Reflecţie la solemnitatea "Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Isus Cristos" - Anul A - 2017
"Se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre" (2Pt 1,19).
În fiecare an la data de 6 august, Biserica celebrează solemnitatea Schimbării la faţă a Domnului nostru Isus Cristos. Este interesat de ştiut că înţelesul acestei solemnităţi este cuprins în însăşi ziua celebrării ei, 6 august. Cum aşa? Ziua de 6 august este ziua când a ajuns la Roma vestea victoriei de la Belgrad din 1456 a micii oştiri a creştinilor contra imensei armate a turcilor batjocoritori de Cristos şi ucigaşi de creştini. Când nimeni nu se mai gândea că mica oştire creştină poate învinge imensa armată turcească şi că se mai poate scutura jugul otoman atât de greu, tocmai atunci a sosit la Roma vestea victoriei armatelor creştine asupra turcilor. Atunci papa Calist al III-lea a ridicat Schimbarea la faţă a lui Isus la rangul de mare solemnitate. Mesajul zilei de 6 august şi a solemnităţii Schimbării la faţă a lui Isus este acesta: nu diavolul, nu păcatul, nu moartea, nu mulţimea oamenilor răi, nu asupritori vor învinge, ci Dumnezeu, iubirea sa, oamenii credincioşi, oameni paşnici vor învinge.
De la căderea lui Adam în păcat, diavolul, moartea şi acoliţii lor apăsau greu omenirea ieşită din mâinile lui Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26). După veacuri de aşteptare şi de pregătire de la promisiunea unui mântuitor (cf. Gen 3,15), Isus Mesia, Isus Fiul lui Dumnezeu, vine în lume ca să o mântuiască de sub jugul satanei şi al morţii. Dar, ca să-i poată învinge, trebuia să ajungă în lăcaşurile lor. De aceea îşi ia un trup ca al nostru, pentru ca diavolul şi moartea să-l tragă ca pe toţi oamenii în lăcaşurile lor şi acolo să-i învingă şi să le distrugă lăcaşurile.
În mândria şi orbirea lor, diavolul, moartea şi acoliţii lor, în semn de dispreţ faţă de Fiul lui Dumnezeu făcut om, i-au pregătit ceea ce era mai rău, blestemul şi nebunia crucii (cf. Dt 21,23; 1Cor 1,21). Dar tocmai ceea ce duşmanii au crezut că este blestem şi nebunie era de fapt puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu (cf. 1Cor 1,25). De aceea, Isus le-a spus apostolilor şi tuturor celor care vor să-l urmeze pe calea mântuirii sale să-şi ia şi ei crucea în fiecare zi şi să vină după el (cf. Mt 16,24; Mc 8,34; Lc 9,23). De aceea, Isus, ca să-i convingă pe apostolii săi care fugeau de cruce, ca să nu se mai teamă de ea (cf. Mt 16,22), în drumul său spre Calvar îşi ia şi doi martori cereşti care s-au încrezut în puterea lui Dumnezeu, pe Moise şi pe Ilie care erau vii, şi în prezenţa a trei dintre cei mai curajoşi apostoli, Petru, Iacob şi Ioan, se schimbă la faţă înaintea lor (cf. Mt 17,1-9). În schimbarea sa la faţă, Isus îşi arată strălucirea dumnezeiască, puterea şi slava, pentru ca atunci când va fi chinuit, răstignit şi pus în mormânt, şi a treia zi va învia (cf. Mt 17,23), ei să creadă în divinitatea lui, dar să creadă şi în necesitatea crucii pentru mântuire. De fapt, crucea este singura cale de mântuire rămasă după păcat, de aceea Dumnezeu îi dă fiecărui om chemarea de a-şi lua în fiecare zi crucea pregătită.
