Iubitului frate
Mons. Rino Fisichella
Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări
Jubileul a reprezentat mereu în viaţa Bisericii un eveniment de mare relevanţă spirituală, eclezială şi socială. De când Bonifaciu al VIII-lea, în 1300, a instituit primul An Sfânt - cu ritm centenar, devenit apoi, după modelul biblic, la cincizeci de ani şi apoi fixat la fiecare douăzeci şi cinci de ani -, sfântul popor credincios al lui Dumnezeu a trăit această celebrare ca un dar special de har, caracterizat de iertarea păcatelor şi, îndeosebi, de indulgenţă, exprimare deplină a milostivirii lui Dumnezeu. Credincioşii, adesea la sfârşitul unui pelerinaj lung, iau din comoara spirituală a Bisericii trecând prin Poarta Sfântă şi venerând relicvele apostolilor Petru şi Paul păstrate în bazilicile romane. Milioane şi milioane de pelerini, în decursul secolelor, au ajuns la aceste locuri sfinte dând mărturie vie a credinţei din totdeauna.
Marele Jubileu al anului 2000 a introdus Biserica în al treilea mileniu al istoriei sale. Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a aşteptat şi l-a dorit mult, în speranţa că toţi creştinii, depăşind diviziunile istorice, să poată celebra împreună cei două mii de ani de la naşterea lui Isus Cristos Mântuitorul omenirii. Acum este aproape ţinta primilor douăzeci şi cinci de ani din secolul al XXI-lea şi suntem chemaţi să punem în mişcare o pregătire care să permită poporului creştin să trăiască Anul Sfânt în toată pregnanţa sa pastorală. O etapă semnificativă, în acest sens, a fost cea a Jubileului extraordinar al Milostivirii, care ne-a permis să redescoperim toată forţa şi duioşia iubirii milostive a Tatălui, pentru a fi la rândul nostru martorii ei.
Totuşi, în ultimii ani, n-a existat o ţară care să nu fi fost răscolită de epidemia neaşteptată care, în afară de a ne fi făcut să atingem cu mâna drama morţii în singurătatea, incertitudinea şi caracterul provizoriu al existenţei, a modificat modul nostru de a trăi. Fiind creştini am pătimit împreună cu toţi fraţii şi surorile aceleaşi suferinţe şi limitări. Bisericile noastre au rămas închise, precum şi şcolile, fabricile, birourile, magazinele şi locurile dedicate timpului liber. Toţi am văzut limitate unele libertăţi şi pandemia, în afară de durere, a provocat uneori în sufletul nostru îndoiala, frica, rătăcirea. Bărbaţii şi femeile de ştiinţă, cu mare rapiditate, au găsit un prim remediu care permite progresiv întoarcerea la viaţa zilnică. Avem încredere deplină că epidemia să poată fi depăşită şi lumea să regăsească ritmurile sale de relaţii personale şi de viaţă socială. Se va poate ajunge mai uşor la asta în măsura în care se va acţiona cu solidaritate activă, în aşa fel încât să nu fie neglijate populaţiile mai sărace, ci să se poată împărtăşi cu toţi fie rezultatele ştiinţei fie medicamentele necesare.
Trebuie să ţinem aprinsă făclia speranţei care ne-a fost dăruită şi să facem totul pentru ca fiecare să redobândească forţa şi certitudinea de a privi la viitor cu suflet deschis, inimă încrezătoare şi minte clarvăzătoare. Următorul Jubileu va putea favoriza mult recompunerea unui climat de speranţă şi de încredere, ca semn al unei renaşteri reînnoite a cărei urgenţă o simţim toţi. Pentru aceasta am ales motoul Pelerini de speranţă. Însă toate acestea vor fi posibile dacă vom fi capabili să recuperăm simţul de fraternitate universală, dacă nu vom închide ochii în faţa dramei sărăciei care se răspândeşte şi împiedică milioane de bărbaţi, femei, tineri şi copii să trăiască în manieră demnă de fiinţe umane. Mă gândesc în special la atâţia refugiaţi constrânşi să părăsească ţinuturile lor. Glasurile săracilor să fie ascultate în acest timp de pregătire pentru Jubileu care, conform poruncii biblice, restituie fiecăruia accesul la roadele pământului: "Acestea să fie pentru voi, în timpul odihnei pământului, ca hrană: pentru tine, pentru slujitorul tău, pentru slujitoarea ta, pentru cel tocmit cu ziua şi pentru străinul care locuieşte cu tine, pentru animalele tale, pentru animalele sălbatice din ţara ta: toate roadele să fie ca hrană!" (Lev 25,6-7).
