuitate şi generează recunoştinţă. Şi recunoştinţa ne face să-l privim pe celălalt cu iubire, însă atunci când uităm să mulţumim pentru binefacerile primite, suntem mai înclinaţi să ne închidem în noi înşine şi să trăim în frică faţă de orice este în jurul nostru şi este diferit de noi.

Vedem asta în multele frici care străbat societăţile noastre din aceste timpuri, între care nu pot să nu menţionez neîncrederea faţă de migranţi. Numai o Europa care este "comunitate solidară" poate să facă faţă acestei provocări în mod rodnic, în timp ce fiecare soluţie parţială a demonstrat deja propria nepotrivire. De fapt, este evident că primirea necesară a migranţilor nu se poate limita la simple operaţiuni de asistenţă faţă de cel care soseşte, adesea scăpând de conflicte, foamete sau dezastre naturale, ci trebuie să permită integrarea lor aşa încât să poată "cunoaşte, respecta şi chiar asimila cultura şi tradiţiile naţiunii care îi primeşte"[7].

Visez o Europă laică în mod sănătos, în care Dumnezeu şi Cezarul sunt diferiţi dar nu contrapuşi. Un pământ deschis la transcendenţă, în care cel care crede să fie liber să practice public credinţa şi să propună propriul punct de vedere în societate. S-au terminat timpurile confesionalismelor, dar – se speră – şi cel al unui anumit laicism care închide uşile faţă de ceilalţi şi mai ales faţă de Dumnezeu[8], pentru că este clar că o cultură sau un sistem politic care nu respectă deschiderea la transcendenţă, nu respectă în mod adecvat persoana umană.

Creştinii au astăzi o mare responsabilitate: ca drojdia în aluat, sunt chemaţi să retrezească conştiinţa Europei, pentru a anima procese care să genereze noi dinamisme în societate[9]. Aşadar, îi îndemn să se angajeze cu curaj şi determinare pentru a oferi contribuţia lor în fiecare domeniu în care trăiesc şi lucrează.

Domnule cardinal,

Aceste scurte cuvinte se nasc din grija mea de păstor şi din certitudinea că Europa mai are încă mult de dăruit lumii. Aşadar, nu au altă pretenţie decât aceea de a fi o contribuţie personală la reflecţia solicitată din mai multe părţi cu privire la viitorul său. Vă voi fi recunoscător dacă veţi vrea să împărtăşiţi conţinuturile lor în colocviile pe care dumneavoastră le veţi avea în zilele următoare cu autorităţile europene şi cu membrii COMECE pe care-i îndemn să colaboreze în spirit de comuniune fraternă cu toţi episcopii din continent, reuniţi în Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE). Fiecăruia, vă rog să duceţi salutul meu personal şi semnul apropierii mele de popoarele pe care le reprezintă. Întâlnirile dumneavoastră vor fi cu siguranţă o ocazie propice pentru a aprofunda relaţiile Sfântului Scaun cu Uniunea Europeană şi cu Consiliul Europei şi pentru a confirma Biserica în misiunea sa evanghelizatoare şi în slujirea sa adusă binelui comun.

După aceea, să nu lipsească Europei noastre iubite ocrotirea sfinţilor săi patroni: sfântul Benedict, sfinţii Ciril şi Metodiu, sfânta Brigita, sfânta Ecaterina de Siena şi sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), bărbaţi şi femei care din iubire faţă de Domnul s-au dedicat fără încetare în slujirea celor mai săraci şi în favoarea dezvoltării umane, sociale şi culturale a tuturor popoarelor europene.

Încredinţându-mă rugăciunilor dumneavoastră şi ale celor pe care veţi avea ocazia de a-i întâlni în decursul călătoriei dumneavoastră, binevoiţi a le duce tuturor Binecuvântarea mea.

Din Vatican, 22 octombrie 2020

Comemorarea sfântului Ioan Paul al II-lea

Franciscus

Note:

[1] Statutul COMECE, art. 1.

[2] Scrisoarea enciclică Evangelii gaudium, 24 noiembrie 2013, nr. 228.

[3] Ibid.

[4] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 3 octombrie 2020, nr. 11.

[5] Ioan Paul al II-lea, Act europeistic la Santiago de Compostela, 9 noiembrie 1982, nr. 4.

[6] Declaraţie Schuman, Paris, 9 mai 1950.

[7] Discurs adresat participanţilor la Conferinţa " (Re)Thinking Europe", 28 octombrie 2017.

[8] Cf. Interviu acordat săptămânalului catolic belgian "Tertio", 7 decembrie 2016.

[9] Discurs adresat participanţilor la Conferinţa " (Re)Thinking Europe", cit.