Dacă păcatul a fost şi este cea mai mare catastrofă din univers, moartea lui Isus pe cruce a fost cea mai mare izbândă din univers. Când diavolul, moartea şi acoliţii lor credeau că l-au biruit pe Isus, tocmai atunci soldaţii puşi de pază la mormânt i-au anunţat pe duşmani că Isus a înviat (cf. Mt 28,11). De atunci şi până la sfârşitul lumii aşa va fi pentru toţi cei care îl primesc pe Isus mort şi înviat ca mântuitor al lor şi poartă crucea lui de putere. Când vor părea slabi, atunci vor fi tari. Când vor părea învinşi, atunci vor fi biruitori (cf. 2Cor 12,9-10). Apostolii au fost primii care au experimentat aceasta. Tocmai când duşmanii se bucurau că apostolii au fost arestaţi, tocmai atunci li s-a anunţat că apostolii sunt liberi şi predică în templu (cf. Fap 5,18-25). Noi înşine experimentăm zilnic aceasta. Tocmai atunci când oamenii puşi în slujba satanei vor crede că ne-au distrus imaginea, că ne-au distrus viitorul, că ne-au distrus viaţa, că ne-au făcut răul cel mai mare ca lui Isus, tocmai atunci li se va anunţa că a sosit ziua gloriei noastre. Schimbarea la faţă a lui Isus de pe Tabor, schimbare care a prefaţat învierea şi biruinţa finală, constituie un stimulent al credinţei, nu numai pentru apostoli care după înviere nu s-au mai temut de suferinţă şi moarte (cf. Fil 1,21), dar şi pentru noi toţi care credem în Isus şi trecem prin încercări, prin necazuri, prin suferinţe şi prin moarte. Când toţi ne vor crede înfrânţi, noi în Cristos vom birui şi vom învia.
Deci, prin solemnitatea Schimbării la faţă, Dumnezeu spune omenirii de peste două mii de ani că nu diavolul, nu păcatul, nu moartea, nu duşmanii noştri, nu necredincioşii, nu oamenii cei răi, nu asupritori vor învinge, ci Isus Fiul său, iubirea sa, oamenii credincioşi vor învinge şi vor învia (cf. In 14,19).
Acest adevăr ni l-a prezis Dumnezeu şi prin profetul Daniel care ne vorbeşte în prima lectură.
Nabucadenţar era un împărat păgân care batjocorea pe Dumnezeu şi prigonea pe fii poporului ales. Şi pe când i se părea că nu va fi deranjat de nimeni, tocmai atunci a avut în vis viziunea "chipului uriaş", cu cap de aur, piept de argint, coapse de aramă, picioare de fier şi lut, care a fost doborât şi făcut una cu pământul de "o pietricică mică" desprinsă din munte, pietricică care mai apoi s-a făcut un munte şi a umplut pământul (Dan 2,31-35). Era simbolul lui Isus.
Belşaţar, un alt împărat al Babilonului, care şi el batjocorea pe Dumnezeu profanând vasele sfinte furate de tatăl său din templul din Ierusalim şi prigonea pe fiii poporului ales, credea că aşa va putea face mereu. Dar tocmai atunci a avut şi el viziunea "mâinii nevăzute" care scria: "numărat, cântărit şi împărţit", prin care i se anunţa sfârşitul lui iminent (cf. Dan 5,25-31). Dumnezeu judecătorul i-a scris aceasta.
În anul întâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, şi Daniel în ţara robiei a avut un vis cu mai multe arătări privind soarta celor credincioşi (cf. Dan 7,9-14), vis a cărui temă a fost aceeaşi cu cea a visului lui Nebucadneţar (cf. Dan 2,31-35).
În visul său, Daniel a văzut patru monarhii succesive de dinaintea sfârşitului robiei, monarhii apărând sub înfăţişarea unor fiare: Babilonul este figurat prin leul cu picioare de vultur. Persia este figurată prin ursul feroce; imperiul grec este figurat prin leopardul rapid. Însă când este vorba de cea de-a patra fiară, aceasta se iveşte "înspăimântătoare şi îngrozitoare şi nemaipomenit de puternică" (cf. Dan 7,7), că nu există făptură atât de monstruoasă între animalele create pentru a putea fi reprezentată. Este vorba de imperiul roman, reprezentat prin: cele zece coarne, cei zece împăraţi şi cele zece valuri de prigoane. În centrul lor apare cornul cel mic dominant. El reprezintă capul răutăţilor, omul vândut lui satan, omul cu o inteligenţă mare pusă în slujba răului, omul cu ambiţii nemăsurate, omul care rosteşte blasfemii. Dar nu acesta este finalul. Când cei apăsaţi de aceste "fiare" nu mai credeau că cineva îi mai poate salva, i s-a arătat "Cel Bătrân de zile", care a distrus dintr-o dată toate aceste "fiare feroce", înainte să-i dea Fiului Omului "stăpânirea, gloria şi împărăţia" (cf. Dan 7,1-14).