De aceea, dimensiunea spirituală a Jubileului, care invită la convertire, să se lege cu aceste aspecte fundamentale ale trăirii sociale, pentru a constitui o unitate concretă. Simţindu-ne toţi pelerini pe pământul pe care ne-a pus Domnul ca să-l cultivăm şi să-l păzim (cf. Gen 2,15), să nu neglijăm, de-a lungul drumului, să contemplăm frumuseţea creaţiei şi să ne îngrijim de casa noastră comună. Doresc ca următorul An jubiliar să fie celebrat şi trăit şi cu această intenţie. De fapt, un număr tot mai mare de persoane, între care mulţi tineri şi foarte tineri, recunosc că grija faţă de creaţie este exprimare esenţială a credinţei în Dumnezeu şi a ascultării faţă de voinţa sa.
Încredinţez dumneavoastră, confrate iubit, responsabilitatea de a găsi formele adecvate pentru ca Anul Sfânt să poată fi pregătit şi celebrat cu credinţă intensă, speranţă vie şi caritate activă. Dicasterul care promovează noua evanghelizare va şti să facă din acest moment de har o etapă semnificativă pentru pastoraţia Bisericilor particulare, latine şi orientale, care în aceşti ani sunt chemate să intensifice angajarea sinodală. În această perspectivă, pelerinajul spre Jubileu va putea întări şi exprima drumul comun pe care Biserica este chemată să-l parcurgă pentru a fi mai mult şi tot mai bine semn şi instrument de unitate în armonia diversităţilor. Va fi important să se ajute la redescoperirea exigenţelor chemării universale la participarea responsabilă, în valorizarea carismelor şi slujirilor pe care Duhul Sfânt nu încetează niciodată să le ofere pentru construirea unicei Biserici. Cele patru constituţii ale Conciliului al II-lea din Vatican, împreună cu magisteriul din aceste decenii, vor continua să orienteze şi să conducă poporul sfânt al lui Dumnezeu, pentru ca să înainteze în misiunea de a duce tuturor vestea bucuroasă a Evangheliei.
Conform cutumei, Bula de convocare, care va fi dată la timpul potrivit, va conţine indicaţiile necesare pentru a celebra Jubileul din anul 2025. În acest timp de pregătire, încă de acum mă bucur să cred că se va putea dedica anul care precede evenimentul jubiliar, anul 2024, unei mari "simfonii" de rugăciune. Înainte de toate pentru a recupera dorinţa de a sta în prezenţa Domnului, a-l asculta şi a-l adora. În afară de asta, rugăciune pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru multele daruri ale iubirii sale faţă de noi şi a lăuda opera sa în creaţie, care îi angajează pe toţi la respect şi la acţiunea concretă şi responsabilă pentru salvgardarea ei. Rugăciune ca glas "al unei singure inimi şi al unui singur suflet" (cf. Fap 4,32), care se traduce în solidaritate şi în împărtăşirea pâinii de toate zilele. Rugăciune care permite fiecărui bărbat şi fiecărei femei din această lume să se adreseze unicului Dumnezeu, pentru a-i exprima ceea ce este păstrat în secretul inimii. Rugăciune drept cale maestră spre sfinţenie, care conduce la trăirea contemplaţiei şi în mijlocul acţiunii. Aşadar, un an intens de rugăciune, în care inimile să se deschidă la primirea belşugului harului, făcând din "Tatăl nostru", rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus, programul de viaţă al fiecărui discipol al său.
Cer Fecioarei Maria să însoţească Biserica pe drumul de pregătire pentru evenimentul de har al Jubileului, şi cu recunoştinţă vă trimit dumneavoastră şi colaboratorilor binecuvântarea mea.
Roma "Sfântul Ioan din Lateran", 11 februarie 2022,
comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
