Astăzi natura umană recapătă vechea sa frumuseţe
De Manuel Nin
Sărbătoarea Schimbării la Faţă este una dintre cele douăsprezece mari sărbători din calendarul bizantin, cu o pre-sărbătoare la 5 august şi o octavă care se încheie pe data de 13. Deja începând de la mozaicul foarte frumos din secolul al VI-lea din mănăstirea "Sfânta Ecaterina" de pe muntele Sinai, iconografia preia relatarea evanghelică avându-l pe Domnul în centru, învăluit în lumină, pe Moise şi Ilie într-o parte şi cealaltă şi dedesubt pe cei trei discipoli Petru, Iacob şi Ioan care aproape că nu îndrăznesc să privească lumina orbitoare.
Într-un tropar, cântarea face aproape o parafrazare a icoanei, ca şi cum imnograful ar citi-o: "Misterul ascuns din veşnicie a fost manifestat în ultimele timpuri lui Petru, Iacob şi Ioan de cutremurătoarea sa schimbare la faţă. Ei, nesuportând lumina puternică a feţei sale şi strălucirea hainelor sale, oprimaţi stăteau ghemuiţi cu faţa la pământ; în extazul lor se uimeau văzându-l pe Moise şi pe Ilie care vorbeau cu tine despre ceea ce trebuia să ţi se întâmple. Un glas din partea Tatălui dădea mărturie spunând: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi aflu bucuria: de el să ascultaţi, el va dărui lumii marea milostivire".
Liturgia leagă strâns misterul Schimbării la Faţă a lui Cristos de pătimirea sa: urcarea pe Tabor şi cea pe Calvar, unde prezenţa discipolilor uimită în ceasul schimbării la faţă este pierdută în cel al pătimirii: "Înainte ca tu să urci pe cruce, Doamne, un munte a reprezentat cerul şi un nor stătea deasupra ca un cort. În timp ce tu te schimbai la faţă şi primeai mărturia Tatălui, erau cu tine Petru, Iacob şi Ioan, pentru că, trebuind să fie cu tine şi în ceasul trădării, graţie contemplării minunăţiilor tale să nu se teamă în faţa pătimirilor tale. Înainte de crucea ta, o, Doamne, luându-i cu tine pe discipoli pe un munte înalt, în faţa lor te-ai schimbat la faţă, luminându-i cu străluciri de putere, voind să le arăţi lor strălucirea învierii".
Unul din troparele de la vecernie alătură pătimirea şi învierea, punând în paralel lumina orbitoare, pe îngeri, cutremurarea pământului în faţa Domnului schimbat la faţă şi înviat: "Prefigurând învierea ta, o, Cristoase Dumnezeule, i-ai luat cu tine pe cei trei discipoli ai tăi, pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan pentru a urca pe Tabor. Şi în timp ce tu te schimbai la faţă, o, Mântuitorule, muntele Tabor se acoperea de lumină. Discipolii tăi, o, Cuvântule, s-au aruncat cu faţa la pământ, nesuportând vederea formei care nu este dată să se contemple. Îngerii aduceau slujirea lor cu teamă şi cutremur; au fremătat cerurile şi pământul s-a cutremurat, pentru că pe pământ îl vedeau pe Domnul gloriei".
Prezenţa lui Moise şi Ilie exprimă legătura cu teofania de pe Sinai: "Cel care odinioară, prin simboluri, vorbise cu Moise pe muntele Sinai, spunând: Eu sunt Cel care este, schimbându-se la faţă astăzi pe muntele Tabor în prezenţa discipolilor, a arătat cum în el natura umană a recăpătat frumuseţea arhetipă a imaginii. Luându-i ca martori al unui atare har pe Moise şi pe Ilie, îi făcea părtaşi de bucuria sa, în timp ce ei prevesteau exodul său prin cruce şi prin învierea mântuitoare".
Trei texte veterotestamentare sunt prezent ca fir conducător. Primul este legat de Moise: "Cel care odinioară a vorbit cu Moise pe muntele Sinai, schimbându-se la faţă astăzi pe muntele Tabor". Al doilea (2Re 2) de Ilie: "Moise vizionarul şi Ilie, vizitiul de foc, care fără a arde a străbătut cerurile, văzându-te în nor în momentul schimbării tale la faţă, au atestat că tu eşti, o, Cristoase, autorul Legii şi al Profeţilor şi cel care le duce la împlinire". Al treilea (Ps 88,12-13) la David: "Prevăzând în Duh venirea ta printre oameni, în trup, o, Fiule Unicul Născut, deja de mult David convoca creaţia la sărbătoare, exclamând în mod profetic: Taborul şi Hermonul vor tresălta de bucurie în numele tău".
Frumuseţea şi gloria lui Cristos schimbat la faţă manifestă şi frumuseţea şi gloria naturii umane reînnoite: "Astăzi Domnul pe muntele Tabor în prezenţa discipolilor a arătat cum în el natura umană recapătă frumuseţea arhetipă a imaginii. De fapt, urcând pe acest munte, o, Mântuitorule, împreună cu discipolii tăi, schimbându-te la faţă ai făcut din nou radioasă natura întunecată odinioară în Adam, făcând-o să treacă la gloria şi la strălucirea dumnezeirii tale". În sfârşit, canonul de dimineaţă, operă a sfântului Ioan Damaschinul, apropie teofania de pe Sinai de cea de pe Tabor: "Gloria care odinioară umbrea cortul şi vorbea cu Moise slujitorul tău era figura schimbării tale la faţă. Tu care eşti Dumnezeu Cuvântul, ai devenit pe deplin om, unind în persoana ta omenitatea cu plinătatea dumnezeirii".
(După L'Osservatore romano, 5 august 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
