|
| © Vatican Media |
Colocviu cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin despre temele vizitei
Papa va îndemna Europa la redescoperirea valorilor fondatoare
de Massimiliano Menichetti
Papa Francisc, după cea mai lungă călătorie a pontificatului care l-a dus, cu puţine zile în urmă, în Asia şi Oceania, pleacă încă o dată. Martor neobosit al feţei lui Cristos va fi într-o Europă rănită de război, adesea divizată, care trăieşte realitatea scăderii demografice. Francisc va fi în aceeaşi zi de 26 septembrie 2024 în Luxemburg şi în Belgia. La Bruxelles se va opri până pe 29 septembrie. Pentru cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, în "Europa s-a pierdut un pic amintirea nenorocirilor imense din trecut şi de aceea măreşte riscul de a recădea în erorile tragice de odinioară". Pentru cardinal - care de la 22 la 30 septembrie se află la New York pentru a 79-a adunare generală a Naţiunilor Unite - vizita pontifului va duce clarviziunea solidarităţii şi a curajul de a se deschide la viitor.
Eminenţă, cum se naşte această călătorie care începe cu scurta etapă luxemburgheză?
Călătoria este o vizită pastorală focalizată mai ales pe celebrările celor 600 de ani ai Universităţii Catolice din Louvain, în Belgia, dar care are şi o etapă în Luxemburg. Este vorba despre două ţări care sunt fondatoare ale Uniunii Europene şi sediu al instituţiilor sale, unde adesea catolicismul, oricât de majoritar ar fi încă în mod formal, pare că nu mai este considerat ca orizont de viaţă şi aproape pus la marginile societăţii.
Episcopii din Belgia au vorbit despre: "surpriză" şi despre "o mare bucurie" pentru vizita Papei Francisc, care are loc la a 600-a aniversare a Universităţii Catolice din Louvain. Această aniversare va fi ocazia pentru a evidenţia legătura strânsă dintre ştiinţă şi credinţă?
Dialogul dintre credinţă şi ştiinţă este fundamental. În cursul istoriei s-au înregistrat fie lungi faze de înţelegere şi de colaborare, fie momente de neînţelegere reciprocă. Neînţelegerea se năştea din suprapunerea necuvenită a metodelor, atunci când pe de o parte s-a făcut eroarea de a vedea în Biblie nu numai un text sacru, ci şi o carte de ştiinţă, în timp ce de cealaltă parte se considerau cunoştinţele ştiinţifice ca singurele cu adevărat astfel, subestimând şi restrângând însuşi domeniul de acţiune al raţiunii. Desigur, călătoria Sfântului Părinte în Belgia cu ocazia celei de-a 600-a aniversări a întemeierii Universităţii din Louvain va fi providenţială pentru a redescoperi legătura strânsă dintre credinţă şi ştiinţă, în respectivele domenii de acţiune şi cu metodele respective.
Papa se întoarce într-o Europă divizată cu privire la temele vieţii, migranţilor şi rănită de război. Această vizită va avea forţa de a recupera rădăcina părinţilor fondatori, Schuman, De Gasperi, Adenauer, a unui proiect politic promotor al unei dezvoltări întemeiate pe pace, pe fraternitate şi pe solidaritate?
Imediat după Al Doilea Război Mondial, popoarele europene erau epuizate. Cei treizeci de ani precedenţi au fost aşa de încărcaţi de nenorociri şi suferinţe, încât i-au făcut determinaţi şi îndrăzneţi în construirea unei noi ordini, capabile să evite apariţia naţionalismelor exasperate care au provocat conflictele. Acum, dimpotrivă, în Europa s-a pierdut un pic amintirea nenorocirilor imense din trecut şi de aceea creşte riscul de a recădea în erorile tragice de odinioară. Doresc ca vizita Sfântului Părinte să fie o ocazie preţioasă pentru ca Europa să redescopere valorile sale fondatoare. În timp ce în 1945 popoarele europene erau lansate spre viitorul pe care nu puteau decât să-l imagineze mai bun decât trecutul, astăzi ele par să se gândească la viitor ca un timp complet necunoscut sau chiar mai rău decât trecutul recent. Acest mod de a gândi influenţează asupra capacităţii însăşi de deschidere la viaţă şi răspândeşte un climat de resemnare unde nu locuieşte speranţa. În schimb, Sfântul Părinte este pelerin de speranţă. El doreşte ca Europa să redescopere motivaţiile care au fost la baza construirii sale, în aşa fel încât să ştie să înfrunte orice problemă, chiar şi cele cu caracter economic sau cea migratoare, într-un spirit clarvăzător de solidaritate, regăsind curajul de a se deschide spre viitor şi de a înfrânge "iarna demografică".
Această vizită într-una dintre inimile politicii europene va putea contribui la contrastarea fricilor, a polarizărilor şi a populismelor?