Tocmai această biruinţă a lui Dumnezeu asupra diavolului care ne apasă, asupra oamenilor lui care ne asupresc, asupra tuturor relelor păcatului care ne împresoară, asupra suferinţelor de tot felul şi morţii care ne fură bucuria de a trăi, ne-o prezintă astăzi Biserica în solemnitatea Schimbării la faţă a lui Isus, nu numai ca preludiu al învierii şi glorificării lui Isus, dar mai ales ca preludiu al învierii şi glorificării noastre care îl urmăm pe Isus. "El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-şi supune toate lucrurile" (Fil 3,21). Deci, iarăşi, nu păcatul, nu diavolul, nu moartea, nu iadul, nu cei răi, nu relele, nu disperarea vor birui. Ci vor birui persoanele divine, căci numai ele sunt veşnice, vor birui oamenii credincioşi, căci ei sunt copiii lui Dumnezeu, vor birui toate cele bune, căci ele îşi au rădăcina în Dumnezeu.
Sfântul Petru, care mai înainte amăgit de satana protestase la vestea crucii mântuitoare (cf. Mt 16,22), iar la schimbarea la faţă a lui Isus propusese să se facă trei colibe pe Tabor, fără mai treacă pe la cruce şi uitând de lăcaşurile veşnice (cf. Mt 17,4); acum, după ce a luat aminte la cuvântul profetic, luminat de Cristos Isus la transfigurare şi înviere, a primit să poarte crucea, a primit şi să moară răstignit (cf. In 21,18-19), convins fiind că va învia şi că va trăi veşnic "într-un trup schimbat şi glorificat" (cf. 2Pt 1,14.19).
Psalmul 97 ne prezintă instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu şi ne spune că tot ceea ce se opune stăpânirii Domnului va fi distrus, în timp ce inimile tuturor credincioşilor vor fi umplute de bucurie. Atunci gloria Domnului va fi nu numai istorisită, ci şi văzută. Îngerii, atât de mult timp martori ai nedreptăţii pe pământ, vor asista în sfârşit la triumful dreptăţii. Dumnezeu are neîncetat privirile îndreptate asupra celor care-l iubesc, asupra celor "drepţi cu inima". El aşteaptă de la ei, adică de la noi, să ne schimbăm, adică urâm răul şi să facem binele.
În cartea sa "Religia mea", Lev Tolstoi (1828-1910) a scris: "Acum cinci ani am primit credinţa. Am crezut doctrina lui Isus şi întreaga mea viaţă a devenit transformată dintr-o dată. Ceea ce am dorit altădată, acum nu mai doresc; şi am început să doresc ceea ce niciodată mai înainte nu am dorit".
În timpul celui de al doilea război mondial, şapte aviatori americani, al căror avion a fost doborât în Oceanul Pacific, după două zile şi jumătate de eforturi, au ajuns pe o insulă deţinută de japonezi, ai cărei locuitori au fost vânători de capete şi canibali. Un băştinaş, care era la ţărm, i-a luat şi i-a dus la o ascunzătoare în tufişuri, apoi s-a făcut nevăzut. În acea noapte, o procesiune de negri s-a apropiat de ascunzătoare. Aviatorii se aşteptau să fie omorâţi. Spre uimirea aviatorilor, conducătorul negru a înaintat spre ei ţinând în mâini o Biblie deschisă. Erau credincioşi. Timp de 48 de zile aceşti foşti vânători de capete le-au purtat de grijă. Şi deşi mai bine de 200 de băştinaşi au ştiut de ei, nici unul n-a spus o vorbă militarilor japonezi de pe insulă. Într-o noapte, i-au scos din ascunzătoare, cu mare precauţie, i-au pus pe o plută şi i-au scăpat. Unul dintre aviatori a scris familiei: "Puteţi să spuneţi lumii că acum sunt un devotat credincios, datorită acelui negru care ne-a adus Biblia".
Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat astăzi, Cuvânt care a schimbat viaţa vânătorilor de capete, Cuvânt care a schimbat viaţa acelui aviator, să schimbe şi viaţa noastră.
Isus a venit în lume pentru ca noi să ne schimbăm zilnic după chipul său glorios. Dacă vom începe schimbarea noastră din timpul vieţii, vom fi schimbaţi la faţă de Isus şi în veşnicie. Dacă la început Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa fără participarea omului (cf. Gen 1,26), la refacerea chipului de la început este nevoie şi de participarea noastră. Sfântul Augustin (354-430) spunea: "Cel ce te-a creat fără de tine, nu te va mântui fără de tine".
Pr. Ioan Lungu