Populismele, polarizările, fricile sunt adesea rodul oboselii spiritului şi al gândirii şi al pretenţiei corespunzătoare că sunt posibile simplificări aproape magice, capabile să rezolve probleme complicate sau chiar epocale cu decizii eficace simple şi rapide. Această oboseală a popoarelor ajunge să le facă disponibile să primească propuneri radicale, care promit imposibilul, descoperind după aceea că aceste promisiuni nu erau realizabile, cu rezultatul de a se îndrepta spre alte naraţiuni, opuse în conţinuturi, dar foarte asemănătoare în aserţiunea limbajului. Biserica "expertă în umanitate" şi, prin urmare, Sfântul Părinte au un limbaj de responsabilitate, de moderaţie, de avertizare a riscurilor care pot să existe dacă se iau drumuri periculoase, cu condamnarea erorilor mai periculoase. De aceea un astfel de limbaj nu se prestează la simplificare uşoară şi nu prezintă mereu soluţii imediate. Totuşi, cuvintele Sfântului Părinte se nasc din evanghelie şi sunt mereu cuvinte de înţelepciune. Ele sunt realiste, aşa cum este realistă evanghelia, care nu promite paradisul fără Cruce. Aşadar, glasul papei învaţă să nu avem încredere şi să menţinem ridicat simţul nostru critic faţă de popoarele care, obosite in cauza celor mai diferite motive, oferă imediat reţete simplificate de scăpare. În general, ele se rezolvă în reţete de dezastre.
Într-o Europă care îmbătrâneşte progresiv, Papa Francisc a evidenţiat de mai multe ori scăderea drastică a natalităţii. Este necesară o pastoraţie mai apropiată de nevoile familiilor?
Da. Cred că pentru a contrasta scăderea dramatică a natalităţii sunt necesare şi urgente o serie de acţiuni din partea diferiţilor subiecţi. Biserica, statele, organizaţiile intermediare ar trebui toate să conştientizeze importanţa, aş îndrăzni să spun "vitală", a acestei teme şi să intervină cu o serie de măsuri, dacă este posibil bine coordonate. Gândind la pastoraţie, desigur că trebuie programată o acţiune care să ştie să asculte cu atenţie familiile pentru a găsi nevoile lor reale şi a le da ajutor, având incidenţă în concreteţea vieţii lor, în aşa fel încât să se elimine diferite obstacole din calea primirii generoase a vieţii care trebuie să se nască. Dar lăsaţi-mă să spun însă că pastoraţia cea mai bună ar fi aceea care ar reuşi să insufle în inimile şi în minţile persoanelor speranţa. Fără speranţă, fără convingerea profundă a ajutorului providenţei în vieţile noastre, fără această deschidere la ajutorul care vine de la Dumnezeu, orice dificultate, deşi reală, va rezulta mărită şi pulsiunile egoiste vor avea mai mul cale liberă pentru a se impune.
Bătrânul continent pare că a pierdut propria identitate, propriile rădăcini. De ce anume are nevoie, după părerea dumneavoastră, şi cum se simte interogat Sfântul Scaun de aceste provocări?
Este indubitabil că civilizaţia europeană îşi înfige rădăcinile sale în cultura greco-romană şi că este debitoare pentru valorile sale tradiţiei iudeo-creştine. Creştinismul îndeosebi a redesenat de-a lungul secolelor în profunzime panorama europeană. Dovadă sunt catedralele, universităţile, arta, dezvoltarea instituţiilor sale şi mii de alte aspecte care, pentru a spune aşa, au făcut Europa aşa cum o cunoaştem noi. Spunem că, faţă de toate acestea, s-a preferat în Constituţia europeană să nu se expliciteze aceste legături puternice cu moştenirea culturală şi religioasă a trecutului, considerând că ele ar fi oricum divizatoare sau că printr-o astfel de recunoaştere aceste rădăcini ar fi putut să devină deranjante şi să împiedice noi dezvoltări. Rezultatul acestei alegeri este accentuarea unei anumite rătăciri care nu este de ajutor în construcţia europeană. De fapt, ea, pentru a găsi forţa unui nou avânt care s-o facă să ajungă la noi şi importante ţinte, depăşind egoismele care se nasc mereu, are o mare nevoie să redescopere rădăcinile sale. Dacă ea vrea să fie în lumea de astăzi un glas ascultat şi autoritar şi dacă vrea să depăşească impasuri care uzează, are nevoie să redescopere măreţia valorilor care au inspirat-o, valori foarte prezente la fondatorii Europei moderne. Sfântul Scaun poate să însoţească popoarele europene în această fază delicată, îndemnându-le să continue cu încredere drumul lor şi să nu le fie frică să menţină o puternică legătură cu valorile care au inspirat viaţa şi societatea europene. În acest mod Europa va găsi un nou elan ideal care o va pune în condiţia de a înfrunta provocările complicate din aceşti ani.
Care este urarea dumneavoastră pentru această călătorie?
Îmi doresc ca această călătorie a papei în Luxemburg şi în Belgia să fie ca o scânteie care să aprindă o lumină mai mare. O scânteie care să ajute să iasă în evidenţă toate potenţialităţile de bine care sunt prezente în Biserică şi în societate, o lumină care să insufle curaj celui care pare să se resemneze în faţa decadenţei. Sper şi doresc ca vizita papei să fie ocazia pentru o reflecţie aprofundată despre Europa şi despre modul de a fi Biserică în Europa de astăzi. Doresc să fie un moment în care credincioşi şi necredincioşi să aibă oportunitatea de a asculta cuvântul Succesorului Sfântului Petru şi de a confrunta modul lor de a fi şi de a acţiona în lume cu propunerea care vine din evanghelie.
(După L'Osservatore Romano, 25 septembrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
